• meriti sa mori! si de fapt, murim noi. nu, nu este deloc ok cand mergi printr-un sat cu 80km la ora si cu un autocar lipit de fund, sa ti se nazare din senin sa franezi si sa virezi stanga; s-ar putea ca in spatele autocarului sa fie catallin.ro si sa vada ca are strada libera si sa incerce o depasire (legala!!). Si moare el, boule, nu tu. Bagateasnmormant de idiot!
• nu, nu este deloc (meriti sa mori!) sa accelerezi desi eu intru din secundara in DN si tu ai vreo 500 de metri pana in mine. Sper sa ajungi in lanturi si sa te zbati in pucioasa si puroi verde. Daca doriti sa vedeti (de parca nu stiati) cati idioti sunt in aceasta tara, incercati un drum… prin tara, evident.
• “Da, arata ca un deal… Asa, si?” “Sa moara calutul cu buline verzi, chiar arata ca un tip care ar fi sotul doamnei Ritzi!” Da, are fata de sot de doamna Ritzi, un link imbecil, ieftin si de proasta calitate. “Esti un ignorant, este cea mai buna partie din Romania, inca neexploatata!” Nu, nu-s ignorant, altfel va plantam panselute in orasul vostru plin de funingine caci nu am uitat amintirile din copilarie in care unii imi distrugeau orasul. Altfel, Petrosani este un oras ca oricare altul, cu someri, cu case ingrijite, cu oameni saraci si cu un munte/deal. Unde doamna Udrea, care nu e prietena cu niciun primar sau sot de primar, doreste sa realizeze o investitie majora (zeci, +100 mil. euro) pentru o statiune de schiuri. Sau schiat. Argumente impotriva: niciun aeroport, infrastructura zero, capacitati de cazare la fel; ce are insa Petrosani? Un peisaj dragut (nu e Tihuta, sa nu exageram) si un bun prieten de-al lui catallin.ro. Felicitari prietene!
• “ti-am zis ca nu imi plac blogurile, mi se par ca statusurile de mess. E ca si cum ai umbla in sutien in fata amicilor/cunostintelor. Desi trebuie sa recunosc ca sunt utile uneori … “, spuse doamna. “Sau nu imi plac blogurile personale, ar trebui sa precizez”, completa, aceeasi doamna, rapid. “Mi-ar placea un blog de pr-isti totusi. Dar facut barbateste”, concluziona. De acord! Nici mie nu-mi place cum arat cu sutien, deci sa ne calmam. catallin.ro arata, insa, chiar bine in fusta. Cele bune!

Stop. Sunteti vreo 30-40-50. Voi munciti, voi ajungeti aici din greseala, voi sunteti oameni cu joburi in principiu, profesii liberale, incercati, va straduiti, ati reusit. Stop. News flash: catallin.ro e foarte cinic! In viata de zi cu zi. Bine, nu e asa, dar cel putin la nivel declarativ si prin ceea ce vrea sa transmita – cei care il cunosc stiu asta – este al naibii de cinic. De fiecare data cand aude orice de natura sa starneasca milostenia, se enerveaza din culme afara – exceptand cazuri medicale. 

Da, este si datoria statului sa ajute sau sa ridice anumite zone. Da, este de natura statului sa incerce prin tot felul de programe sa ajute anumite clase sociale sa treaca de un anumit moment nefavorabil, sa iasa din impas, sa se recalifice. Gata, am terminat cu “statul sa ne ajute?” Bun. Munciti in mamele voastre de infecti prosti!! Da, eu din Bucuresti, cu un loc de munca si o viata aspirationala, eu bla bla bla ce simplu imi e mie sa spun asta bla bla bla. Si ce conteaza ca o spun? Voi, cei 30-40-50 sunteti la fel ca mine in principiu, nu spun nimic, nu rezolv nimic.

Ei bine, catallin.ro vrea sa schimbe ceva in/la voi! Vrea sa deveniti cinici! Oricand auziti un caz, o problema, sa ajutati dar sa fiti la fel de cinici. Sa spuneti “mars la munca” sa spuneti ca nu e normal, ca ar trebui sa lupte. Ce, e din Hunedoara oras de 0,3 minus 4 lei? Da-l in ma-sa, si pe timp de criza va gasi loc de munca in Timisoara. Eu pariez! S-au invatat toti sa o arda aiurea vanzatori in mall pe 1000 de lei, vor birouri si pranzuri in oras. 

Stiti ce? Tara si societatea asta se schimba cu fiecare, iar eu sunt cinic  Fiti la fel. Spuneti acelasi “munciti lua-v-ar dracu’ pe toti!” Predicati munca, sacrificiile, catre prieteni, cunostiinte, fiti incuiati, vedeti doar o singura directie si macar unul-doi-trei vor ajunge sa gandeasca la fel. Si inca trei si poate nepotii nostri vor trai in alta tara – poate pana atunci se termina si Autostrada Transilvania.

Ce? E cinismul bogatului fata de sarac? Nu! E cinismul unui om –  care stie ca depinde in primul rand de el – fata de patru oameni care traiesc de pe urma unei batrane si a patru kile de rosii care cresc in spatele unui bloc din Micro 7. Da, unul e batran, unul e copil. Si al patrulea ce mortii lui de hunedorean face? Nu am sa zic cate am facut la viata mea; a fost una lunga si am facut si multe lucruri la care uneori ma gandesc chiar si eu cu o oarecare rusine; dar gresesc, au fost bani munciti.

Self made story? Nu, mandrie si respect fata de propria persoana! In primul rand.

Finalul lui 2010 a fost o perioada cu multe schimbari, atat pentru cartoful nostru vorbitor cat si pentru catallin.ro. Cum despre cel de al doilea vorbim destul de des, zic inca o data, zic, sa ne concentram asupra noului personaj. Se ridicase din propria sa stare de nevorbire plina de tarana cu gandul de a ajunge departe. Acum era aproape de acel vis, initial ajunsese doar pana la catallin.ro al carui tovaras devenise, dar la naiba! am zis ca nu vorbim despre asta, zic sa ne intoarce la cartoful vorbitor, zic.

Cartoful noastru se nascuse intr-o zi de august in care cerul avea o culoare ciudata, aurie – caramizie asa. Avusese ghinionul sa se nasca in marele an al crizei, 2009, cand toate estimarile stapanilor fermierului care il sadise se naruisera rand pe rand. Salarii, conturi, falimente, deficite, bilete de tramvai, pensii, totul se dusese naibii in frumoasa tarisoara odinioara granar al Europei. 

Toate acestea erau cu atat mai importante cu cat el, cartoful vorbitor, incepu sa umble pe pamantul care nu mai rodea precum o facea pe vremuri. Doar zona sa, de cartofi rosii nascuti in seri caramizii de august, mai dadea rod pentru cei din neamul sau. Si ce neam de traditie! Cartoful nostru se ridicase dintre ai sai la indemnul lui Marko, un mare morcov de vaza in padurea cu alune si cu o mare autoritate peste tinutul respectiv, care realizase el ca tara in sine nu reprezinta un stat unitar.

In alte state, marele vizir morcov ar fi fost belit intr-o oala cu ciorba de legume, fara cartofi; dar cum era criza si cum tara despre care vorbim aici avea un nume predestinat (…), nu se intampla nimic. La auzul indemnului razboinic, cartoful nostru, care nu facea parte din niciun grup minoritar sau majoritar, deschise ochi si spuse cuvintele magice: are cineva o hartie igienica in plus ?!!

Zilele treceau cu repeziciune – cum altfel?!, iar cartoful nostru incepuse deja sa deprinda vorbirea iar pasii sai erau tot mai sprinteni. A decis astfel sa ia viata in pieptul sau cartoficesc si a plecat astfel spre marele oras, capitala de padure cu bursuci. La oras a mancat cartofi prajiti la fast food, a vomitat pe ghiocei in parc, si-a pierdut toata agoniseala pe bursa si a ajuns intr-un final sa strige disperat de pe o taraba, inconjurat fiind de alti frati de ai sai. “Me, me, pick me, choose me, love me, me, me, me!!”

Vietatile cu doua picioare si cu card nu observau deloc aceasta zbatere. Cartof vorbitor, bine, bine, dar daca vietatile cu doua picioare si cu card nu te inteleg, la ce bun? Salvarea sa a venit de la catallin.ro – damn, iarasi asta? – care, suprinzator sau nu, l-a auzit. Au intrat in vorba si intr-un final l-a luat acasa impreuna cu alte doua kilograme de cartofi, nevorbitori. Era final de an de mare criza.

Lunile de iarna au trecut cum au trecut si iata ca cei doi, la un loc cu toti cei care respecta calendarul gregorian dar si cel julian, se aflau deja intr-un nou deceniu. 2010. Un an tot mai apropiat de Marele Final, pe care mai marii luminati ai tarisoarei cu nume predestinat il simteau deja. Apa curgea cu ratie, mancarea se rezuma la faina, malai si o litra de ulei pe luna, programele de la televizor erau tot mai proaste iar un vestit sat de pescari se mutase pe Valea Oltului. 

Mai rau era ca atotputernicul stat incepuse sa-si insemneze supusii cu semnul internetului, .ro si anume. catallin.ro avea unul deja insa pentru a calatori in .eu, trebuia sa treaca pe la marele oficiu de spam mioritic pentru a il viza inca o data. Iar luna cu pricina se apropia rapid. Restul supusilor din taramul noastru protestasera deja impotriva acestor masuri apocaliptice cu mult inaintea nasterii magicul nostru cartof. Fara folos insa, desi chiar marele gogosar alb, lider spiritual peste toti dovlecii si castravetii zemosi, le patronase din umbra agitarea.

“Nu, nuuu, nu vreau sa imi scrie pe pielea mea caramizie si frumoasa, nuuu!!” se vaita cartoful noastru. Ar fi putut sa scape dar marele stat major, prin purtatorul sau de bistruit forjat, luase decizia de a insemna toate animalele de companie, nu inainte de a le castra, desigur. Tot desigur, un cartof nu avea de a face cu aceasta noua dispozitie urmuzareasca, ca si tarisoara de altfel. Cu toate acestea, era condamnat spre insemnare si mai ales spre … Nici nu merita mentionata durerea sa, visase ani la randul la o familie numeroasa de cartofiori care sa alerge fericiti printre lanuri de maci. Iar acum il pastea insemnarea. Toate melodiile pe care le scrisese, toate glumele sale, sarmul cartoficesc, totul era destinat pierzaniei.

Acesta era tabloul finalului de 2010. Intr-o seara, cand cei doi stateau pe balcon cu o domnisoara si cu o rosie apetisanta, mancand porumb fiert, au luat decizia de a pleca departe, in tara aerului curat, a caselor colorate si a berii la halba de un litru. Trebuiau insa sa cedeze si sa fie insemnati. Cartoful nostru evitase printr-un miracol castrarea, fugind cu piciorusele sale mici peste lesuri de mate si dulai, insa insemnarea parea sa fie ca si facuta. Cei doi au decis astfel sa cedeze dar sa o faca in semn de protest. Nu mai conta oricum, urmau sa plece.

Peste cateva saptamani, in penultima luna din an, stateau amandoi pe aeroportul cel mare, pregatiti sa zboare cat mai departe. Se infofolisera puternic si asteptau cu emotii controlul de rutina. Si veni si momentul in care trebuia aratat cipul cu date personale, cel impotriva caruia protestasera toti dovlecii de mai sus.

Desigur, cartoful nostru dar si catallin.ro zambira triumfator, stiind forma de protest pe care o adoptasera. Se intoarsera cu spatele si dupa o plecaciune de rigoare scoasera la iveala cipurile implantate-n cur. Evident ca nu au mai plecat nicaieri si au fost blestemati sa ramana pe vecie in tara in care statul si cetatenii sai nu dau doua cepe unii pe ceilalti. Cu atat mai putin un cartof.

Daca ar putea sa o faca, cartofii s-ar ridica din tarana si ar pleca in Danemarca.

Elena Udrea e proasta!

“Daca nu opresc dezastrul din Vama, noi putem construi alta statiune, exact cum era inainte Vama Veche”, a adaugat ministrul Turismului. (sursa)

Interesant este acest “ei”, adice sunt acei “ei” ce trebuie sa opreasca. Pe ei ii asteapta si catallin.ro. Nu stiu de ce.

- duminica sau luni auzi prima oara. O info, un zvon, o ceva. Luni deja esti intrebat daca ai auzit. Marti esti intrebat de mai multi daca este adevarat. Miercuri deja esti sunat de oameni sa confirmi, infirmi, sa oferi amanunte, sa ti se inregistreze plansul in direct sa ti se puna subtil placa concurentului fericit care se bucura ca vaca fara lapte de ceea ce a auzit. Joi vezi ca cei mai mari analisti media au aflat (SI EI IN SFARSIT?!) si primesti si mai multe intrebari. Weekendul trece linistit la adapostul unui telefon descarcat. Luni isi aduce aminte in treacat un tip. Marti se reiau intrebarile. Miercuri te plictisesti si ii dai dracu pe toti. Joi nu mai ai chef de nimic.

- un text de presa despre outlet-ul autohton. Singurul (outlet, desigur). O balarie. Outlet-ul, desigur.

- bloguri, locul unde afli o informatie. Locul unde oamenii comenteaza. Locul unde un tip enunta prevesteste trambiteaza viitorul roz pentru publicatia de business din buzunarul scaunului de low-cost. Te gandesti ca daca te-ai duce la spart seminte in Milano ti-ai dori cu ardoare sa afli cum o mai duc executivii din banci. Dupa care te gandesti ca pe un low-cost ca Ryanair nu gasesti Financial Times. Il gasesti parca la Lufthansa si Air France. Parca, asa ca viitorul e roz.  

- buna dimineata dragii mei!! V-am zis ca mi-a fost dor de voi? Haideti mai bine sa va intreb ceva: care este al treilea varf ca inaltime din Romania? Eh, hai altceva acum, ce oras este pe linia trenului/soselei inainte de Sinaia? Cum se scrie fosta ‘capitala’ a dacilor? Nu-i nimic daca nu stiti, nici eu nu stiu si cu putin noroc nici ministrul VOSTRU/NOSTRU al turismului nu stie. Apropo, o ultima intrebare dragilor: cum credeti ca o sa va simtiti intr-o tara in care Elena Udrea este ministru? Ce, va piere cheful?

- pentru o persoana care s-a retras din viata publica, dl. Becali este destul de prezent. Peste tot.

- Traian nu s-a aruncat. catallin.ro inca nu a reusit sa isi ia o sticla de ulei si nici carnetul pentru motocicleta. Nu, nu motor. In schimb, a primit o chestie mica de portelan in care sa isi tina zaharul. Nu, nu Traian.

- astazi este 18 decembrie. Exceptand poate Jurnalul (care nu face insa decat niste dezvaluiri super mega giga ultra woa despre ultimele zile ale cuplului Ceausescu), niciun cotidian central (RomaniaLibera nu o mai deschid din anul I) nu si-a adus aminte. Cel putin nu pe prima pagina a versiunilor onine. Lasa, sa bem zic!

Traiane, sa moara calutul, ti-ai dat cuvantul!!!!

Putini oameni sunt sfinti. Asta presupunand ca aceasta caracteristica se mentine si dupa trecerea in nefiinta, deci ramane verbul la prezent. Apa e lichida, cafiaua e neagra si amara, bursucii sunt piufosi si Teodosie este un sfant pe plaja. Si oamenii sunt de neinteles. Pardon, romanii. Pardon, sa nu generalizam, unii romani. Teodosie al nostru este printre putinii sfinti in viata. Alb, curat, Ariel cu gust de coacaze, e 9:00 si iar bat clopotele pe cea mai cunoscuta strada/sosea/cale/bulevard din tarisoara asta. Ding – dong, semnal de respiro pentru luptatorii octogenari full kombat dau la gioale “hotii!! hotii!” kick your holly ass!

Traiane, poti sa o faci, nu va fi tarfa razgandesescu mai mare in istoria buchiilor daca renunti!!

Criza. Ce cuvant frumos! Il citesti zilnic de peste 100 de ori, poate chiar de peste 150 de ori. Il auzi de peste 50, inspre 100, si il spui si tu de vreo 84 de ori, cateodata 82. De scris il scrii de vreo 50 de ori, azi fiind duminica, trebuie mentinuta norma. Deci criza, criza, criza, criza. Vorbim de companii care isi inchid activitatea? Ok, that’s a news. Vorbim de bancile care nu au bani pentru credite? Ok, si asta e o stire. De doua ori criza. Dar de ce am nevoie de criza in “romanii nu renunta la cumparaturile masive de Sarbatori, in ciuda crizei care bate la usa”. “Steaua FC e de vanzare, e criza, Gigi n-are bani” “Masinile de lux: de ce se vand bine si pe timp de criza?” (!!!!) Criza, criza, criza, am o norma de indeplinit, iertati-ma va rog, criza, criza este cel mai bun lucru care putea sa i se intample presei din Romania; in special celei generaliste.

Traiane… !! Poti sa o faci, speranta, raul, ramul, vrabiutele nihiliste, cu totii stim ca poti! 

E o zi trista. Asa in general, subsemnatul o sa rada din plin astazi. Fiindca este duminica si s-a trezit de la 8:00 – haha, credeati ca sunt un ignorant pagan care a gasit inca un motiv sa se ia de sfintenia mioritica majoritara? Revenind, zi trista, anti maghiara asa, “noi am dovedit ca suntem un partener de incredere”, votam orice, dam click pe orice, oare Marko are blog? N-are. Revenim a doua oara: zi trista dragilor, e frig, ploooo, nexam cadoo (sa pastram forma de scriere) ca e criza, astazi se semneaza protocolul pagan dintre stanga si dreapta …

Hai Traiane, suntem alaturi de tine!!

Presa. Ziaristi. Jurnalisti. Multi. La un ziar sunt macar vreo 10 oameni foarte buni, smart, sunt cunoscuti publicului semi-larg maxim 1-2. Asta daca nu esti la GRC si fiecare e pe sticla. Pana va sparge criza sticla, ma scuzati, nu a fost o rautate. Doream sa zic ca in spate sunt multi. In fata sunt cei mai buni 10 jurnalisti; din si pentru Romania. Pe pozitia a treia, in acceptiunea poporului roman, este shphaghathisthul. Damn, am pus cam multi de h, damn!! Mircea Badea doamnelor si domnilor!

Traiane, uite, vom veni cam cinci oameni. Nu doream sa iti zic ca sa nu te convingem cu astfel de argumente, dar da: vei putea sa stai cu catallin.ro cateva minute!!!! Deci woa, deci nu-i asa ca acum esti mult mai decis sa faci ceea ce ai zis?

E o zi trista. Eu nu cred asta, nici voi, sunt sigur. Tocmai de aceea vom reveni cu ceva mai vesel. Deocamdata ma duc sa aprind o lumanare, un om din lumea aceasta are nevoie de curaj. Pentru a fi barbat si un analist bun. Pentru a isi tine o promisiune. Pentru a nu ceda iarasi vointei launtrice de a fi o sluga. Sau un un om ingustat.

Arunca-te Traiane, sa moara gargaritele infuriate, arunca-te !!!! Doamne, ce tara …

Cum e si normal, se isca un mic scandal cotidian avandu-i ca actori principali pe ea si pe el, cei doi de mai sus. El este vulgar desi nu foloseste termeni specifici, ea este cu bun simt si face uz chiar si de pronume de politete. El e ilogic sau are logica cartierului si a “te scuipt ba daca n-am paru’ la mine!”, ea are un discurs argumentativ si combate replicile adversarului prin tehnici de discurs frumos inlatuite.

Amadoi sunt foarte decisi sa nu piarda, fiecare in stilul sau iar dupa cate minute se poate observa ca unul dintre ei deja da inapoi. Ghici cine? Ea! Si ghici ce inseamna da inapoi? Avand in vedere ca este vorba despre ea, credeti ca ‘a da inapoi’, inseamna a renunta, mai ales avand in vedere cum este el? (si in comparatie cu ea?).

El incepe sa ia avand, incepe sa-si surclaseze net adversarul; deh, stilul de mistocar al mijlocului de transport in comun este destul de greu de contracarat. Nu insa si pentru ea care schimba total stilul de joc, surprinzandu-si adversarul. In momentul in care argumentele erau pe rispite a gasit resursele sa incheie magnific si decisiv lupta, chiar daca nimeni nu-i mai dadea nicio sansa:

- Taci ba dracu de tigan imputit ce esti!!

Hai ba, cititorule, recunoaste: nici tie nu-ti plac tiganii iar de cei infectati cu HIV, eventual care au si SIDA, nici nu trebuie sa mai vorbim. Recunoaste! Te dai cult si ca o parte din Romania care nu se prea gaseste intre granitele statului omonim cand de fapt nu ai stat (poate) niciodata langa o persoana cu SIDA.

Ca de gandit despre cineva ca e un tigan imputit, sigur ai gandit. Toti erau cocalari prosti, nesimtiti infecti, dar cand avea ghinionul sa fie si tigan, desi nu fatis si cu glas tare, undeva intr-un coltisor umbros al mintii tale, ai adaugat in fata frazelor de descriere si ‘tigan’. Macar o data, hai de doua ori, hai ca era o situatie in care aveam dreptate, hai ca nu in ultimii trei ani, cu exceptia saptamanii trecute daca imi amintesc bine cand au venit trei tiganusi insistenti la masa mea sa-mi ceara bani si erau obraznici. 

Iar SIDA… Te dai smecher, iti zic eu, cel mult ai cunoscut pe cineva dar nu a trebuit sa stai cu el/ea zi de zi. Serios acum, try to imagine: la job, are biroul langa al tau, e racit, ’se transmite prin stranut’? Nu ai idee dar mai bine sa te feresti, incepi sa stai cat mai putin pe la birou, te gandesti ca tastatura atrage mii de bacterii si microbi, daca a stranutat cat ai lipsit si tu te stergi la nas intre doua mailuri, daca, daca… Poate nu ai face nimic, dar daca ti-a venit in minte gandul…

Daca ti-a venit, ei bine, ai gresit daca deja ai inceput sa te simti rusinat. Fiindca esti cetatean al unei tari in care:

- 39% dintre romani prefera sa nu lucreze cu o persoana infectata cu HIV sau bolnava de SIDA;

- 40% dintre romani nu ar fi de acord sa aiba vecini seropozitivi;

- o treime dintre concetatenii tai considera ca homosexualitatea ar trebui sanctionata;

- 99% dintre romani considera ca tiganii sunt persoane murdare.

(made by Gallup, eroare +/- 2,8%, mai multe amanunte aici)

Ah, a nu se confunda toleranta cu pomana. Nu de alta, dar daca nu fac generalizari privind un grup social nu inseamna ca nu as spune, de asemenea, multora ca-s niste jegosi, doar ca nu as folosi si ‘tigan’ in exprimarea mea. Si m-am plictisit de sintagme de genul “grup social defavorizat”, la fel cum sunt si interpretate si o parte din rezultatele acestui sondaj.

Recunoasterea unor realitati nu are nicio legatura cu defavorizarea. Iti dau de munca dar tu furi, vreau sa iti dau de munca dar tu preferi sa cersesti si sa iti exploatezi copiii. Nu de alta dar imediat as fi declarat ca fiind xenofob. N-are nicio legatura cu tine ca natie, dar m-am plictisit de toate programele astea pentru indivizi care nu merita nici o cana cu apa sa le dai. Nu ma intereseaza ce esti, roman, tigan, imputit sau nu, mars in ma-ta la munca!

Ah, si ca sa revin, cati dintre voi au citit paragraful care incepe cu “recunoasterea unei realitati” si care se incheie cu exploatarea copiilor gandindu-se la tigani? Bai, ti-am zis, te calmezi? Nu esti singurul, Gallup says so!

Si uite asa, mai cu o gluma, mai cu un mess, mai cu un film, veni si seara. “Hai ba sa iesim, sa le sun pe fetele alea de dimineata?” “Da ma, aia era deja in limba dupa tine.” 22:00, ora tocmai buna de iesit in club si de baut pe banii lui tata. “Buna pisi, ce faci? Iesi? Hai ca te duc undeva misto!” Si uite asa, cei doi tineri se urcara intr-un taxi – tati nu avea chiar atat de multi bani incat sa ii ia baiatului si masina, se oprira pe la fete acasa si in 20 de minute erau in fata clubului.

Orice intrare bine facuta face cat o mie de vorbe inteligente, nu? Pai in cazul asta era un noroc ca ii suna telefonul. “E mama, ce naiba o vrea?” “Hai ma, raspunde, a vazut deja juma’ din popor ca ai iPhone.” “Da, ce s-a-ntamplat?” “Ce faci?” intreba mama sughitand – provocat de plans. “Uite, ma duc la un suc. Ce vrei? Vin mai incolo”

“Hai acum acasa, nu poti veni acum? Uite, ma cert cu taica-tu, ne lipsesc bani, ai luat tu?” “Ba, ma lasi cu astea? De cand fac eu asa ceva?” “Nu stiu, intrebam si eu. Ne lipsesc bani si taica-tu a luat si o penalizare la lucru, 50% pe sase luni, nu stiu ce o sa ne facem. Te-ai angajat?” “Lasa ca vorbim cand ajung; altceva?” “Hai acum, nu poti veni acum?” “Nu, hai ca te pup, vorbim.”

Lumini intermitente, lasare, vodca ieftina la pret exorbitant si fete lascive care de fapt nu fac mai nimic niciodata. “Frateee, cat de penal e, ia papusa o gura, o sa te simti mai bine!” ‘Papusa’ nu s-a simtit mai bine, chiar deloc; a vomitat la toaleta, s-a ciocnit de toti libidinosii la intoarcere, i-a tras o palma lui Marius caruia ii alunecasera din greseala mainile pe fundul altei (!) fete, si s-a decis sa plece acasa, luandu-si si prietena cu ea. 

Marius si Laur au continuat insa petrecerea. “Sa moara mama, penal frate, mai vrem un rand!” Atat de ametiti fiind au avut ocazia sa intre si in clubul select al “cacat, am scapat 600 de euro de jos!” dar jucaria cu mar pe spate s-a ambitionat sa functioneze in continuare. Orice petrecere se termina insa prost si daca nu a fost sa fie prin spargerea unui mar a fost sa fie prin aruncarea afara din club. Deh, prea mult alcool strica.

“Hai frate sa mergem in alta parte!” “Nu ma, ma duc acasa, sunt rupt. Sa vad ce vrea si mama”. Era 2 dimineata cand cobori din taxi. Intra in lift, apasa butonul, deschise usa de la apartament, intra, si se duse in bucatarie unde taica-su statea pe un scaun la mama cu un pahar de vodca in fata, pe masa fiind tot felul de extrase de cont si facturi. “Ce faci?” Niciun raspuns, niciun gest, nici o tresarire a muschilor de pe fata, nimic, absolut nimic. “Zi ma, ce faci? Ce ai? Ba!” Nimic in continuare.

Se intoarse si o lua inspre camera sa, pregatit sa se culce. Se gandi totusi sa intre in sufragerie unde era o sticla de scotch pusa intr-un dulap si desi era rupt de beat, ar fi incheiat seara cu un paharel. “Nu zici ma ce ai, faci pe interesantul?”, mai intreba pe tac’su in drum spre sufragerie. Deschise usa la sufragerie si se trezi instantaneu. ” ‘Ai sa moara…” In fata sa, maica-sa atarna intr-o funie prinsa de lustra. 

“Pai nu te-ai prezentat coae adineauri?” “Da ma, Mirela, da’ cine e?” “E o prietena de-a lui Prazu’, lasa, e fata de gasca, o sa vezi. Uite frate ce misto e melodia asta!” si Laur – zis si Calu’ mai recent de la niste suturi in fund pe care si le luase la majorat, scoase un telefon mobil smart si apasa play, moment in care atmosfera linistitia se schimba brusc.

Era 10 dimineata, metrou inspre Piata Romana care trecea in viteza traverse de cale ferata pe ritmuri de manele. “Ci-ca-la-ca-ci-chi-cea! Loredanaaaaaa”, “E misto frate, sa-mi moara mama daca te mint, penala rau” si intrara astfel in ritm. Radeau zgomotos, faceau glume porcoase la adresa fetelor – pe langa Mirela, mai era prezenta si o fosta colega de liceu, pitipoancele chicoteau intre ele si toata lumea din lumea lor era fericita.

“Stai fratioare, sa vada fetele langa cine stau, pai ce pana mia…”, spuse Marius si scoase imediat in buzunar un… iPhone. “Moama, te-ai dat dracu bulangiule, ce scula ti-ai tras!!”. Si incepu’ sa isi frece degetele murdare de ecranul tactil al telefonului de 600 de euro si ceva, luat la liber – se pare ca Marius este genul care da 600 de euro pe un telefon mobil dar are Cosmote. “N-am net frate dar e penal rau, zi papuse, sa te bag in agenda, poate te invit diseara la un suc in club” si “papusa”, Mirela adica, incepu sa ii dicteze numarul ei de telefon.

“Hai ma, imi dai doua sucuri? Pari genul de baiat cu bani”, pitipoanca proasta. “Cum sa nu papusa, merge si pa plaja la Mamaia poimaine, sa moara Calu’ daca te mint” si incepura dinou sa rada zgomotos. “Frate, da’ serios, de unde ai avut bani?” intreba in soapta Laur.

Era cel mai bun prieten al sau si de aceea nu avea obiceiul sa se dea mare fata de el. “Am creditul mamei, mi-au ramas cateva milioane mie si ce mai mi-a dat ea.” “Pai nu ti i-a dat frate sa-ti platesti taxa la facultate?!” “Lasa ma, e bine, sa moara mama, o sa fie bine, nici nu o sa afle.”

Ca orice tanar de perspectiva, Marius terminase liceul si reusise sa intre la o facultate obscura cu nume pompos si, desigur, cu taxa. Pe care mama i-o platise integral printr-un credit, al-nici-ea-nu-mai-stie-catelea. Erau o familie obisnuita, doi parinti cu locuri de munca normale care doreau sa faca ceva din baiatul lor.

De aceea ii si luase maica-sa un calculator in urma cu doi ani, facuse un credit si timp de un an si jumatate lucrase in doua locuri – ca sa poate achita ratele mai usor. “Sa invete baiatul”, cum spunea adesea, numai ca “baiatul” o ardea toata ziua pe messenger, haifaiv si site-uri de sport.

“La interviu ce ai facut?” Il convinsese taica-su sa se duca intr-un final, se ajungeau din ce in ce mai greu cu banii. Nici parintii nu erau mai presus decat tanara speranta caci, nu-i asa, aschia nu sare departe de trunchi. Plasma, sistem home cinema, telefoane mobile scumpe, masina de spalat vase si cate si mai cate nimicuri din doua salarii obisnuite. “Bai, da-i dracu de muisti infecti, mi-au dat 700 de lei, cum dracu sa muncesc ba pe 700 de lei? Mai bine stau acasa…”, spuse Marius raspicat si schimba fondul sonor cu un arenbi bine meritat.

“Ba, coboram aici? Hai la tine, n-am chef sa-mi vad parintii. Fetelor, hai sa va pup, mi-a facut placere, ne vedem mai pe seara, da?” si astfel se sparse gasca vesela. Marius si Laur coborara amandoi din metrou de parca ar fi fost charterul pentru Cannes. Camasi de la Zara, blugi de cinci milioane, adidasi de asemenea, lantic la gat, lantic la mana, lantic la …

“Fratioare, hai sa luam niste aripi de pui sau ceva si luam un taxi. Si sa luam si un Smirnov”. O ora mai tarziu, cei doi tineri stateau tolaniti pe o canapea intr-o mare de fum cauzata de tigari ieftine de foi si cu doua pahare de vodca in fata. “Asta viata, sa moara mama daca te mint.”