Merita insa mentionat un rand despre tristetea nocturna si aproape cotidiana cauzata de citirea presei – una din cele mai indragite indelednigiri ale sale. Tristetea apare insa intotdeauna. Nici nu conteaza unghiul de abordare la fel cum nu conteaza nici functia semnatarului. Cea din urma merita totusi zece randuri la ceas tarziu din noapte.  ”Bancile sunt Tiriac (desi omul nu mai are nici o actiune in UniCredit Tiriac” (editorial Cotidianul, 28 sept. 2009). Doar o mica greseala de documentare.

In rest, chiar nu conteaza nimic din cele de mai sus; oricum ziaristul se va intoarce, mai devreme sau mai tarziu, la aceeasi ura fata de sine.

Foarte gresit doamna! Delegatia = transport, cazare, masa. Diurna = bani. Termenul era folosit pentru sumele de bani pe care institutiile mass media le dadeau ziaristilor care aveau o deplasare (aceasta fiind organizata pe cont propriu), nu pentru banii primiti de la minister. Si, da, nu zic nimic nou, cel putin in mandatul doamnei s-au dat bani, in plic, catre ziaristi care au insotit delegatia – atentie, nu toti au luat!

In timp, se poate ajunge la un servilism subconstient. Si in definitiv nici nu mai conteaza asta, esti ziarist fir’ar sa fie, nu ai de ce sa pui mana pe sumele respective! Faza haioasa a fost in momentul in care doamna scoate lista cu cei care au primit diurna, incepand din 2001 pana in prezent. In 2001, Europa FM, Robert Turcescu. Hahaha… Cum inca nu era sigur pentru doamna Udrea ce este diurna, cum dl. Turcescu nega si cum in 2001 eram cu totii adolescenti, s-a trecut peste.

Si clipul care ruleaza incepand din aceasta saptamana pe Eurosport si CNN. (*BRD nu apare in versiunea oficiala)

- 10 nov. 1940, cel mai puternic cutremur din istoria recenta, 7,4 grade, bla bla bla “numarul exact al victimelor nu a fost insa cunoscut niciodata cu exactitate, informatiile fiind cenzurate in timpul razboiului”. Cat de trist, Romania a intrat in razboi in vara lui ‘41;

- al nostru ‘77, bla bla bla “In Bucuresti, peste 33 de cladiri si blocuri inalte s-au prabusit. Orasul Zimnicea a fost distrus in totalitate, fiind reconstruit din temelii.” La naiba, eu auzisem altceva legat de Zimnicea, cum ca nenea cutremurul nu a distrus cine stie ce dar… a venit nenea buldozerul si a daramat ulterior ca sa vada Tovarasul Sef ce tristete e in Teleorman;

- Un cutremur cu magnitudinea de 7,1 grade pe scara Richter si adancimea de 131,4 kilometri s-a produs in zona Vrancea, potrivit Cutremur.net. Asta in 1986. Am amintiri si… 7,1 grade?!! Minunat, damn, mi s-a golit bateria si acum i-am bagat un cablu-n… dar nu mai scriu, m-am enervat. Povestim mai incolo cum se simte cutremurul printre marlanii de Dorobanti.

Asta nu le opreste insa sa filmeze cele doua scari; zece minute, douazeci, o jumatate de ora, scarile nu se misca, timpul se dilata, toti asteapta. In sfarsit vestea se anunta, se raspandeste si telefoanele incep sa sune; apelantii coboara in repede treptele celor doua scari, camerele noastre de luat vederi filmand la fel de linistite revarsarea umana. Bucuria celor care asteptau acasa, in pat, canapele sau fotolii, sa se intample ceva; printre cei de acasa, cineva, un preot, era cel mai bucuros. Jubila.

A doua dimineata parea simpla pentru turma de angajati informatori ai poporului; dupa cateva zile de acelasi subiect, intors pe toate fetele, aveau in sfarsit si girul existentei; aveau subiectul. Intelectualii formatori de opinie incepusera insa sa vocifereze: cum domn’le, altceva nu ne mai intereseaza, asta e cel mai important subiect pentru tara? Uitati-va cate se intampla!

Atat le-a trebuit capeteniilor de turma. La un deget, in nici o ora, agenda publica se schimbase : suna repede un seismolog, cauta-mi un pompier care sa spuna cum a fost in ’77 si pentru numele lui Stanca, gaseste-mi un mort roman !!! Subiectul insa nu tinea, prea departe, prea criza, prea am muri cu totii la un cutremur dar acum conteaza daca creste cursul astazi.

Era insa o zi magica, un adevarat vis pentru orice ziarist de turma; deja obositul subiect cu Baneasa nu mai mergea dar hei! Imediat dupa pranz incep sa curga imagini din Chisinau; acelasi miting, cateva mici imbranceli in fata cu fortele de ordine care formau un cordon de ordine si … cam atat. Sau nu chiar? Pune ba pe scroll “Revolutie in Moldova”. Cauta-mi unionisti, alt analist nu avem, unde e Prigoana?!

Inca o data, erau inaintea existentei; imaginile nu ii ajutau deloc, doar o mana de oameni se loveau de cateva scuturi, orele care treceau devenisera deja din cale afara de plictisitoare si doar preotul nostru zambea in continuare; avea tot ce isi dorea si stia ca mai devreme sau mai tarziu, va reveni in lumina reflectoarelor.

Ghinionul sau insa; ziua aceea era cu adevarat magica iar seara a adus cateva sticle incendiare, niste lupte de strada si bucuria stiristilor. Trebuia sa mai astepte. Nu au fost insa decat cateva caci, in ciuda importantei ocurentei si a unor realitati din alta epoca care se petrec peste Prut, marea revolutie s-a dovedit a fi doar un fas; trist, dar cam asta este adevarul.

Usor, usor, preotul nostru a inceput sa fie tot mai des in centrul atentiei, chiar daca inca era vorba de ceva indirect. ‘Inca’ fiindca stia ca momentul sau de glorie avea sa vina in curand; ghinionul sau insa, intr-o seara insorita si calduroasa de primavara, tocmai buna pentru o plimbare sau o eliberare – dupa caz – aceleasi camere, care filmau linistite niste scari rulante oprite in urma cu vreo doua saptamani, faceau acum un pogo mai ceva ca la concertele Nirvana de la inceputul anilor ’90.

Imbranceli, imagini saltarete, strigate, flash-uri, exuberanta si un preot care urmarea perplex imaginile de dincolo de zid. Era atat de aproape, cum e posibil sa i se intample asta tocmai lui? Furia isi facea loc in fiinta sa. Mai avea doar doua zile si capela sa ar fi fost in lumina reflectoarelor, ba nu!, el ar fi fost in centrul lumii!

Capela sa micuta din Rahova devenise peste noapte THE ONE DESTINATION pentru Slujba de Inviere. Camerele de luat vederi, toti Cristianii Tabara scosi in fata cu ocazia festinurilor religioase, toti ochii din paturi, canapele si fotolii, tot universul si existenta s-ar fi oprit in loc; in Rahova. Si in doar in cateva minute pierduse totul.

In partea total opusa o orasului, intr-o Pipera fara canalizare si plina de o opulenta prafuita – la propriu caci masinile care uda asfaltul nu au loc pe strazi cu o banda pe sens, si alea incarcate cu Q7-uri albe – un alt preot zambea. Turma de informatori era pe drum, pe post de alai, iar dincolo de usa bisericii sale se impletea padurea de cabluri. Nici macar nu trebuia sa mai astepte pana la Slujba cea mare, simtea deja caldura reconfortanta a reflectoarelor.

Desigur, doar unora ne-a placut pianul si ma indoiesc ca sunt macar cativa care sa fi luat lectii de plimbare a degetelor pe clape. La fel cum unii nu am putut fi actori si ne-am resemnat in ziaristica, la fel si pianistii din noi s-au stins in oameni care scriu la tastatura calculatorului. Unii mai repede, altii mai incet, unii si dupa ani de zile sunt elevi mediocri si nu ridica privirea din taste.

Cu totii am pornit insa de la cursul de dactilografie. O gluma ieftina, desi ideea de curs nu e rea. Cu multi ani inainte, catallin.ro luase, tot in gluma, o carte primita de la tatal sau. Avea tot felul de desene cu degete si cu portiuni din tastatura, numai buna pentru pianistii ratati. Am ignorat-o, la fel ca si pe cursul de plimbat degetele pe tastatura. M-am descurcat totusi. Pe doamna Drula nu am mai putut insa sa o ignor.

Mi-a provocat multe insomnii. Si ca mine mai sunt sute. Oameni realizati, la casele lor, cu joburi importante sau nu, cu o oarecare contributie – demna de luat in seama – la produsul finit pentru care sunt remunerati la final de luna, cu totii nu o vom uita pe doamna Drula si nici noptile nedormite.

Layer-ele sale, codurile html, inserarea unei poze intr-o pagina – ce cosmar!, hosting, Dreamweaver-ul care dadea batai de cap nu doar noua cat si amicilor care facusera site-uri aflate azi in top in .ro, toate acestea sunt amintiri. Nu as zice ca sunt urate, in niciun caz; sunt doar amintiri, sau cel putin asa am sperat. Credeam ca in momentul in care se va termina studentia, o perioada mult prea magica de altfel, se va termina si teama de raspunsul doamnei Drula la vederea rezultatului noptilor noastre nedormite. Se pare insa ca m-am inselat.

S-a intors! Sau mai bine spus, i-am vazut urmele, acum de curand, chiar inainte sa se apuce catallin.ro de scris. I-am povestit si a zis ca merita pus pe hartie; sau pe blog, ma rog. Intoarcerea doamnei Drula este insa cat se poate de buna, este aducatoare de vesti bune, de sperante si mai ales de bani! – pe timp de criza, banii sunt buni, chiar si pentru Gigi Becali.

Dar ce treaba are patronul pasiunii noastre cu doamna Drula? Pai se pare ca noi, toti cei care am suferit puternic in urma cu cativa ani din cauza cursurilor pentru pianisti si actori ratati, se pare ca vom deveni cu totii milionari in euro! Inclusiv catallin.ro! Nu-i asa ca asta e o informatie buna cu care sa iti incepi dimineata de duminica? catallin.ro va avea in curand cateva sute de milioane de euro !!

De unde si cum si-a dat seama de acest lucru? Dorea sa afle cat de retardata e presa autohtona sau o parte a ei, caci desi citeste multe, nu citeste tot. Si a auzit el la TV ca Gigi Becali vinde Steaua. Asa, acum ca l-am introdus si pe domnul Becali in povestioara noastra, sa continuam. Cui vinde? Unui israelian – hei, tu de acolo! daca mai spui evreu pe pagina asta, te prezint doamnei Drula!

Pe israelian il cheama Shon Mekyten. Trecem peste orice idee de genul Steaua nu se vinde, de genul conspiratiilor si alte lucruri asemanatoare, si ne intoarcem la investitorul nostru surpriza. Atat de surpriza incat niciuna din cele vreo zece institutii mass-media pe care le-am cautat, niciuna nu ne zice ceva despre el! Ziaristi? Nici macar pianisti sau actori ratati, nici macar atat. 

Gasim totusi pe GSP un textulet din care aflam ca avem de a face cu un potent om de afaceri – ma abtin de la glume – care conduce o multinationala, pardon, “o mare companie multinationala” care are afaceri chiar si in SUA! Probabil ca P&G, Continental sau Du Pont se rasucesc in mormant – nu e nevoie sa cautati ce fac ultimele doua  

Revenind la doamna Drula. Acum ma simt bine ca am trecut prin mana domniei sale din care se pare ca rasar milioane si milioane si sute de milioane de euro. Am ajuns la aceasta concluzie intrand pe site-ul SteelFrameHousing, compania condusa de israelianul surpriza de la Steaua (condusa, nu detinuta …) Sunt sigur ca si Shon Mekyten i-a fost candva elev.

Cam asta este tot ce am putut face cu totii pentru doamna noastra si cursul cu pricina. Identic. Un layer – sau cum se cheama – in stanga. Cine era mai destept, reusea sa-i puna si scroll. Sunteti curiosi in ce categorie a fost subsemnatul? ) Da … deci cam asta am facut noi, am trecut cu chiu cu vai, acum sa vina milioanele de euro!

ps: Desigur, compania, investitorul, povestea, relevanta lor e data doar de faptul ca mi-au amintit de doamna Drula. Doamna, daca ajungeti vreodata pe aici, sa stiti ca dupa ani si ani nu va port dusmanie catusi de putin. Poate ne vom mai intalni vreodata.

ps2: In rest, imi aduc aminte ca m-am intalnit acum un an cu un investitor minune, venit din Australia, care avea, la fel, o companie de facut case pe structuri metalice. Promitea revolutionarea real estate-ului autohton si avea zeci de milioane de euro pentru un mega proiect la munte, un orasel pe un varf de deal, frumos, sublim, cu primul teren de golf cu 392 de gauri, ca la carte totul. Dupa o mica documentare a rezultat ca investitorul nostru avea niste probleme cu legea si cu case neridicate prin Constanta. Cat despre mega-investitia sa, a ramas pierduta, la fel ca si site-ul cu trei layere si o poza facut de subsemnatul.

Hai Steaua! Ma rog.

Doamna comanda intotdeauna prima. S-a invatat de mult lectia, naiba stie de ce, doamna comanda, comanzi, inca cateva replici subtile, un film, o carte, o libelula, vine primavara, “iti plac viorelele?”, ea sigur e deja moarta (de foame) si vine si ospatarul intr-un final, flancat de bucatar, cu nota de plata si cu un cos. In cos au oua, mere, andive, niste carnuri si bors, un pic de apa si niste legume. Si un bol. Ti le pun in fata si asta este, bafta, gateste!

Despre ce naiba scrie nebunul asta?! Tare ar fi situatia in care intr-un magazin de bricolaj, un angajat ar veni la tine, posibil cumparator interesat de o chiuveta, si dupa o privire atenta la obiectul cu pricina ar zice relaxat si linistit “stiti, eu … n-am nicio idee”. Ah, se intampla deja. Dar oricum, misto ar fi sa platesti antecontractul unui apartament si dezvoltatorul sa iti arate cu degetul, undeva la inaltimea de 20 de metri, cam pe unde ar veni casa ta. Si bafta. Si tot asa.

De departe, cel mai tare ar fi ca groparii sa conduca alaiul mortuar pana la … groapa – nu-i asa – si sa inmaneze rudelor si prietenilor defunctului mort ca stanca teapan-n cosciug niste lopeti. Bafta, vedeti sa nu ajungeti la vecin in timp ce sapati. Da, noi suntem gropari dar ni se spune asa fiindca indicam locul de ingropaciune; nu pentru ca am sapa; gropi. Pac!

Ar fi o lume perfecta. Doar incearca sa iti imaginezi! Ai veni la lucru zilnic si dupa o jumatate de ora ar veni seful la tine si ti-ar spune ca nu este nevoie sa faci nimic, banii ti-au intrat deja in cont, poti sa te duci acasa sa incerci o reteta pana vine domnisoara. Asta doar asa de amuzament, numai si numai sa nu o lasi pe ea sa comande prima. 

Revenind; sa dam si o idee un pic logica, doar un pic, pac!

Leziunile sunt similare cu cele aparute pe picioarele copiilor care iau parte la activitati fizice intense, si se crede ca au aparut datorita transpiratiei. Este totusi neobisnuit ca palmele sa fie afectate. Citind detalii despre Hidradenitis Suppurativa va puteti face o idee mai documentata despre boala. (sursa)

Nu e genial?! Este absolut genial!!! Deci avem un text pe HotNews si Alex – pot sa-ti zic Alex, nu? uite, iti pun si link catre blog, dreptul la replica e de bun simt – gaseste o solutie absolut interesanta geniala din cale afara de geniala ! Dupa o mini traducere de pe Telegraph, cauti un pic boala si pui link catre ea; dar nu oricum, faci un text frumos, cu o idee mai documentata, cu tralala pac lala. 

Desigur, daca va urmari linkurile, vom afla ca nu este jurnalist si ca este un text pe un blog preluat pe un site de informare in masa. Daca mai zic o data pac primesc o cutie de lapte? Revenind, nu are nicio importanta daca textul este preluat, el nu e ziarist, nici blogger. Dar e o lume perfecta si mie chiar mi se pare geniala ideea! Si nu incerc sa fiu ironic! De acum incolo propun sa se faca la fel in legatura cu fiecare text jurnalistic. Domn’le, cine e interesat, sa dea click, sa citeasca mai multe, ce laptele meu, nu-i convine, sa se duca sa se joace cu copiii delaeldelabloc!

web 2843.23.2.ZERO. Acum, catallin.ro isi cere scuze, are de scris un link pe faianta din baie. Catre producatorul gelului de dus, poate scurteaza operatiunea. Pac !

“Incidentul de la Antena 2 este ilustrarea unei căderi teribile, în ultimii ani, nu doar a actului jurnalistic în sine, ci şi a nivelului de cultură, de bun simţ în breaslă.” [...]

“Adevărul e că, peste tot în lume, calitatea costă. În mass-media e la fel, dacă-mi permiteţi truismul.” [...]

Stimabile, actul jurnalistic a cazut in ultimii ani doar daca ai in vedere faptul ca s-a marit considerabil numarul celor care lucreaza in acest domeniu – si aici nu ma refer doar la jurnalisti. Daca, sa spunem, in 1995 aveam 500 de jurnalisti – o cifra aleatorie, numarul lor acum este probabil de cel putin zece ori mai mare. Era si este oarecum logic ca nu se putea mentine acelasi nivel precum cel de la 500 de oameni, poate doar scaderea nu ar fi trebuit sa fie atat de abrupta.

Insa e ceva cu care chiar nu sunt de acord: ce treaba are respectiva domnisoara cu fizic atragator cu mine? Eu sunt jurnalist. Si ea? Imi aduc aminte ca in facultate am avut o discutie aprinsa cu o doamna asistent universitar care se ambitiona sa ma faca sa cred ca jurnalisti sunt si cei care scriu pentru revista unui lant de farmacii.

La fel si in cazul asta: brunetica aceasta mai mult sau mai putin siecsi este un jurnalist? Sau orice alta domnisoara cu sanii mari care se hahaie in fata camerei? Sau o prezentatoare de stiri care are 23 de ani? – spun asta pentru a se intelege ca experienta sa este destul de mica insa a ajuns intr-o pozitie ‘inalta’.

Pai cum asa stimabile? Ma jignesti pe mine daca spui ca idiotenia a doi prezentatori si a unei echipe din spate (iar acesta este doar un caz marunt intr-un ocean pe care il vad zilnic) denota o cadere a actului jurnalistic. Si nu pe mine de fapt ci pe unii oameni mult mai destepti si cu o experienta mai mare decat a mea. Oameni cu ani buni de presa, oameni care stau poate undeva intr-un anonimat pierdut al vreunui cotidian sau – si mai rau?, in spatele unui flux de agentie.

Si te jignesti si pe tine stimabile. Tu esti jurnalist, domnisoara noastra este cel mult un entertainer. Si inca unul prost si nu ma refer la gradul sau de cultura sau la capacitatea de a gandi logic ci pur si simplu la activitatea de a intretine oamenii prin sticla tv-ului.

Si a doua chestie: calitatea este chiar ieftina in media. Ce salariu avea donsoara prezentatoare? Sau nenea ala cu barba al carui nume nu-l cunosc si nici nu vreau sa il aflu acum. Mai rau, ce salariu avea producatoarea si toti cei de pe langa ea si mai ales ala care a dat copy-paste de pe “ve-ve-veu….” ? Cred ca ceva mai mare decat al multor oameni buni.

Sunt destui oameni foarte smart pentru varsta lor (indiferent ca e vorba de 23 sau 29, ar trebui analizati in primul rand in raport cu experienta maxima posibila) in presa autohtona doar ca sunt pierduti si uitati de curentul vedetist prin tot felul de domenii neinteresante pentru hahaiti si prin tot felul de institutii mass media.

Oameni care nu au nicio treaba cu domnisoarele prezentatoare si care, unii dintre ei, au si un talent exceptional, arata si bine, dar au refuzat calea entertainment-ului preferand sa isi rupa rinichii pentru a face ce si-au dorit ei dintotdeauna: presa. Iar acesti oameni sunt mai ieftini, salarial vorbind, decat domnisoara prezentatoare. Dar la final ajung poate sa fie mai scumpi; nu le plac compromisurile. 

Mai departe este treaba ta si a altor oameni ca tine sa faceti ceva; experienta si calitatile personale ale fiecaruia va aduc pozitii de conducere. Vei face business si mai apoi presa? Sunt diferite si prima parte o va influenta pe cea de a doua.

Insa sa nu crezi ca actul jurnalist in sine este in cadere din pricina unei domnisoare cu sanii la vedere care nu e in stare sa gandeasca dincolo de numarul 5. E doar business.

 
Imi facusem si eu ca omul ceva de mancare, m-am uitat la meci si plictisit fiind, am inceput sa butonez. Desigur ca am ramas la canalul de stiri si timp de vreo 5-7 minute am fost supus unu atac mediatic fara precedent! Incepem cu un avion din Kirgizstan (where the fuck is… nevermind) care s-a prabusit: 68 de morti. Ca fapt divers, asta era si una din principalele news-uri de la Mediafax, dar sa nu fim rautaciosi.

 
Dupa avionul din nicaieri, un alt news: un avion s-a intors din drum sub amenintarea unui atentat cu bomba. Prin Elvetia. Dupa aceea vine un follow up (al 94892193-lea) al “catastrofei de la Madrid” si inca un avion de prin Bolivia si inca unul care s-a intors din drum in Barcelona – aceeasi companie care a bagat in pom avionul din Madrid. Da, cinism, o vorba spune ca prima intrebare pe care o pune un ziarist cand aude ca s-a prabusit un avion este “cati morti?”

 
Propun sa fie luate in calcul si numarul de parturi trase pe cursele internationale (numai internationale!!). Sunt sigur ca exista o corelatie intre accidente si…