Si stii ce? nu te-a sunat primul, si-a pastrat promisiunea. Acum nu-si promite nimic. Doar… crede. Atat.

Deci se facea asa intr-o dimineata. Si cum statea catallin.ro linistit cu ale sale a vazut-o. Nu, nu era ea, dar era o reprezentanta a sexului frumos. Desigur. Desigur ca era in fuga, alerga sa prinda un telefon care suna. Era o fata obisnuita – spun aceasta pentru a nu fi acuzat de atractii pur carnale. Desigur ca aceasta a simtit fiind intrerupt din ale sale.

Aproximativ 1,70 – 1,75. Inaltimea adica, deci obisnuita. Greutatea inspre 60 – 65 de kilograme. Deci obisnuita, nu vorbim de un 90 – 60 – 90. Si a inceput catallin.ro sa se gandeasca. “De ce? De ce ea? Ce are special, e o femeie normala, frumoasa insa unii ar spune ca nu in mod deosebit. De ce?”

Si s-a gandit, si s-a gandit, cam cinci minute asa – dar cinci minute inseamna enorm! – si formele ei voluptoase si de ce si se implinea al patrulea minut, tic-tac, voluptos, tic-tac, de ce, tic-tac si l-a lovit! Era atat de simplu! “De ce o grasa?!” spunea o voce rautacioasa din zona si raspunsul a venit imediat. Era atat de simplu. “Daca ea are ce sa manance, o sa am si eu. Fiindca … imi inspira siguranta zilei de maine…”

Da, a trecut un an… Cel de mai sus a fost cel mai vizibil efect al crizei asupra lui catallin.ro. Si cateva sute de lei in minus din pricina deprecierii leului. Si … Ati sesizat? S-a dus un an ! (primul ?!). Nu, nici eu nu am anticipat criza. Stiam ca va veni dar nu am putut anticipa efectele sale. Cum puteam sa anticipez acum un an ca peste cateva luni ma voi uita cu dorinta la respectiva domnisoara?

In rest, nu stiu cat a schimbat criza viata lui catallin.ro in contextul in care viata pe Calea Victoriei se suprapune aproape cu criza. Si era normal sa i se schimbe cheltuielile in totalitate. Si sa traiasca mai mult si mai intens ziua si noapte, deci mai mult offline, deci mai putin blog. Nu i-a pierit cheful insa de ceva vreme are si multe activitati cotidiene.

Unii din amicii sai au salariile mai mici, altii nu le mai au, din pacate, deloc. El … e bucuros ca are o relatie complexa bazata pe mercantilism cu o banca (austriaca, desigur), relatie care se exprima insa in lei. Macar atat. Probabil acum, dupa un an de criza, nu ar mai fi inceput-o. Sau ar fi.

Important e ca s-a dus un an si am supravietuit aproape toti – bine, mai putin cateva persoane de la France Telecom. Si … da, inca o mai vad pe respectiva fata si … Hai sa spunem ca am impresia ca inca nu s-a terminat criza.

Revenind, inainte sa plec si sa revin (promit, de aceasta data promit serios ca o fac) vreau sa va zic una buna de la catallin.ro: diferenta dintre un barbat singur si un barbat cu o femeie faina langa el este ca… al doilea, la un moment dat, a fost (a stiut  sa fie?) mai nesimtit. Hai ca va pup, nimeni nu vrea niciun fum p-aci, ma duc la Loto. Sa fiti cuminti, si eu va iubesc.

Totusi, este un moment minunat sa trimiti sms-uri. Mai ales daca este marti. Marti este cea mai minunata zi din viata unui om, miercuri simti finalul saptamanii si toate lucrurile pe care le ai de facut, vineri e weekend doar pentru lucratorii de mall care saliveaza nervosi la apartament in ansamblu rezidential, weekendul e pentru somn (draga mea, sa nu ma iei in seama, stii ca glumesc ) iar lunea e plina de idei si … idei.

Marti in schimb … Vine sublimul SMS. Un zambet amar, “da … inca mai traiesc”. Paranteza: M. Garcia (nu pun link, cine nu stie, sa caute pe site-urile autohtone de stiri, guru mass-media, conferinta, bla bla) spune ca experientele personale atrag publicul. Deci sa scriem naibii la persoana I. Inchis paranteza. “da, sunt ok, cred…” Dar nu raspunzi, tocmai trebuie sa cobori.

Si acolo s-a terminat. Regula de aur: suna, daca nu suni, primesti feedback in … Dar e un SMS norocos totusi, este marti. Adica ziua cea mai minunata din lume (draga mea, stii ca glumesc). Ziua la care te gandesti vineri. Si cand iti aduci aminte de SMS-ul sturlubatic. Si te gandesti la raspuns. Ne-am intors cu totii in 1874 cand comunicare se baza pe telegraf.

Doar ca tu nu aveai telegraf in sat si telegrafistul nota mesajul pe o hartie si trimitea postasul pe cal, doar ca posta vanduse calul pentru banii de prime de Paste (am zis ca vine Pastele in opt zile?), iar in locul calului e un magar batran si cu gandul la tineretile sale lascive; n-are urmasi, e ultimul magar din sat si dupa el, Posta va muri. 

Raspunzi la SMS. Si, evident sau nu, nu primesti raspuns. Poate pe marti … O mana de oameni, cei mai buni din generatia lor. Nu stiu daca intelege careva chestia asta, dar sunt oameni geniali. Sunt oameni care au facut tot timpul pe altii sa rada, care au fost lideri, de la sef de clasa la sef la job desi sunt tineri, oameni care au fost cei mai faini si pe care prea multi/multe au vrut sa ii cucereasca, oameni care sunt aspirationali si care raspund martea la SMS-uri primite joia. Sau vinerea seara la SMS-uri primite martea.

Casatoria sau relatia, aceea relatie; minunat, sublim, hapiness all the way, daruirea perfecta pentru un om si uitarea tuturor celorlalti. Uiti de prieteni, uiti de parinti, uiti de filme, de parcuri, de cortul de pe plaja, de pajisti, de avioane, de tot. Este cu inel pe deget si esti fericit.

Jobul. Ti l-ai dorit mereu, ai visat la el, esti din nastere dornic de a face lucrurile cat mai bine – ceea ce e minunat, de altfel – vrei sa fii primul si… Pe langa cele de mai sus, uiti de mancare, de blog, de Ioanid (draga mea, stii ca eu nu mint, chiar vine vara, ne plimbam noaptea prin Ioanid, sau Cismigiu, ca e mai aproape, da?), de cumparaturi, nu mai ai detergent, mancare in frigider, prieteni, dar ai job si relatie.

Nu ii inteleg pe … Erau cei mai tari. Si acum sunt stafii. Raspund la SMS-uri dupa cinci zile si nu ii vad noaptea prin parc; si nu sunt multe parcuri prin zona. Si daca tot scriu la persoana I, cred ca M. Garcia greseste; oamenii sunt curiosi si doresc experiente la persoana intai doar daca te cheama T. Chirila si esti o tarfa proasta cu un blog cu mii de useri si sute de comentarii puse de circa 50. Altfel, cititorii ar trebui sa aprecieze mai mult o povestioara din care sa scoata ei ceva. Altfel, sa citeasca Dono in pielea lui Moga. Free Gigi !!!

In fine, viata a fost lunga pana acum. Poate ca ar mai fi, am facut multe tampenii si am gresit de multe ori in tot felul de situatii. De aceasta imi mai aduc aminte din cand in cand. Era intr-una din serile ale nebune, au fost ani intregi. Cred ca eram in clasa a sasea, era iarna cu siguranta; invatam in tura de dupa-amiaza si descopeream tot felul de lucuri – sau doar faceam nazbatii, ca ori copil; unele mai mari, altele mai mici, tind sa cred ca majoritatea au fost minore.

Nu imi mai amintesc exact de ce am intarziat. Stiu ca era vreo 20 si ceva, in conditiile in care trebuia sa vin acasa pe la 18. Probabil hoinarisem pe coclaurile din cartier, mi se parea genial pe vremea aia sa ajung prin toate fundaturile din Berceni. Cand am ajuns acasa, m-ai aparat in fata lui tata; telefoanele fusesera date deja la mamele celor mai buni colegi si erai speriata.

Evident ca nu am observat asta. Nu imi mai amintesc prea multe, de fapt nici inceputul de mai sus nu il am cert in minte. Imi amintesc doar ca radeam si faceam glume si ca, la un moment, am luat un burete dintr-ala pe care ne puneam capul cand ne uitam la filme; si l-am aruncat in tine si ai inceput sa plangi; nu stiu daca a fost durere, ma indoiesc ca asta a fost dar nu conteaza. Te-ai dus in camera alaturata si … cam atat.

Probabil nu a fost singura oara. Doar ca pe aceasta o tin minte si acum. Si cum nici cafeaua de la Cafe des Flore nu ne-a iesit cum ar fi trebuit, profit de distanta impusa de o comunicare de acest gen pentru a spune ceva ce ar suna poate ciudat spus intr-o discutie; asa e viata noastra, traim atat de repede incat anumite lucruri spus au ajuns sa sune ciudat … 

Si au trecut multi ani. Am vrut sa o fac de multe ori dar am trecut rapid peste. Probabil nu iti mai amintesti, a fost o chestie scurta dar… mie imi pare rau, si acum imi pare rau. Iarta-ma. Si gata cu textele acestea, aici nu e Nora pentru mama. Sa ai o zi frumoasa, mama, te pup!

Sa fiti cuminti, sa nu vorbiti cu strainii, sa nu furati si mai ales, mai ales, sa nu papati de pe jos!! Si sa cititi catallin.ro; va fi un an de exceptie. 2009.

Si-a dat seama de mult ca nu e nicio caleasca care sa fie afara. Nici sanie cu reni. Lucrurile sunt stranse pe fuga si strain, bagajul dureaza cateva ore, adunarea nocturna maxim jumatate de minut. Tot timpul uiti ceva in urma dar heeeei, la urmatoarea plecare … Deocamdata ne grabim cu totii si ne place sa plecam noaptea in mod constant, oricum in noaptea asta pleaca toata lumea. 

Al patrulea pas e intotdeauna in spate, un – doi, dreapta trei, spate patru, niciodata sa nu iti uiti cheile. Haine, periute, ciorapul stang, la ideea de lingurita favorita s-a renuntat de ceva vreme, niciodata cheile. De fapt doar asa poti pleca de doua ori in aceeasi noapte. Cel mai bine e de trei ori. A doua oara se salveaza cu un “am plecat pe fuga, l-am uitat pe stangul”, si cu putin noroc, la a treia nu vei avea de zis decat ca incerci sa impui un nou trend, fara ciorapi de aceasta data.

Este cea mai frumoasa noapte din an. Nu, nu fiindca vine Mosul. Anii au trecut; e frumoasa fiindca toti pleaca azi si drumul este mai lung. Si poti sa uiti oricate perechi de ciorapi vrei. Asta este cel mai frumos lucru. In fine, e 1:15 si ma grabesc si eu sa plec. Dezordonat si strain, desigur. De fapt nici n-am fost.

Dar heeei, promiti ca la anul plecam de mai multe ori, da?