Si-a dat seama de mult ca nu e nicio caleasca care sa fie afara. Nici sanie cu reni. Lucrurile sunt stranse pe fuga si strain, bagajul dureaza cateva ore, adunarea nocturna maxim jumatate de minut. Tot timpul uiti ceva in urma dar heeeei, la urmatoarea plecare … Deocamdata ne grabim cu totii si ne place sa plecam noaptea in mod constant, oricum in noaptea asta pleaca toata lumea. 

Al patrulea pas e intotdeauna in spate, un – doi, dreapta trei, spate patru, niciodata sa nu iti uiti cheile. Haine, periute, ciorapul stang, la ideea de lingurita favorita s-a renuntat de ceva vreme, niciodata cheile. De fapt doar asa poti pleca de doua ori in aceeasi noapte. Cel mai bine e de trei ori. A doua oara se salveaza cu un “am plecat pe fuga, l-am uitat pe stangul”, si cu putin noroc, la a treia nu vei avea de zis decat ca incerci sa impui un nou trend, fara ciorapi de aceasta data.

Este cea mai frumoasa noapte din an. Nu, nu fiindca vine Mosul. Anii au trecut; e frumoasa fiindca toti pleaca azi si drumul este mai lung. Si poti sa uiti oricate perechi de ciorapi vrei. Asta este cel mai frumos lucru. In fine, e 1:15 si ma grabesc si eu sa plec. Dezordonat si strain, desigur. De fapt nici n-am fost.

Dar heeei, promiti ca la anul plecam de mai multe ori, da?

Sapte dimineata, dupa primul dus. De acum incolo ma spal eu inaintea ta! Pai sa te trezesti la 5 juma! Dar sa nu te prind ca intri pana nu termin! Ia si tu niste zahar inainte sa ajungi acasa, s-ar putea sa nu intru. Face bine la stomac! Ce tampit esti!! De ce mi-ai pus lamaie in cafia?! Hahahahaa, hai ca ma duc sa imi calc camasa.

Stii ca inca e in masina, nu? Ce?! Nu poti sa intinzi o amarata de camasa? Pe ce vrei sa ti-o intind, nu ai sarma de rufe! Acum vrei si uscator de rufe, am sa-ti pun zahar in el si unt in uscator, funfunfun, ce camasa imi iau? Ai baut ca porcu’ aseara si acum te iei de mine! Dar, ce? Am baut singur? Vaco! Da-te-n ma-ta! Da-te tu!

7:17. Al doilea dus. Uite, hai sa-ti arat. Asa… La ce ma uit? Ce pantalonasi frumosi ai, la ce ora trebuia sa plecam ?… Nu!!! Uita-te la baie, nu la mine! Asa, e o… gresie? Da… Cum ti se pare? Nu ma pricep la culori, la dracu, sunt barbat, stiu doar ca pot sa iau eu zahar cand ma intorc daca… Nu!! Adica, da! Ia-l tu! Si gresia e uscata, asa trebuie sa fie dupa dus! Cum sa nu-ti placa cafiaua acra?

7:45. Daca ai fi o gargarita multicolora in ce tara ti-ar placea sa traiesti? Luxemburg! Ai putea sa ma ajuti, cand eu inchid sus, tu sa inchizi jos. Da, am economisi zece secunde, inca trei minute de la dus, inca doua de la toaleta, renuntam la calcat camasi si o sa avem timp dimineata de doua… cafele! Da, acre, ambele. Fac bine la stomac. Luxemburg zici?

12:56. Ma bligdizesc! Send. F5. Ti-e foame, mergi sa mananci! Send.

13:20. F5. Da, ma duc mai incolo. Vorbim. Send. F5. Dar ce ai facut pana acum ?

13.50. Am treaba, plictiseala dureaza maxim doua minute cu mine, remember? Smile. Bisous. Smile. Send. F5. Dar sa mananci, da?

14:30. Gata, iau o pauza pana nu cad. Hai, ne vedem la mijloc? Send.

15:23. F5. Da, la cat ? F5. Pe la 19, am fost operativ astazi. Send. F5. Nu diseara, la cat ne vedem sa mancam? F5. Ah, am fost deja. Vorbim mai incolo, am treaba, bisous. F5. Tampitule, uite, din cauza ta nu mananc! Send.

17:40 Asa, m-am intors. Mananca! Cum vrei sa te ingrasi daca nu mananci? Si vezi ca am uitat, diseara trebuie sa merg la un eveniment, ajung pe la 9 juma. Iau eu vin, da? Send.

17:45 F5. Bine, ne vedem direct acasa. Trebuie sa plec sa ma vad cu cineva. Bisous. Smile. Send.

21:40 ‘Siara, ghici cine e in casa?!! Eu? Nu, eu!! Uite ce vin bun am luat! Mai avem trei in frigider, sper ca stii… Si am luat si zahar! Am luat si eu zahar, de ce ai luat tu? O sa ti-l bag pe nas la noapte, te trezesti maine dimineata intr-o crusta dulce! Da, o sa fie ca ieri cand m-am trezit cu toata incaltaminte peste mine, macar de era ceva intr-o gheata! Pai lasa, iti pun zahar ca tot avem doua. De ce ai luat si tu, tampitule, ce facem cu doua pungi de zahar in casa?! Dar ce, trebuie sa-l trecem la intretinere? Il punem pe oua, il aruncam pe geam sa facem ninsoare, il folosim ca lubrifiant, ii dam foc!!!!

22:15 Primul dus. Ia hai sa-ti arat ceva. Uuuu, pantalonasi noi! Pe astia cand i-ai luat? Vezi ce uscata e gresia? Asa trebuie! Da, da, da, gresie uscata, stii, hai sa facem un mic golfulet.

22:34. Grrr, iar e uda gresia!! Fuge apa de tine! De noi!! Am fost amandoi, e si vina ta de data asta! Nu se pune, stai sa sterg, fuge apa de tine! Ai mai zis asta o data, poti sa pui zaharul ala, ca tot l-ai luat aiurea, tampito! Da-te-n ma-ta! Batubatubatu! Facem un covoras aromat, atragem toate gargaritele din Luxemburg!

23:30 Bun vinul asta. Ce ziceai de zahar? Hai sa ne batem cu el!!!

0:45 Nu ar trebui sa facem curat? Nu… sunt rupt, hai sa ne culcam. Vezi, daca nu luam si eu zahar, am fi dormit doar pe un asternut piufos. Ce viata trista avem… Suntem prea easy-going, nu ne certam deloc. Prea easy-going! Smile – smile. Bisous.

7:00 Tot nu ai luat ulei!! Iar arzi tigaia! Da,da, stiu, tampit, bisous, love you, doar tu, tralalala, doar tu. Hmm, vino incoace…

7:01 Vai, gustul tau e acru!! Pai nu mai e zahar! Si? Cafeaua e amara, nu acra! Pai daca nu am avut zahar, mi-am pus lamaie. Imi place cafiaua acra… Funfun? Bisous? Love you?… Tampitule!! E patul plin de zahar si zici ca n-ai zahar! Da-te-n ma-ta! Da-te tu!!!

Intre timp, pe fundal, o melodie despre iaurt.

Batran? Nu neaparat, sigur insa cu un sentiment amarnic care incepuse sa-l roada exact din momentul asezarii in fotoliu. Penibilul isi face aparitia usor usurel usor. Sa te simti penibil este unul din cele mai groaznice sentimente pentru un barbat. Dar cu adevarat penibil! Groaznic, groaznic! Si apare doar in cateva situatii, trei, poate patru daca ne gandim si la cea in care un barbat isi da seama ca nu isi poate intretine familia si ca nimeni nu da doi bani pe el. Ar mai fi si cea in care tatal tau batran te priveste si-ti zice ca ii este rusine cu tine.

Dar nu era cazul aici. Doua lucruri, ambele legate de femei, pot sa faca un barbat sa se simta cel putin la fel de penibil: alergarea aiurea dupa o femeie, cand isi da seama ca pur si simplu a ajuns ca un pusti de 16 ani care vaneza – sau asa isi inchipuie, o pereche de coapse fara absolut niciun succes, si a doua situatie este tipica unui foarte mic procent de barbati ‘batrani’ inainte de vreme – ori psihic, ori psihic si fizic. 

“Ce ai? Esti ok? Ai obosit?” “Da, sunt ok, n-am nimic.” Nici macar ultima intrebare nu reprezenta o umilinta. La 40 de ani nu esti batran, chiar daca dormi langa o domnisoara de 19. Prietenii tai fac misto de tine si iti zic ca esti un bosorog libidinos iar prietenii ei… Ai ei nici macar nu te cunosc, ar fi prea ciudat. Dar nu, nu e vorba de batranete sau de diferenta de varsta.

“N-avem toti norocul tau sa retraim tineretea cu pustoaice de 19 de ani!” “Gresit, nu se retraieste nimic.” “Ce? Ai imbatranit prea mult?” “Hai sa o lasam”. In definitiv nu este vorba de diferenta de varsta. Nu te simti penibil cand o vezi si te gandesti ca esti mult mai batran decat ea. Nu te simti penibil fiindca nu poti tine ritmul; il poti tine chiar foarte usor. Nu te simti penibil nici in situatiile de zi cu zi cand lumea s-ar putea uita chioras la ea sau la tine. Nu te simti penibil nici macar cand, uitandu-te la ea, iti dai seama ca e o fetita si ca atractia sexuala isi spune cuvantul.

Te simti penibil doar cand iti dai seama ca stai cu ea doar pentru a te uri pe tine. Pentru ca si acum esti si erai si atunci infinit mai bogat decat ea. Nu te simti penibil fiindca ti-ai pune problema ca poate ai ajuns sa te cobori; nu, chiar deloc. Te simti penibil doar fata de tine; nimeni nu vede, nimeni nu stie, doar o voce mica in capul tau iti spune in sfarsit ceea ce doreai sa auzi: undeva, candva, ai renuntat sa mai crezi si te-ai pierdut pe drum. A dracu voce, si aia mica se uita la tine si isi inchipuie ca ea iti da depresii. Si te paraseste, desigur. 

“Dar vezi tu, asta e pentru un procent mic de tot de barbati. Recunosc, ai dreaptate: imi plac fetele de 19 ani si atat.”

Au dormit pe saltea vreo doua luni pana au reusit sa se rupa din program si sa desfaca si sa insurubeze si patul. Dupa alte doua luni au gasit un magazin unde imprimau orice cam pe orice si si-au facut doua covorase: pe unul au scris ‘Ella mic” (Beetle-ul) si pe celalalt “Ella mare” (un Opel Astra cu patru usi). Nu aveau nicio legatura cu diferentele de dimensiuni: Astra-ul fusese luat de catre el la trei luni dupa ce se cunoscusera, era in planurile sale oricum, iar Beetle-ul fusese luat cu putin timp inainte de semnarea actelor pentru casa.

Vreo trei ani, pana s-a terminat ansamblul ala “nenorocit” – nenorocit fiindca s-a finalizat la vreo opt luni dupa termenul de predare anuntat initial, Ella mic si cu Ella mare au dormit mai mult despartite, pe unde apucau. Garajul alocat apartamentului celui nou din prea frumosul ansamblu rezidential a fost punctul culminant al relatiei dintre cele doua Ella iar covorasele au fost ca un inel.

Au mers impreuna la mare – unde nu au intrat in nisip caci nu e frumos, au ajuns pe strazi pierdute prin orase ardelenesti, s-au fugarit pe serpentine si s-au intrecut pe Oresund, ajungand amandoua in acelasi timp. Au cutreierat lumea impreuna si asta cu ajutorul unor buni prieteni fara masina.

Cum insa orice pariu pus in euro se castiga greu, au inceput sa se rareasca plimbarile in doi si intr-un final chiar si timpul de dormit in garaj. Ella mare pleca la 7:00 si se intorcea pe la 22-23 in timp ce Ella mic pleca la 8:30 si se intorcea pe la 23-24. De multe ori se intalneau si veneau la garaj, seara, impreuna, dar parca nu era la fel. Pariul se castiga tot mai greu iar rata de schimb incepuse sa devina din ce in ce mai greu de suportat.

Banii de benzina s-au imputinat si ei, drumurile comune s-au rarit, timpul petrecut impreuna s-a subtiat si mai mult, ajungand in unele nopti chiar la 3-4 ore si intr-o zi s-a produs ceea ce era deja evident. “Cred ca ne-am pierdut undeva, de fapt nici eu nu stiu… Cred ca trebuie sa luam o pauza.” S-a intamplat in luni de zile si printre tot felul de mize din ce in ce mai mari.

A urmat una si mai mare: ipoteca nu a fost vanduta, Ella mare a plecat – nu, nu in tromba ci normal, iar covorasul ei a disparut dupa cateva saptamani. “Cei cu covorasul asta? De la ce vine Ella mare?” “De la nimic, o idiotenie, nevermind”, si cu o mica minciuna fu’ impachetat covorasul si pus intr-un colt. “Pe ala cu Ella mic nu il iau, lasa ca iti explic altadata, hai, urcam?” si astfel stinse lumina, lasand in intuneric un VW Beetle si un Megane.

Au urmat cinci ani de castigat acelasi pariu, perioada presarata cu tot felul de marci, mai scumpe sau mai ieftine, chiar si un Astra care nu starnise insa nicio reactie. Audi-ul, singurul de altfel din cei cinci ani, fusese si cel mai longeviv in respectivul garaj. “Da, ajung acum; nu, nu, ma simt bine… De fapt… Azi nu avem nimic important, nu? Bine, hai ca pana la urma poate e mai indicat sa ma duc acasa, nu ma simt de fapt chiar atat de bine. Vorbim mai incolo.”

La aproape 10 deschise usa garajului, o ora pe care nu o mai vazuse la parcare de ani buni. Iesi din masina, inchise usa de la garaj si incepu sa se invarta agale pana isi aminti de covoras. Il gasi dupa cateva minute de cotrobaieli prin mai multe cutii; cateva palme si totul era gata: covorasul cu Ella mic avea inca o data langa el pe cel cu Ella mare. Se aseza pe un scaun, isi scoase pantofii din picioare si isi aprinse o tigara.

< Ok… si acum ce dracu fac?! >

Timp destul, ar zice multi, pentru ca un VW si un Audi sa poata dormi linistite unul langa altul si eventual sa se mai si gandeasca la un lung viitor in fata – unul in care sa isi scorojeasca unul altuia vopseaua pana in ziua casarii unde ar merge tot impreuna.

Probabil ca VW-ul ar fi primul, a avut o viata lunga. A dormit alaturi de toate masinile posibile din lume, doar garajul a ramas acelasi. “Ai avut o idee buna cand ai luat apartamentul; doua locuri de parcare, buna idee.” Ideea fusese alta de fapt dar s-a pierdut undeva pe drum.

La 32 de ani era visul implinit al parintilor: ajunsese o femeie realizata, ansamblu rezidential, masina, job cu importanta si salariu pe masura, o relatie stabila intre doua masini nemtesti, tot ce si-ar dori mai mult o mama dupa o viata lunga.

“Buna ziua, as dori sa virez 900 de euro in acest cont”, si intinde un cartonas cu numarul contului. “Ce virati dumnevoastra?” “O rata. De ce?” “Pai… s-a terminat rambursarea!” Cea mai trista chestie pe care o auzise de ani de zile, nimic nu reusise sa o blocheze precum acele doua cuvinte, “s-a terminat…”

Pariase mult in viata dar niciun pariu nu era cu adevarat mai important decat ultimul. Zece ani in care castigase de prea multe ori pariul ala sau il pierduse dintotdeauna, depinde cat de mult bause inainte sa se gandeasca. “Uite, o sa fim cei mai tari, o sa fim primi, vrei sa fim primi? Hai sa fim primi!” Sau nu si-au zis nimic si au mers cu valul? In fine, nici ea nu isi mai aduce aminte, a uitat tot, a uitat si de pariu si a uitat si de cum isi furau cheile de la VW cand nu avea unul dintre ei chef de Dacia aia veche.

A iesit din banca, s-a urcat in masina si a ramas cu mainile pe volan si cu motorul pornit. A fost una dintre cei norocosi; in doar zece ani platise tot, tocmai ajunsese la zero. Masina s-a platit in trei ani, casa in 10 desi creditul era pe 25, isi ajutase si parintii, vacante facea in ritm normal, totul era perfect, tocmai se terminase tot.

Primele cinci minute au fost ok. Urmatoarele cinci au fost tot ok. Dupa aceea a inceput sa se plimbe agale prin zona. < Oare cate tipuri de forfecute pot sa existe?!> Tot felul de creme, tifoane si tampoane, in fine, asa  au mai trecut inca cinci minute.

“Hmm, nu ma pot decide”, si de aici devenise evident ca nu este pe drumul cel bun. “Pai care e problema?” “Pai… Uite cate tipuri de diviziuni si subdiviziuni sunt. Plus ca nu inteleg, uite cum se cheama asta: scortisoara!” < Damn, oare ce culoare o avea scortisoara?> si asa au mai trecut inca cinci minute, adaugate la cele cinci printre tampoane si la cele 10 initiale.

De fapt trecusera 21 de minute caci si-a luat si el cele de trebuinta, incercase sa acorde mai mult timp alegerii dar nu reusise nici de aceasta data mai mult de un minut. < Oare greierii sunt aia cu fundul fosforescent? Nu, aia sunt licuricii. Ce gust o avea salata daca pe langa maioneza i-as pune si lapte sa spunem? Si cred ca diseara trebuie sa scriu ceva, in fine… >

“Ce spuneai?” (Doamnelor, nu stiti sa rasplatiti inocenta!!) Trecusera 25 de minute. “Pai nu prea stiu ce sa fac…” “Crezi? Pai care e problema, sa vedem…” A nu stiu cata ‘greseala’ merita o rasplata pe masura: deschis, foarte deschis, deschis inchis, inchis de toamna, cu nuante de zacusca din vinete, gust de CilitBang, argintiu, auriu, aramiu, gri liliac si coacaze stacojii de primavara tarzie.

“Uite, asta e mai deschisa si asta mai… Cred, adica daca ne uitam si la asta…” Grrrr, noroc ca a scapat cateva cutii, noroc ca nu era nimeni, noroc ca a ras intre minutele 28 si 30, noroc ca le-a pus total anapoda pe rafturi, noroc ca i-a zis, noroc ca a ras si mai mult intre 30 si 32, noroc ca s-a enervat si a luat o decizie radicala: “Gata, pierdem prea mult timp aici, naparlesc bursucii pana facem noi ceva! Au trecut deja 20 minute, hurry-hurry-hurry” si isi intinde mainile in directii opuse si ia doua cutii sa se mai uite pentru a cateva-oara la ele.

“Mov simplu nu au?” Doar patru cuvinte. A inceput sa rada, a pus cele doua cutii pe raft si a luat una la plezneala din grupa celor de aceeasi nuanta. “Uff, au trecut aproape 15 minute, hurry-hurry-hurry!”

Din intamplare, amandoi pierdeau acelasi avion. El si-a dat primul seama, desi ea era imediat in spatele lui si ar fi trebuit sa il vada; alergau spre aceeasi poarta unde astepta cuminte acelasi avion iar el a simtit-o in spate cum il prindea din urma. Si ca intrunirea sa fie absolut perfecta, avionul nu era inspre casa niciunuia dintre ei – nu ca ar mai fi siguri unde este aceasta.

La coborare au avut amandoi timp sa faca schimb de numere de telefon si de zambete; si cam atat. Dupa cateva ore s-au sunat si seara se plimbau cu un vaporas pe unul din cele mai frumoase rauri dupa cladirile si monumentele de pe mal. Totul picase la tanc, au urmat doua saptamani sclipitoare iar la final, la fel de “pe fuga”, un “te sun maine!”

“E mai simplu asa” si mai lua o gura de cafia. “Sau… Nici nu stiu de fapt, ma cam dor ochii de la monitor.” Intr-un cinism de mare clasa ii spusese unui amic ca atunci cand te doare capul intr-o relatie nu sunt decat doua posibilitati: ori celalalt e ultimul om de pe Pamant si nu merita mai nimic ori totul se petrece mai mult online.

Si in timp ce mai lua o gura de cafia incepu sa povesteasca, de-a valma, mai multe intamplari din ultima saptamana. “A fost foarte haios, de mult n-am mai trait o tampenie ca asta”, si avu instinctul de a pune doua puncte si doua paranteze deschide dupa. :-l :-* :-l i-) :-h :-* sau “esti nesimtit, te pup nesimtitule, hai ca imi e somn, fug, te iubesc mult, bisous!”

“Nu Sabina, nu asta e problema. Adica, stai ca ma suna cineva pe cealalta linie. (…) Asa, scuza-ma, nu, adica nici nu stiu ce doream sa spun, ma doare capul foarte rau.” De fapt chiar nu isi dorea niciunul dintre ei sa urle cineva la ei ca vin acasa la 23; incepusera sa confunde asteptarea cu lenea; downtempo, un Jack, ceva moale, culori, lumini, miscari incete si imagini derulate in minte. Asteptare si lene.

“Bai Sabina, ma doare capul de mor!” “Pai schimba-ti naiba monitorul…” Si asa s-a mai dus o zi. “Hei, ce faci?”. Trecusera cinci ore si totul era luat de la inceput. “Neata! Hai, te invit la o cafia, biraitbac.”

Se apuca de sters tastele frenetic agitand cele opt pagini deschise pe desktop plus trei mailuri pe care le scria cand suna telefonul. “Da, apa pe tastatura, vorbim in cinci, bisous”, si incepe sa click-uiasca pierduta pe cinci pagini de net, aducandu-si aminte si de mailuri; se apuca in graba sa scrie la unul, nu inainte de vreo trei refresh in outbox.

“Da! Iau eu apa!! Ce? Uff, nu pot sa iti spun acum cand ne vedem disiara; te sun cand ies sa fumez”. Ghinionul lui, au urmat doua mailuri, alte trei noi deschise, si ghici ce? Cand s-a dus afara, s-a pus pe tastat din nou; she’s a little business women, si-a luat blackberry ca toate domnisoarele firave imbracate cu bun simt care tin o caramida in geanta.

“Cine? Kravitz e un libidinos pentru fetite de liceu!” si se ridica din randul de birouri pentru a purta o convorbire care cerea liniste imprejur. Business, nimic mai mult – stabilea o intalnire. « Bun, am stabilit-o si pe asta la 21; la cat trebuia sa ma vad cu.. » “Ah, hai ca te sun eu in… De fapt bine ca m-ai sunat, la cat ne vedem? 21? Ok, bisous, ne vedem disiara. Si vezi ca am o supriza pentru tine!”

Inchide si tranteste telefonul pe birou, varsand inca un pahar de apa. “Nu-l arunc, pur si simplu il las!! Telefonul ma-tii! E prea greu!!!” striga catre privirile intrebatoare din jur si o zbuchi sa ia un nou draft de servetele. « Business sfliznet, mi-a trebuit telefon de… » si se apuca dinou de refresh-uri si alte scrieri cu taste.

« Shit, e 20:30, voi intarzia. Uff, am uitat sa ii zic ca ma vad la 21 cu altcineva, sa ii zic ca ajung la 22 », si se apuca sa scrie un sms. Renunta rapid: meniu greoi, prea multe taste pentru comenzi, maini de domnisoara… Mai repede merge cu un mail, « misto telefon, mail send, gata » si isi inclesta degetele subtiri in jurul volanului, strecurandu-se printre trei masini si furand un stop.

“Hei, nu am intarziat, nu?”, si se aseza pe banca. Era 22. “Ce? Este 22 doar, ti-am dat… Mail. Am uitat ca n-ai blackberry”, spuse nevinovata si incepu sa povesteasca zambind tot felul de lucruri. “Si telefonul asta urat si mare cat un tanc are un super joc cu caramizi, si buf! Si cu niste bile care cad, buf-buf, uite asa fac, foarte fain el asa…”

Printre zambete linistite de siara veni si intrebarea legata de supriza. “Si e foarte misto, m-am jucat pe el cat am stat in metrou la pranz cand am fost la o intrunire si… A…” si se opri cautand ceva prin geanta. “Bilhetes de avião para Lisboa!!” si scoate doua bilete de avion. “In weekend-ul asta, iuhuu, iuhuuu… “

Mai vorbira inca vreo 10 minute pana cand, inainte sa plece la o scurta plimbare prin parc inspre casa… “Stai, ca vreau sa le trimit un link fetitelor de liceu cu care sunt colega. Cum adica? Pe mail, telefonul asta are mail, la cat de gras e macar atat sa faca! Let’s go to the park, Lisboa, Lisboa…”

Dimineata. 7, 8, 9 maxim. Cafia, trei melodii si multa confuzie magica. Se ridica rapid din pat si incearca din rasputeri sa nu se loveasca de usa de la sifonier, are deja destule vanatai de la ea. Cateodata mai agata si un picior de scaun in drum spre baie unde zaboveste pentru putin timp.

Fuge apoi la ibric, din care isi pune o cana; orice dimineata incepe cu o cafia de exceptie, nu? Rece neaparat. Nu de alta, dar nici dupa atata amar de vreme nu a invatat sa faca cafia, are alte calitati.

In fine, in dimineata asta a facut una din chestiile alea haioase pe care le face mereu, dupa care se uita cu nedumerire in jur incercand sa isi dea seama unde naiba e problema. Dupa ce a ascultat aceeasi melodie de vreo patru ori – nu mai tin minte exact ce, cred ca era American Dream de la Jakatta, si-a dat seama ca nu are haine curate. S-a ridicat in viteza de pe scaun, a aruncat ceva in masina de spalat, a invartit butoanele si s-a intors tot in graba, nu inainte de a scrasni printre dinti ca inca nu si-a terminat cafiaua si ca vorbim mai incolo. “Un pic mai incolo.”

Desigur ca a uitat si s-a dus la dus. La un moment dat tipa: se trezise cu apa fiarta si murdara pe picioare. Ce sa-i fac eu, mereu uita ca masina de spalat are furtunul de scurgere in cada; am economisit spatiu, la naiba, parca e prima oara cand intra in baia aia.

Are multe momente dintr-aceastea magice, chiar cred ca sunt magice. Spalatul pe dinti cu sampon este o banalitate. Intr-o zi, a mers la dus cu ochelarii pe nas – ii poarta cateodata cand sta la calculator, si la un moment dat se intreba de ce ii curge apa diferit pe cap. Aveai inca ochelarii pe nas…

Altadata, de curand cred, dupa ce s-a spalat, iese in viteza din baie stergandu-se si in timp ce se stergea si pe cap zice cu mirare: “Ce dracu? De ce se simte diferit?!” “Vezi ca nu te-ai clatit…” Si tot felul de intamplari legate de dus, de genul intrat cu sosetele in cada sau spalat pe par cu spuma mea de ras. La tubul de sampon curge, la cel de spuma apesi…

Memorabila este si faza aia de la metrou, am sa ii aduc aminte mereu de ea, am ras cu spasme atunci. Vine metroul, in viteza, scos portofelul, scos jucaria, infipt in viteza in masinuta verde de taxat cartele… “Nu intra, ce ma-sa?!” Mai incerci o data, nu? Se intampla adesea, mai dai pe langa. Nici a doua oara nu merge, hai si a treia oara, metroul e inca acolo, “hai azi!”… Si dupa a treia incercare vine un “futu-i” printre dinti… Incerca cu cardul de la banca…. Nu imi amintesc sa fi zambit ca atunci in ultima vreme. Chiar cred ca este magie, o cred cat pot eu de tare.

Hei, hai sa o luam p-acolo, hai sa alergam, trece racoarea mai repede, uite, ia o gura de la mine. Da, e tare, nu-i nimic, nici nu o sa simti de la frig. Uite, in casa asta galbena a stat o prietena care venise cu bursa. Si cinci strazi mai incolo e un loc de unde iti poti lua paine calda dimineata. Deschide la noua, la 11 sunt deja sute de oameni pe strazi, o sa ne plimbam agale cu o cafia aburinda, o sa vezi.

“because maybeee, you’re gonna be the one that saveees meee” in fiecare noapte dansez si cant, in timp ajungi sa iti faci macar cativa zeci de amici dar nu e deloc necesar sa ii cunosti. Ne oprim, dansam, cantam o melodie la chitara, ne intrebam de sanatate si cu unii ne intalnim a doua zi pe mal la Nyhavn.

Nu ne-am pierdut, relax, uite, se face lumina deja, e trei juma, uff, si nici n-am apucat sa te duc unde a locuit Hans. Este tare frumos acolo, sunt zeci de barcute si pe margine sunt numai case colorate. O sa luam o barca mai incolo si o sa vaslim si pana la Mica Sirena, putem sa luam doua biciclete si sa mergem pana la Parlament.

Iar seara o sa te duc la o piata de flori, au cei mai frumosi trandafiri din tot Nordul! O sa avem timp pentru toate, o sa vezi, este vara, e racoare si zilele sunt nesfarsite aici…