catallin

Se facea asa intr-o dimineata… Sau poate nu era dimineata desi eram cam obosit. Poate era amiaza, parca imi era foame. Desi aveam si o stare de greata, deci putea la fel de bine sa fie dupa-amiaza. Si daca tot ne gandim, eram si un pic saturat si dornic sa vad pe cineva, deci putea sa fie seara. Dar faceam deja mai multe lucruri, eram energic si cu chef de revolutie, asa ca probabil era dimineata.

Deci se facea asa intr-o dimineata. Si cum statea catallin.ro linistit cu ale sale a vazut-o. Nu, nu era ea, dar era o reprezentanta a sexului frumos. Desigur. Desigur ca era in fuga, alerga sa prinda un telefon care suna. Era o fata obisnuita – spun aceasta pentru a nu fi acuzat de atractii pur carnale. Desigur ca aceasta a simtit fiind intrerupt din ale sale.

Aproximativ 1,70 – 1,75. Inaltimea adica, deci obisnuita. Greutatea inspre 60 – 65 de kilograme. Deci obisnuita, nu vorbim de un 90 – 60 – 90. Si a inceput catallin.ro sa se gandeasca. “De ce? De ce ea? Ce are special, e o femeie normala, frumoasa insa unii ar spune ca nu in mod deosebit. De ce?”

Si s-a gandit, si s-a gandit, cam cinci minute asa – dar cinci minute inseamna enorm! – si formele ei voluptoase si de ce si se implinea al patrulea minut, tic-tac, voluptos, tic-tac, de ce, tic-tac si l-a lovit! Era atat de simplu! “De ce o grasa?!” spunea o voce rautacioasa din zona si raspunsul a venit imediat. Era atat de simplu. “Daca ea are ce sa manance, o sa am si eu. Fiindca … imi inspira siguranta zilei de maine…”

Da, a trecut un an… Cel de mai sus a fost cel mai vizibil efect al crizei asupra lui catallin.ro. Si cateva sute de lei in minus din pricina deprecierii leului. Si … Ati sesizat? S-a dus un an ! (primul ?!). Nu, nici eu nu am anticipat criza. Stiam ca va veni dar nu am putut anticipa efectele sale. Cum puteam sa anticipez acum un an ca peste cateva luni ma voi uita cu dorinta la respectiva domnisoara?

In rest, nu stiu cat a schimbat criza viata lui catallin.ro in contextul in care viata pe Calea Victoriei se suprapune aproape cu criza. Si era normal sa i se schimbe cheltuielile in totalitate. Si sa traiasca mai mult si mai intens ziua si noapte, deci mai mult offline, deci mai putin blog. Nu i-a pierit cheful insa de ceva vreme are si multe activitati cotidiene.

Unii din amicii sai au salariile mai mici, altii nu le mai au, din pacate, deloc. El … e bucuros ca are o relatie complexa bazata pe mercantilism cu o banca (austriaca, desigur), relatie care se exprima insa in lei. Macar atat. Probabil acum, dupa un an de criza, nu ar mai fi inceput-o. Sau ar fi.

Important e ca s-a dus un an si am supravietuit aproape toti – bine, mai putin cateva persoane de la France Telecom. Si … da, inca o mai vad pe respectiva fata si … Hai sa spunem ca am impresia ca inca nu s-a terminat criza.

Sunt ok, sunt ok, tu te simti bine? Daca tu te simti bine, si eu, noi suntem ok. Da, e o luna, a trecut o luna, am incercat sa uit ceva, substante care altereaza (?!) realitatea, nu stiu ce ar mai fi de spus, cert este ca am implinit o varsta, cert e ca ma duc pana la Cluj, revin, de data asta promit ca revin! Nu de alta, dar mi-am platit si hosting-ul, care costa cam mult pentru domeniul asta, probabil ca e direct proportional cu … hehe, ce gluma proasta, vrei si tu un fum? Ce tari sunt neoanele astea!

Revenind, inainte sa plec si sa revin (promit, de aceasta data promit serios ca o fac) vreau sa va zic una buna de la catallin.ro: diferenta dintre un barbat singur si un barbat cu o femeie faina langa el este ca… al doilea, la un moment dat, a fost (a stiut  sa fie?) mai nesimtit. Hai ca va pup, nimeni nu vrea niciun fum p-aci, ma duc la Loto. Sa fiti cuminti, si eu va iubesc.

Este un SMS scurt. Norocul sau este ca a picat intr-un moment ideal: in timpul unei calatorii de trei statii cu metroul, centru – nord. Mai lasa dracu masina, criza pe dracu, tot trafic este. Metroul e minunat, citesti o carte sau… un ziar, economic desigur; un fel de job underground. Sau dai mail-uri de pe Blackberry. Pe care vin si sms-uri, dar daca nu sunt mail-uri, raspunzi din parti.

Totusi, este un moment minunat sa trimiti sms-uri. Mai ales daca este marti. Marti este cea mai minunata zi din viata unui om, miercuri simti finalul saptamanii si toate lucrurile pe care le ai de facut, vineri e weekend doar pentru lucratorii de mall care saliveaza nervosi la apartament in ansamblu rezidential, weekendul e pentru somn (draga mea, sa nu ma iei in seama, stii ca glumesc ) iar lunea e plina de idei si … idei.

Marti in schimb … Vine sublimul SMS. Un zambet amar, “da … inca mai traiesc”. Paranteza: M. Garcia (nu pun link, cine nu stie, sa caute pe site-urile autohtone de stiri, guru mass-media, conferinta, bla bla) spune ca experientele personale atrag publicul. Deci sa scriem naibii la persoana I. Inchis paranteza. “da, sunt ok, cred…” Dar nu raspunzi, tocmai trebuie sa cobori.

Si acolo s-a terminat. Regula de aur: suna, daca nu suni, primesti feedback in … Dar e un SMS norocos totusi, este marti. Adica ziua cea mai minunata din lume (draga mea, stii ca glumesc). Ziua la care te gandesti vineri. Si cand iti aduci aminte de SMS-ul sturlubatic. Si te gandesti la raspuns. Ne-am intors cu totii in 1874 cand comunicare se baza pe telegraf.

Doar ca tu nu aveai telegraf in sat si telegrafistul nota mesajul pe o hartie si trimitea postasul pe cal, doar ca posta vanduse calul pentru banii de prime de Paste (am zis ca vine Pastele in opt zile?), iar in locul calului e un magar batran si cu gandul la tineretile sale lascive; n-are urmasi, e ultimul magar din sat si dupa el, Posta va muri. 

Raspunzi la SMS. Si, evident sau nu, nu primesti raspuns. Poate pe marti … O mana de oameni, cei mai buni din generatia lor. Nu stiu daca intelege careva chestia asta, dar sunt oameni geniali. Sunt oameni care au facut tot timpul pe altii sa rada, care au fost lideri, de la sef de clasa la sef la job desi sunt tineri, oameni care au fost cei mai faini si pe care prea multi/multe au vrut sa ii cucereasca, oameni care sunt aspirationali si care raspund martea la SMS-uri primite joia. Sau vinerea seara la SMS-uri primite martea.

Casatoria sau relatia, aceea relatie; minunat, sublim, hapiness all the way, daruirea perfecta pentru un om si uitarea tuturor celorlalti. Uiti de prieteni, uiti de parinti, uiti de filme, de parcuri, de cortul de pe plaja, de pajisti, de avioane, de tot. Este cu inel pe deget si esti fericit.

Jobul. Ti l-ai dorit mereu, ai visat la el, esti din nastere dornic de a face lucrurile cat mai bine – ceea ce e minunat, de altfel – vrei sa fii primul si… Pe langa cele de mai sus, uiti de mancare, de blog, de Ioanid (draga mea, stii ca eu nu mint, chiar vine vara, ne plimbam noaptea prin Ioanid, sau Cismigiu, ca e mai aproape, da?), de cumparaturi, nu mai ai detergent, mancare in frigider, prieteni, dar ai job si relatie.

Nu ii inteleg pe … Erau cei mai tari. Si acum sunt stafii. Raspund la SMS-uri dupa cinci zile si nu ii vad noaptea prin parc; si nu sunt multe parcuri prin zona. Si daca tot scriu la persoana I, cred ca M. Garcia greseste; oamenii sunt curiosi si doresc experiente la persoana intai doar daca te cheama T. Chirila si esti o tarfa proasta cu un blog cu mii de useri si sute de comentarii puse de circa 50. Altfel, cititorii ar trebui sa aprecieze mai mult o povestioara din care sa scoata ei ceva. Altfel, sa citeasca Dono in pielea lui Moga. Free Gigi !!!

Au trecut multi ani. Probabil nu iti mai amintesti si intre timp ne-am facut oameni mari, am ajuns la casele noastre. Am vrut initial sa iti zic de Ziua Femeii. Sau a Mamei. Evident ca nu am facut-o, e si aiurea poate sa spui lucruri de acest gen; plus ca ma stii cum sunt, uneori mai taios. Si nu cred nici in 8 martie, daca e sa fiu un domn, pot si simt ca ar trebui sa fiu si pe 10 martie – sau orice alta zi.

In fine, viata a fost lunga pana acum. Poate ca ar mai fi, am facut multe tampenii si am gresit de multe ori in tot felul de situatii. De aceasta imi mai aduc aminte din cand in cand. Era intr-una din serile ale nebune, au fost ani intregi. Cred ca eram in clasa a sasea, era iarna cu siguranta; invatam in tura de dupa-amiaza si descopeream tot felul de lucuri – sau doar faceam nazbatii, ca ori copil; unele mai mari, altele mai mici, tind sa cred ca majoritatea au fost minore.

Nu imi mai amintesc exact de ce am intarziat. Stiu ca era vreo 20 si ceva, in conditiile in care trebuia sa vin acasa pe la 18. Probabil hoinarisem pe coclaurile din cartier, mi se parea genial pe vremea aia sa ajung prin toate fundaturile din Berceni. Cand am ajuns acasa, m-ai aparat in fata lui tata; telefoanele fusesera date deja la mamele celor mai buni colegi si erai speriata.

Evident ca nu am observat asta. Nu imi mai amintesc prea multe, de fapt nici inceputul de mai sus nu il am cert in minte. Imi amintesc doar ca radeam si faceam glume si ca, la un moment, am luat un burete dintr-ala pe care ne puneam capul cand ne uitam la filme; si l-am aruncat in tine si ai inceput sa plangi; nu stiu daca a fost durere, ma indoiesc ca asta a fost dar nu conteaza. Te-ai dus in camera alaturata si … cam atat.

Probabil nu a fost singura oara. Doar ca pe aceasta o tin minte si acum. Si cum nici cafeaua de la Cafe des Flore nu ne-a iesit cum ar fi trebuit, profit de distanta impusa de o comunicare de acest gen pentru a spune ceva ce ar suna poate ciudat spus intr-o discutie; asa e viata noastra, traim atat de repede incat anumite lucruri spus au ajuns sa sune ciudat … 

Si au trecut multi ani. Am vrut sa o fac de multe ori dar am trecut rapid peste. Probabil nu iti mai amintesti, a fost o chestie scurta dar… mie imi pare rau, si acum imi pare rau. Iarta-ma. Si gata cu textele acestea, aici nu e Nora pentru mama. Sa ai o zi frumoasa, mama, te pup!

catallin.ro va doreste ca in 2009 sa va doriti la randul vostru si sa faceti tot ce puteti pentru a fi cei mai buni. Va fi nevoie mai mult ca niciodata.

Sa fiti cuminti, sa nu vorbiti cu strainii, sa nu furati si mai ales, mai ales, sa nu papati de pe jos!! Si sa cititi catallin.ro; va fi un an de exceptie. 2009.

Astazi vine Mosul. Sau pleaca.  De fapt, cum poti sa pleci daca nici nu ai fost acolo? O noapte aici, o noapte dincolo, trei pe acolo, inca una aici, inca cateva in locul acela, mai treci pe la si inca una la, la dracu, nici nu mai stii unde. De fapt de unde; in noaptea asta pleci, nimic nou in asta. Nici nu ai fost acolo. Read more

Sunt un lenes. Sunt si ametit acum si totul numai datorita (nu haiosilor, nu este din cauza ) unei sticle din Dragasani, Multumesc doamna, va astept la un… dans! Revenind, sunt lenes. Ma tin de macar doua luni sa pun doua link-uri in amaratul ala de bloggrolllll si eventual sa si zic de ce unii si de ce altii. Caci se uita lumea ciudat la mine intrebandu-se cum de se inteleg doua chestii in acelasi blogggroolllll. Deci sa va explic, daca intereseaza pe cineva de ce citeste catallin.ro anumite chestii, da click pe readmore, daca nu, hai noroc, sa fiti iubiti! Read more

Daca o face, inseamna ca ceva nu este in regula. Doar al doilea post din “personale”, desi aia putini care il stiu bine pe catallin.ro il mai recunosc printre randuri. Dar este doar al doilea.

Si nu, prietenia nu doare. Si ca sa se ajunga la un nivel unde nu doare, crede-ma, trebuie sa treaca multe. And I don’t know if I can do this twice in a life. Dar, spre deosebire de bunul prieten autor al textului de mai jos, catallin.ro s-ar putea sa mai intorca cateva carti. 

Povestioara cu domnisoara inalta si cu privirea pierduta se amana pana maine pe la pranz. Fusul orar, ma scuzati va rog… Cu mici diferente de opinie, catallin.ro va recomanda un text bun.

- m-am mutat pe Calea Victoriei!!
- nu mai sunt obisnuit sa scriu cu pixul pe o foaie sau intr-un caiet; nu ma refer la chestii scurte ci la ceva mai amplu. Cu pixul nu pot tine ritmul gandirii, la taste e mai simplu
- nu am Internet. Se observa? Dupa trei zile aproape, fara net si faca PC, ma simt cam speriat, fara F5 intri in panica; pe de alta parte sunt mai relaxat, dorm foarte bine…
- beau numai 3 in 1    ce n-as da pentru o cafia buna…
- ieri siara m-am intors acasa foarte hapi datorita paturicii portocalii si a numeroaselor oale si farfurii. Dupa care mi-am dat seama ca nu am nimic de mancare
- de trei zile mananc numai pateuri si prin oras
- viata e cam scumpa p-aci, de la apa plata la paine
- in continuare incerc sa ma mut; poate reusesc pana la finalul saptamanii, trebuie sa imi aduc si sezlongul sa il pun pe balcon! 
- I’m living Downtown!