catallin

Nu vom discuta despre bufeturile de la conferinte, despre deplasari, despre salarii nesimtite, despre ore in dimineata la care unii ajung acasa si dupa un timp ajung sa doarma singuri, despre momente de black-out in existenta zilnica, despre viteza, despre o stare care din exterior, pentru o persoana “normala” poate fi asemuita cu cea a unui drogat, despre bucuria de a da o stire si mai ales despre ura ca intotdeauna poate sa iasa ceva mai bun. Nu vom discuta despre acestea deoarece sunt subiecte care necesita un pic mai mult timp si, nu-i asa, ora este tarzie (ca de obicei?). Important e ca ziaristii sunt niste lepre.

Merita insa mentionat un rand despre tristetea nocturna si aproape cotidiana cauzata de citirea presei – una din cele mai indragite indelednigiri ale sale. Tristetea apare insa intotdeauna. Nici nu conteaza unghiul de abordare la fel cum nu conteaza nici functia semnatarului. Cea din urma merita totusi zece randuri la ceas tarziu din noapte.  ”Bancile sunt Tiriac (desi omul nu mai are nici o actiune in UniCredit Tiriac” (editorial Cotidianul, 28 sept. 2009). Doar o mica greseala de documentare.

In rest, chiar nu conteaza nimic din cele de mai sus; oricum ziaristul se va intoarce, mai devreme sau mai tarziu, la aceeasi ura fata de sine.

O emisiune de 100% cu E. Udrea foarte binevenita. Doamna a avut o prestatie admirabila si a demontat, cu argumente logice si ceea ce par a fi dovezi – acte oficiale, toate acuzele aduse de catre adversari politici, presa, bloggeri si martieni. Doar o mica problema insa. “Potrivit legislatiei (blablabla) diurna reprezinta suma de bani cheltuita pentru masa si cazarea ziaristului care insoteste delegatia oficiala”.

Foarte gresit doamna! Delegatia = transport, cazare, masa. Diurna = bani. Termenul era folosit pentru sumele de bani pe care institutiile mass media le dadeau ziaristilor care aveau o deplasare (aceasta fiind organizata pe cont propriu), nu pentru banii primiti de la minister. Si, da, nu zic nimic nou, cel putin in mandatul doamnei s-au dat bani, in plic, catre ziaristi care au insotit delegatia – atentie, nu toti au luat!

In timp, se poate ajunge la un servilism subconstient. Si in definitiv nici nu mai conteaza asta, esti ziarist fir’ar sa fie, nu ai de ce sa pui mana pe sumele respective! Faza haioasa a fost in momentul in care doamna scoate lista cu cei care au primit diurna, incepand din 2001 pana in prezent. In 2001, Europa FM, Robert Turcescu. Hahaha… Cum inca nu era sigur pentru doamna Udrea ce este diurna, cum dl. Turcescu nega si cum in 2001 eram cu totii adolescenti, s-a trecut peste.

Si clipul care ruleaza incepand din aceasta saptamana pe Eurosport si CNN. (*BRD nu apare in versiunea oficiala)

Va cam asteptati la ceva haios, nu-i asa? Mai incolo, in opt minute mi se termina bateria. Si acum doar citeam despre distrugerile masive cauzate de…. si am descoperit un minunat text scrie  scris pe HotNews, cea mai tare publicatie online, de catre Alina Neagu, Mi-as dori sa o cunosc pentru a ii spune ca … in fine, textul este despre cutremurele din ultima suta de ani. Cateva idei:

- 10 nov. 1940, cel mai puternic cutremur din istoria recenta, 7,4 grade, bla bla bla “numarul exact al victimelor nu a fost insa cunoscut niciodata cu exactitate, informatiile fiind cenzurate in timpul razboiului”. Cat de trist, Romania a intrat in razboi in vara lui ‘41;

- al nostru ‘77, bla bla bla “In Bucuresti, peste 33 de cladiri si blocuri inalte s-au prabusit. Orasul Zimnicea a fost distrus in totalitate, fiind reconstruit din temelii.” La naiba, eu auzisem altceva legat de Zimnicea, cum ca nenea cutremurul nu a distrus cine stie ce dar… a venit nenea buldozerul si a daramat ulterior ca sa vada Tovarasul Sef ce tristete e in Teleorman;

- Un cutremur cu magnitudinea de 7,1 grade pe scara Richter si adancimea de 131,4 kilometri s-a produs in zona Vrancea, potrivit Cutremur.net. Asta in 1986. Am amintiri si… 7,1 grade?!! Minunat, damn, mi s-a golit bateria si acum i-am bagat un cablu-n… dar nu mai scriu, m-am enervat. Povestim mai incolo cum se simte cutremurul printre marlanii de Dorobanti.

Camerele de luat vederi stau aliniate in fata a doua scari rulante oprite. Sunt singure si asta pentru ca fiecare din cei doi insotitori clasici ai unei camere de luat vederi au plecat: barbatii sunt afara la o tigara si a opta cafea iar femeile sunt sus, unde duc scarile rulante oprite si unde ele, camerele de luat vederi, nu au voie.

Asta nu le opreste insa sa filmeze cele doua scari; zece minute, douazeci, o jumatate de ora, scarile nu se misca, timpul se dilata, toti asteapta. In sfarsit vestea se anunta, se raspandeste si telefoanele incep sa sune; apelantii coboara in repede treptele celor doua scari, camerele noastre de luat vederi filmand la fel de linistite revarsarea umana. Bucuria celor care asteptau acasa, in pat, canapele sau fotolii, sa se intample ceva; printre cei de acasa, cineva, un preot, era cel mai bucuros. Jubila.

A doua dimineata parea simpla pentru turma de angajati informatori ai poporului; dupa cateva zile de acelasi subiect, intors pe toate fetele, aveau in sfarsit si girul existentei; aveau subiectul. Intelectualii formatori de opinie incepusera insa sa vocifereze: cum domn’le, altceva nu ne mai intereseaza, asta e cel mai important subiect pentru tara? Uitati-va cate se intampla!

Atat le-a trebuit capeteniilor de turma. La un deget, in nici o ora, agenda publica se schimbase : suna repede un seismolog, cauta-mi un pompier care sa spuna cum a fost in ’77 si pentru numele lui Stanca, gaseste-mi un mort roman !!! Subiectul insa nu tinea, prea departe, prea criza, prea am muri cu totii la un cutremur dar acum conteaza daca creste cursul astazi.

Era insa o zi magica Read more

Stiam ca nu vom scapa. Cred ca undeva prin inconstient am stiut cu totii acest lucru. Privirea ei rece, logica lipsita de orice sens pe care o afisa de fiecare data cand ne intalneam, propozitiile scurte si imaginea de profesoara de pian care isi plezneste elevii peste degete cand rateaza o nota, toate ne vor bantui pana la sfarsitul vremurilor.

Desigur, doar unora ne-a placut pianul si ma indoiesc ca sunt macar cativa care sa fi luat lectii de plimbare a degetelor pe clape. La fel cum unii nu am putut fi actori si ne-am resemnat in ziaristica, la fel si pianistii din noi s-au stins in oameni care scriu la tastatura calculatorului. Unii mai repede, altii mai incet, unii si dupa ani de zile sunt elevi mediocri si nu ridica privirea din taste.

Cu totii am pornit insa de la cursul de dactilografie. O gluma ieftina, desi ideea de curs nu e rea. Cu multi ani inainte, catallin.ro luase, tot in gluma, o carte primita de la tatal sau. Avea tot felul de desene cu degete si cu portiuni din tastatura, numai buna pentru pianistii ratati. Am ignorat-o, la fel ca si pe cursul de plimbat degetele pe tastatura. M-am descurcat totusi. Pe doamna Drula nu am mai putut insa sa o ignor. Read more

I-a venit o idee geniala, ceva cu “intr-o lume perfecta … “, dar a pus-o la pastrare pentru o alta ocazie. Deocamdata se intreaba doar cum ar arata o lume perfecta pentru un bucatar de la un restaurant. Te duci linistit cu domnisoara, resemnat ca nu esti in stare sa o impresionezi gantindu-i tu ceva, te asezi la masa, comanzi un vin rosu de care nu a auzit nimeni tocmai pentru a impresiona si, dupa cateva schimburi subtile de replici, chemi ospatarul pentru a lua comanda.

Doamna comanda intotdeauna prima. S-a invatat de mult lectia, naiba stie de ce, doamna comanda, comanzi, inca cateva replici subtile, un film, o carte, o libelula, vine primavara, “iti plac viorelele?”, ea sigur e deja moarta (de foame) si vine si ospatarul intr-un final, flancat de bucatar, cu nota de plata si cu un cos. In cos au oua, mere, andive, niste carnuri si bors, un pic de apa si niste legume. Si un bol. Ti le pun in fata si asta este, bafta, gateste!

Despre ce naiba scrie nebunul asta?! Read more

Nu am vrut sa scriu nimic despre intamplarea asta si de fapt nici nu o fac in mod direct deorece imi exprim doar cateva opinii in legatura cu reactia lui Vlad Petreanu – poate cea mai buna de altfel. Postul sau este aceasta. Spicuim:

“Incidentul de la Antena 2 este ilustrarea unei căderi teribile, în ultimii ani, nu doar a actului jurnalistic în sine, ci şi a nivelului de cultură, de bun simţ în breaslă.” [...]

“Adevărul e că, peste tot în lume, calitatea costă. În mass-media e la fel, dacă-mi permiteţi truismul.” [...]

Stimabile, actul jurnalistic a cazut in ultimii ani doar daca ai in vedere faptul ca s-a marit considerabil numarul celor care lucreaza in acest domeniu – si aici nu ma refer doar la jurnalisti. Daca, sa spunem, in 1995 aveam 500 de jurnalisti – o cifra aleatorie, numarul lor acum este probabil de cel putin zece ori mai mare. Era si este oarecum logic ca nu se putea mentine acelasi nivel precum cel de la 500 de oameni, poate doar scaderea nu ar fi trebuit sa fie atat de abrupta.

Insa e ceva cu care chiar nu sunt de acord: ce treaba are respectiva domnisoara cu fizic atragator cu mine? Eu sunt jurnalist. Si ea? Imi aduc aminte ca in facultate am avut o discutie aprinsa cu o doamna asistent universitar care se ambitiona sa ma faca sa cred ca jurnalisti sunt si cei care scriu pentru revista unui lant de farmacii.

La fel si in cazul asta: brunetica aceasta mai mult sau mai putin siecsi este un jurnalist? Sau orice alta domnisoara cu sanii mari care se hahaie in fata camerei? Sau o prezentatoare de stiri care are 23 de ani? – spun asta pentru a se intelege ca experienta sa este destul de mica insa a ajuns intr-o pozitie ‘inalta’.

Pai cum asa stimabile? Ma jignesti pe mine daca spui ca idiotenia a doi prezentatori si a unei echipe din spate (iar acesta este doar un caz marunt intr-un ocean pe care il vad zilnic) denota o cadere a actului jurnalistic. Si nu pe mine de fapt ci pe unii oameni mult mai destepti si cu o experienta mai mare decat a mea. Oameni cu ani buni de presa, oameni care stau poate undeva intr-un anonimat pierdut al vreunui cotidian sau – si mai rau?, in spatele unui flux de agentie.

Si te jignesti si pe tine stimabile. Tu esti jurnalist, domnisoara noastra este cel mult un entertainer. Si inca unul prost si nu ma refer la gradul sau de cultura sau la capacitatea de a gandi logic ci pur si simplu la activitatea de a intretine oamenii prin sticla tv-ului.

Si a doua chestie: calitatea este chiar ieftina in media. Ce salariu avea donsoara prezentatoare? Sau nenea ala cu barba al carui nume nu-l cunosc si nici nu vreau sa il aflu acum. Mai rau, ce salariu avea producatoarea si toti cei de pe langa ea si mai ales ala care a dat copy-paste de pe “ve-ve-veu….” ? Cred ca ceva mai mare decat al multor oameni buni.

Sunt destui oameni foarte smart pentru varsta lor (indiferent ca e vorba de 23 sau 29, ar trebui analizati in primul rand in raport cu experienta maxima posibila) in presa autohtona doar ca sunt pierduti si uitati de curentul vedetist prin tot felul de domenii neinteresante pentru hahaiti si prin tot felul de institutii mass media.

Oameni care nu au nicio treaba cu domnisoarele prezentatoare si care, unii dintre ei, au si un talent exceptional, arata si bine, dar au refuzat calea entertainment-ului preferand sa isi rupa rinichii pentru a face ce si-au dorit ei dintotdeauna: presa. Iar acesti oameni sunt mai ieftini, salarial vorbind, decat domnisoara prezentatoare. Dar la final ajung poate sa fie mai scumpi; nu le plac compromisurile. 

Mai departe este treaba ta si a altor oameni ca tine sa faceti ceva; experienta si calitatile personale ale fiecaruia va aduc pozitii de conducere. Vei face business si mai apoi presa? Sunt diferite si prima parte o va influenta pe cea de a doua.

Insa sa nu crezi ca actul jurnalist in sine este in cadere din pricina unei domnisoare cu sanii la vedere care nu e in stare sa gandeasca dincolo de numarul 5. E doar business.

… doar prostii se uita la televizor?! Ma indoiesc sincer iar cealalta optiune ar fi ca editorii de la Realitatea au intrat intr-o amarnica si prapastioasa pana de idei. Trecem peste faptul ca deschid principalul jurnal de stiri al zilei cu “Catastrofa de la Madrid” (proximitatea spatiala e irelevanta, sunt sigur, a aparut criteriul asta just for fun), trecem si peste faptul ca timp de vreo doua zile m-au tinut in continuu cu tampenia asta, insa nu pot sa trec peste faptul ca ieri m-au facut sa plang!!!

 
Imi facusem si eu ca omul ceva de mancare, m-am uitat la meci si plictisit fiind, am inceput sa butonez. Desigur ca am ramas la canalul de stiri si timp de vreo 5-7 minute am fost supus unu atac mediatic fara precedent! Incepem cu un avion din Kirgizstan (where the fuck is… nevermind) care s-a prabusit: 68 de morti. Ca fapt divers, asta era si una din principalele news-uri de la Mediafax, dar sa nu fim rautaciosi.

 
Dupa avionul din nicaieri, un alt news: un avion s-a intors din drum sub amenintarea unui atentat cu bomba. Prin Elvetia. Dupa aceea vine un follow up (al 94892193-lea) al “catastrofei de la Madrid” si inca un avion de prin Bolivia si inca unul care s-a intors din drum in Barcelona – aceeasi companie care a bagat in pom avionul din Madrid. Da, cinism, o vorba spune ca prima intrebare pe care o pune un ziarist cand aude ca s-a prabusit un avion este “cati morti?”

 
Propun sa fie luate in calcul si numarul de parturi trase pe cursele internationale (numai internationale!!). Sunt sigur ca exista o corelatie intre accidente si…