Posts tagged ‘life’

25.04.2014

Cred

Pe balcon

“Yum yum! Arunci tu cutiile?” “Nuuu! E frig afara, a venit iarna!” “Si ce facem cu ele?” “I know, le lasam pe balcon si le aruncam maine dimineata!” Si cu o exuberanta de iti venea tot dragul, lua cutiile si le puse pe balcon, pe scaunul care in timpul lunilor de vara era al patrulea obiect din casa ca timp alocat, dupa pat, laptop si scrumiera. 

Nicio urma de regret cand in zilele urmatoare s-a mai pus un etaj la viitorul turn din cutii de pizza. Trecut bine de 22, mancata singura in tihna de dupa o zi de munca, nicio urma de autoironie pricinuita de minunatul tablou de corporatist: cafea, trei tigari, masa uneori, job, tarziu, noapte, mancare comandata, doua tigari, somn, and again. “Sa nu cautam intelesuri ascunse, e iarna, nu e timp pentru prostii” iar “le arunc maine” a devenit un clasic.

Intre timp, cele trei etaje au devenit cinci, sase, opt, zece iar balconul s-a transformat intr-o cutiuta cu amintiri. Suma tuturor lucrurilor marunte din viata, la care nu vrei sa te gandesti pentru ca nu ai timp, chef si dispozitie de a intra in depresie. Frigul era tot mai puternic dar in cele zece secunde cat dura cladirea unui nou etaj se puteau observa si alte urme ale trecutului ingropat la nici doi metri de pat: cateva cioburi de la o sticla de vin bauta la adierea unei nopti de vara, mucuri de tigara pe care nu le poti identifica cu o anumita persoana – ceea ce ar fi fost de altfel minunat, caci ti-ai fi amintit astfel doar de o poveste – un ghid cultural si un pahar care nu s-a spart fiindca a avut norocul sa fie lasat pe jos. Continue reading ‘Pe balcon’ »

Sase ore nicaieri

Buna, Hey, Hello, ‘Evening. N-a apucat sa spuna niciuna dintre ele, era oricum prea rapida pentru frigul din imprejurimi. S-a asezat pe scaunul de langa el; desigur, motiv pentru aparitia primelor scenarii, < dintre toate cate sunt libere l-a ales tocmai pe acesta >, nici nu mai conta ca acelasi loc era si cel mai apropiat in drumul ei.

Inalta, zgribulita, cu parul lung si blond si cu privirea pierduta. Indeajuns pentru a continua investigatiile, nu? Cu priviri piezise, care sa nu denote nici interesul nici o oarecare doza de nesimtire, au fost observati pantalonii in carouri de culoare inchisa, cizmele de un maro sters si paltonul negru strans pe corp.

Eh, si acum ce? Amandoi stateau zgribuluti cu privirea in gol. Desigur, el se gandea sa o salute, in definitiv, daca vorbesti te mai incalzesti. Si nu, nu era vorba despre sexul pe care un barbat il vede cu o femeie ajunsa in preajma sa. “Hei! Cizmele tale se asorteaza cu pantalonii mei de stofa!” Cacat, nu-i buna, zici ca esti un obsedat vestimentar. “Doamne ce frig e, daca murim aici?” Esti dus?! Morbidul naibii, vrei sa zica ca esti un freak? Plus ca e prea banal sa te agati de ceva evident. “Incotro?” In niciun caz, nu isi are rostul. Prea simpla, banala, te complici, nu ai fir de discutie ulterior. “Buna”. Si atat. Si daca ramane atat? Ea zice buna, oricum are privirea pierduta, de unde iti dai seama ca nu va fi doar o reactie faciala fata de intruziunea ta? “Scuzati-ma, aveti un servetel?” Si dupa ce-l primesti ce dracu faci cu el? Nu esti femeie, nu poti pleca cu el si nici nu iti poti sufla nasul, o sa zica ca esti bolnav, nu vrei asta.

< La naiba, barbatii astia sunt tampiti; e doar o discutie! Oare o fuma? > Nu a mai apucat sa primeasca raspuns ca ea s-a ridicat si s-a dus sa isi aprinda o tigara. Un moment potrivit pentru regandirea strategiei. Cadrul era perfect: un spatiu atemporal, fara granite, unde toate clasele sociale se contopesc intr-una singura care trebuie sa faca fata frigului de noiembrie. Continue reading ‘Sase ore nicaieri’ »

Rosii de toamna

“Si ce mai trebuie? Vezi ca nu iau rosii, s-a dus vremea lor”. Oricum nu le manca nimeni, stateau in frigider alaturi de alte chestii ca sa arate bine frigiderul, plin de chestii colorate. Era nevoie si de ceva rosu pe acolo si chiar daca erau bune, ajungeau sa se strice intr-un final, la fel ca si ardeii iuti care au ajuns dupa o vreme sa arate ca patrunjelul; fusesera cumparati pentru ciorba de fasole cu afumatura, numai ca ciorba cu fasole si afumatura nu se gaseste semipreparata intr-o aroma la fel de buna precum cea gatita. 

“Si altceva in afara de rosii? Stai ca am zis ca nu mai iau rosii, da-mi oricum pe mail.” <De ce dracu’ am zis asta??> Isi daduse seama, cel putin la nivel personal, ca nu e cea mai buna perioada posibila si incerca sa evite sa recunoasca ceea ce era evident. Toamna nu este doar sezonul in care rosiile nu mai sunt bune ci si sezonul de bugete noi, proiecte speciale si toate tampeniile de rigoare. Si nici prunele nu sunt la fel de bune precum piersicile; plus ca a venit frigul si s-a dus si sezonul plimbarilor. 

“Bun deci rosii nu iau. Si ajung tarziu. Hai ca nu mai pot vorbi, am treaba; vorbim pe mail.” S-a intors la birou si deja primise un mail. <Ce dracu? Asa de rapid?> Era doar un link, fara lista de cumparaturi. A dat click, a inceput sa asculte si s-a apucat de altele; dupa cateva zeci de minute a primit si lista de cumparaturi – fara rosii. Continue reading ‘Rosii de toamna’ »

35 de minute colorate

“Heei, hai la dreapta!” In mod normal, ar fi trebuit sa intre deja in panica. Dar era o dimineata buna; 8:30 AM, super-hipermarket lejer de gol, atmosfera de vacanta, hapiozitate all around.

Primele cinci minute au fost ok. Urmatoarele cinci au fost tot ok. Dupa aceea a inceput sa se plimbe agale prin zona. < Oare cate tipuri de forfecute pot sa existe?!> Tot felul de creme, tifoane si tampoane, in fine, asa  au mai trecut inca cinci minute.

“Hmm, nu ma pot decide”, si de aici devenise evident ca nu este pe drumul cel bun. “Pai care e problema?” “Pai… Uite cate tipuri de diviziuni si subdiviziuni sunt. Plus ca nu inteleg, uite cum se cheama asta: scortisoara!” < Damn, oare ce culoare o avea scortisoara?> si asa au mai trecut inca cinci minute, adaugate la cele cinci printre tampoane si la cele 10 initiale.

De fapt trecusera 21 de minute caci si-a luat si el cele de trebuinta, incercase sa acorde mai mult timp alegerii dar nu reusise nici de aceasta data mai mult de un minut. < Oare greierii sunt aia cu fundul fosforescent? Nu, aia sunt licuricii. Ce gust o avea salata daca pe langa maioneza i-as pune si lapte sa spunem? Si cred ca diseara trebuie sa scriu ceva, in fine… > Continue reading ‘35 de minute colorate’ »

Pixelii mei e mai tari decat pixelii tai!

“Hai Sabina ca pierdem avionul!!!” Printre mailuri, telefoane, texte si rapoarte citite sau scrise in timpul vacantei au avut si timp sa se si intalneasca. De fapt s-au vazut, ba nu, de fapt s-au ciocnit unul de altul. Si-au adunat lucrurile pe care fiecare le-a scapat pe jos, s-au uitat cateva secunde unul la altul, imaginandu-si o viata intreaga, ochii le-au inceput sa sclipeasca si au spus amandoi – aproape in acelasi timp: “Scuza-ma, pierd avionul”.

Din intamplare, amandoi pierdeau acelasi avion. El si-a dat primul seama, desi ea era imediat in spatele lui si ar fi trebuit sa il vada; alergau spre aceeasi poarta unde astepta cuminte acelasi avion iar el a simtit-o in spate cum il prindea din urma. Si ca intrunirea sa fie absolut perfecta, avionul nu era inspre casa niciunuia dintre ei – nu ca ar mai fi siguri unde este aceasta.

La coborare au avut amandoi timp sa faca schimb de numere de telefon si de zambete; si cam atat. Dupa cateva ore s-au sunat si seara se plimbau cu un vaporas pe unul din cele mai frumoase rauri dupa cladirile si monumentele de pe mal. Totul picase la tanc, au urmat doua saptamani sclipitoare iar la final, la fel de “pe fuga”, un “te sun maine!” Continue reading ‘Pixelii mei e mai tari decat pixelii tai!’ »

La plic

Se uita rapid pe plic si incepe sa rada. “LOL, nu contine conservanti!!!”. <O idiotenie, trairi la plic, menstruatie la plic, dragoste la plic, pui praf si un litru de apa si iese relatie, pentru patru luni. O viata la plic>, si arunca plicul pe masa. Cica n-are timp sa gateasca; viata agitata cu sute de oameni si locuri fancy, de care s-ar indragosti orice adolescent pueril. N-are timp sa gateasca dar isi permite luxul de a isi trai viata intr-o cana lunga de cafia.

“Lasa, mancam in oras pe fuga, o sa fie fun!”, si isi ia cana si se duce inspre balcon; in drum, da play la o piesa pe net si se aseaza pe scaun pe balcon. Nu si-a despachetat combina, de luni de zile sta impachetata intr-un colt; de aceea asculta melodii numai pe net. De fapt, nu si-a despachetat mai nimic, si asta din mai nimicul pe care si l-a cumparat.

“Au venit in weekend pe la mine doua prietene, mi-au zis ca e misto asa”, si isi trage genunchii la piept, inghesuindu-se pe scaun. Scaunele de la IKEA nu au mai ajuns, au ramas doar tot felul de corpuri mici de mobilier. Are cica o casa mobilata minimalist, saltea direct pe jos, parchet frumos, laptop subtire langa saltea, niste perne, taburet, nimicuri ieftine care dau cu fundalul potrivit o imagine aspirationala. 

“A venit si mama ieri, a stat o zi.” A vrut sa ii gateasca ceva, nu avea nimic de mancare prin frigider. Ar fi pus placa cu stilul de viata ‘funcky in a way’ cum ii face placere sa creada, insa si-a dat seama ca nu merge; la fel cum nici partea cu mobilierul minimalist nu merge. Sta in casa aia de mai bine de jumatate de an si nu a putut sa isi ia un dulap pe care sa puna o carte pe care sa nu o mai termine niciodata. 

“Mai bine m-as muta intr-o camera de hotel”, dar nu a spus asta mamei. A avut instinctul plicului insa a renuntat rapid din rusine. “Ce misto ar fi sa fie si vizite la plic”, si se afunda in cafia. “Cu mama nu merge stilul asta, parca ma vad pe mine cand ma intalnesc cu ea, nu merge cu o piesa ritmata pe care merge sa tragi in viteza un troller prin aeroporturi.”

Ar fi gatit ceva, insa si-a dat seama intr-un final ca o face prea rar si nici nu se complica; mai bine o lasa balta decat sa nu ii iasa nici macar o banalitate; oricum nu avea mai nicio leguma prin frigider, iar acestea din urma nu au ajuns inca sa se vanda si sub forma de instant.

Vine acasa seara, isi arunca geanta pe un taburet, face un dus, e mai mereu aproape miezul noptii, si isi ia o bere si se duce pe balcon. Strong little uaman, “ce? credeti ca noi nu suntem ca barbatii? te inseli, uita-te la mine, sunt in boxeri pe balcon si beau bere. si da, si noi imbatam pe unii barbati ca sa le-o tragem. Lasa imaginile cu printese, daca nu as fi avut ambele genuri in mine, nu te-ai mai fi indragostit”, si zambeste aprinzandu-si inca o tigara.

<Lisboa, Lisboa….> si incepe sa dea din cap. “Imi place melo asta, imi suna a UK. Hei, mergem la Luft? Hai sa mergem la Luft, luna viitoare ne ducem sa dardaim in ploaie rece britanica, to dance, steppin in to dance.” Si asa renunta si la masa din dimineata asta, in definitiv o cafia buna e mai buna decat toate. “Nu prea imi place asta. Cafia la plic, la ce te poti astepta?” 

Addicted

Trei scaune si patru picioare sprijinite pe marginea unui balcon. Amintiri, zambete, doua cani pline cu cafia si doua ziare impaturite perfect langa o scrumiera. Scrumiera va primi incet cativa oaspeti dar ziarele vor ramane asa cel putin pana cand picioarele se vor desparti pentru o zi. Zi destul de incarcata de altfel, dar asa sunt toate; cert este doar ca in acest moment pare a fi departe rau.

Oricum, cand se apropie siara stau amandoi minute bune sa isi aminteasca cine a ramas ca va gati si cu cine naiba au vorbit in primele 15 minute din momentul cand au iesit pe usa. Nu au in minte decat o imagine de cafia rece pe cel mai bun fundal posibil pentru dimineata aceea.

Alex imi spune ca vor concerta pe 26 septembrie in Fabrica (Bucuresti). Highly recommended.

F5

“Buna, hai ca nu pot vorbi acum, te sun in 5, bisous” si tranteste telefonul pe birou, rasturnand paharul cu apa pe tastatura. Neindemanatica, ce sa-i fac; trasatura de baza bursucareasca, nu vrea sa admita. Secunda cat paharul s-a inclinat a durat cat o vesnicie, nici nu apucase apa sa atinga tastele ca a urma un “gatu’ ma-sii” printre dinti si a tasnit in cautarea unor servetele.

Se apuca de sters tastele frenetic agitand cele opt pagini deschise pe desktop plus trei mailuri pe care le scria cand suna telefonul. “Da, apa pe tastatura, vorbim in cinci, bisous” si incepe sa click-uiasca pierduta pe cinci pagini de net, aducandu-si aminte si de mailuri; se apuca in graba sa scrie la unul, nu inainte de vreo trei refresh in outbox.

“Da! Iau eu apa!! Ce? Uff, nu pot sa iti spun acum cand ne vedem disiara; te sun cand ies sa fumez.” Ghinionul lui, au urmat doua mailuri, alte trei noi deschise, si ghici ce? Cand s-a dus afara, s-a pus pe tastat din nou; she’s a little business women, si-a luat Blackberry ca toate domnisoarele firave imbracate cu bun simt care tin o caramida in geanta.

“Cine? Kravitz e un libidinos pentru fetite de liceu!” si se ridica din randul de birouri pentru a purta o convorbire care cerea liniste imprejur. Nimic personal, stabilea o intalnire. « Bun, am stabilit-o si pe asta la 21; la cat trebuia sa ma vad cu…» “Ah, hai ca te sun eu in… De fapt bine ca m-ai sunat, la cat ne vedem? 21? Ok, bisous, ne vedem disiara. Si vezi ca am o supriza pentru tine!” Continue reading ‘F5’ »