In seara cu pricina am ajuns acasa pe la 22. Obosit, joi seara, te intorci de la lucru, weekendul este atat de departe … O zi buna, insa. Reusite mai mult sau mai mult putin remarcabile dar si impresii bune lasate unor doamne. Chestii marunte predate sau nu de catre tati, citite prin reviste masculine, deprinse din melodii sau filme cu actori masculini dupa care doamnele suspina indelung.

Chestii de bun simt, pana una alta. O camasa care pica bine si inchisa la gat, o doza potrivita de manson (nu gasesc temenul acum, sa ma scuzati, rogu-va) de camasa iesita de sub sacou, pantaloni de stofa, tenesi de culoare opusa curati, un fular inspirat, o doza de neras exact perfecta – doamnelor, sa lasam glumele, barbatul ras e ca painea cu slana si ceapa - totul era perfect. Desigur, formula de introducere buna, ton si depit indicate, casuta in downtown, ce sa o tot lungim, trebuia sa fie intalnirea perfecta.

Ea: doamna, vreo 40 de ani. Nu e nicio problema, vorba mamei: gaina batrana face ciorba buna. Desigur, reminescentele trecutului au ramas: haina de blana, grrrr. What the fuck? Dar hai ca trecem peste, pare draguta si mai presus de toate, este o vecina. Iar cand stai in downtown, vecinii sunt infinit mai importanti decat in orice alta parte a lumii.

Vedeti dumnevoasta, niciodata nu a fost vorba in segmentul rezidential al imobiliarelor de facilitati, de finisaje, de ansamblu rezidential nou, de suprafete, de amplasare, de plasma si acvariu cu meduze care nu ucid. Niciodata! Asta nu au inteles nici tampitii de la babilonii si baloanele  imobiliare, nici toti frustratii care castiga 1000 de lei pe luna si viseaza la apartament nou in ansamblu rezidential, nici internautii care injura dezvoltatorii, niciunul dintre ei nu a inteles vreodata – si nu vreau sa scriu despre asta.

Nu este vorba de niciunul din factorii de mai sus, tot ceea ce conteaza este apartenenta si sentimentul de apartenenta la o anumita clasa sociala. That’s all! O clasa definita si de chestii marunte, gen cum rostesti un salut sau cum deschizi usa unui lift, lucruri mai marunte. Sumarizand, e o clasa pe care o alegi cu grija si in care te simti bine caci, nu-i asa, faci parte din ea sau esti doar un neavenit. 

Acestea fiind spuse, catallin.ro se simte ca acasa in downtown. Scurt. Asta e, sta pe C. Victoriei, centrul vechi – care in functie de unghi si de cum pica lumina poti sa il pozezi si nu faci diferenta intre el si Viena, iar catallin.ro a fost in Viena de mai multe ori – clasa, stiti voi. Nu si in seara amintita mai sus! Foarte obosit, dar inca cu o prezenta debordanta, intra in imobil, vorbind la telefon si o intalneste pe ea – doamna de 40 de ani – asteptand la lift.

Pana sa ajunga catallin.ro la ea, a ajuns liftul la parter. Eu salut de la un metru si jumatate, ea deschide usa la lift si… Ce, credeti ca a intrat in el?! Nu, fiindca e o doamna! A spus simplu: “Eu il astept pe urmatorul.” Eu, inca vorbind la telefon, am spus multumesc, am intrat, am inchis usile, am apasat pe X – ce, vreti sa stiti la ce etaj stau? ) – si dupa primul etaj … What the fuck?! La oboseala reactionez mai greu.

De mentionat ca in aceeasi zi am mai comis una: am cunoscut o domnisoara, eu eram jos si am salutat-o stand jos; adica nu m-am ridicat cand am facut cunostiinta, am ramas jos, eram singurul care statea si… Stiu, sunt un nesimtit. Doamna de 40 de ani mi-a intarit aceasta opinie despre mine insumi. Trebuia sa ii spun ca astept eu.

Da, am scris 700 de cuvinte fara niciun sens. Sau … Sigur doream sa scriu ceva despre toate chestiile marunte de vestimentatie si comportament cu care poti impresiona o domnisoara si care n-au nici cea mai mica importanta. Nu ca cele mai faine dintre reprezentantele sexului opus le-ar sesiza; sunt cam ametite in general si da, stiu, asta a fost misogina.

Come and get me.

- Quantum of Solace? Nu, multumesc. Recomand insa cu foarte multa tarie Wall-e. Unul din cele mai bune din multi ani;

- nu, nu sunt in faliment. inca am server, nu mi-au picat mainile si am dormit si 18 ore. mai dorm inca vreo 18 si o sa fie bine. si nu, nu am dat faliment. desi ideea de a te putea declara in faliment ca persoana fizica, intrand sub protectie fata de creditori, imi surade;

- daca tot ziceam de recomandari, Nouvelle Vague (22 noiembrie) si De Phazz (24 noiembrie). Si turneul asta. Pe 18 ianuarie voi bea o sticla pe parchet. Astept insa pe mail propuneri pentru alte orase;

- si daca tot m-a apucat cheful de muzica, suna a acasa. 1 sau 2, 3, 4, 5,  dupa doua pahare 6 si mai ales si oricand 7. I’m going home. Soon.

Absolut nimic nu ii mai merge, a inceput sa scrie mai rar fiindca dorea sa nu mai fie asaltat in special de fane de 20 de ani, intotdeuna in grupuri de cate 20 – nu, nu este obosit si ii face placere sa scrie absolut orice tampenie, nu il intereseaza calitatea si nici tipul informatiilor transmise si cum sunt ele imbracate, oamenii dau click oricum (dovada ultimul link din blogroll), pur si simplu scrie mai rar fiindca nu se poate desfasura pe cei 2,1 metri patrati cat ar reveni fiecarei fane.

Si totusi ei erau acolo in dimineata aceasta! Multi, peste 100, chiar si peste 200 caci stateau cate trei-patru in rand. Si catallin.ro a luat-o usor pe bulevardul cel mare, vechi-vechi rau, si s-a uitat dezamagit la un bar de unde ar fi vrut sa isi ia o cafea. E numai vina lui M&M ca nu vine sa inaugureze ‘ofranda’ adusa lui catallin.ro, si anume un filtru de cafea. 

Putin mai incolo, catallin.ro s-a enervat si mai mult. S-a strecurat cu greu printre cruci, icoane, calendare, lumanari, batrane cu mana intinsa si preoti cu tot felul de artefacte intinse dezordonat pe jos ca sa le vada cumparatorul mai bine. Pardon, cumparatorul credincios. Dar ce sa faci, catallin.ro mai are de asteptat un pic pana pleaca in UK UK si trebuie sa reziste intr-o tara de neam de credinciosi domn’le, un popor credincios! 

Gandindu-se ca biciuirea nu mai este la moda – cam de cand s-a renuntat la purtarea camasilor din in alb, s-a strecurat linistit pe drumul sau. Seara, mai tarziu asa – ca sa nu il prinda grupul de 20 de la ora 21, ce, doar nu credeai ca e vorba de grupul de la ora 20, s-a intors.

Ce surpriza! Nu numai ca inca mai erau acolo ci din contra! Erau mult mai multi. Atat de multi incat s-a simtit rusinat ca a trebuit sa sparga randul pentru a ajunge in casa sa de catallin.ro. “Ce ba? Unde vrei sa ajungi?” Desigur, ochii nu vorbesc decat atunci cand esti indragostit si eventual cand nu vezi persoana cu pricina la doua (nu 20) saptamani, asa ca a scapat fara injuraturi.

catallin.ro are un dubiu si este sigur ca pe aici ajung oameni chiar destepti. Care il pot ajuta. Astazi este… la naiba, nu stie ce zi e azi. Asa, deci este 2 septembrie octombrie. Ce anume se sarbatoreste pe 2 septembrie octombrie (nu comentati greseala cu luna, nu mai are rost…) la Biserica Zlatari? Poate vine in vizita vreo moasta, ceva si catallin.ro este o fire sportiva: un stretching la inchieturile palmelor, imediat dupa ce a scris ceva, nu strica niciodata.

—

catallin.ro tocmai a aflat. Mana dreapta a Sf. Mucenic Ciprian se afla aici intr-o racla care se scoate spre inchinaciunea credinciosului in fiecare an – ghiciti cand? Da! Pe 2 octombrie, cand este si Sarbatoarea Sfantului Sfintitului Mucenic Ciprian!

Sa nu papati de pe jos, o sa va cada mainile!

Discutia despre nimic a unei cafele baute departe, intr-un oras strain din alta lume, la o terasa aflata pe trotuarul unei strazi curate cu oameni buni. Astazi nu ploua, umbrela se sprijina pe spatarul scaunul, sacoul se deschide iar cafeaua frantuzeasca cu rom se invaluie in fum de tigara ieftina.

Rosii, amintiri, muzici, oameni obisnuiti plimbandu-se rand pe rand cu trasurile, oh nu!! Un cacat mare in mijlocul strazii! Ce sa-i faci, si calul e om… Dar ce surpriza: din senin apar doua persoane cu maturi si un tomberon si asfaltul lat, foarte lat fara masini parcate peste tot, isi recapata curatenia.

Nu, nu dragii mei. Nu este Saint Germain de Pres, este doar orasul meu natal. Altfel decat il cunoasteti. Cutiutele alea de chibrit de cate zece etaje, pe care le urasti si cu care identifici orasul meu, nu au prea fost aici inainte de 1950.

Nici o enorma parte din locuitorii acestui oras, fie ei ca sunt nascuti aici dupa anii ‘70 sau fie veniti in diferite epoci; nici ei nu au fost aici. Iar ponderea muncitorilor veniti a fost ceva mai mare decat a tinerelor sperante ale tarii in cautare de studii.

Plus ca marlania este specifica omului, nu unui om dintr-o anumita zona. Dar doar asa ca idee, marlanii erau ceva mai putini intr-o alta epoca, din aceeasi lume insa; au aparut mai apoi IMGB, Republica si alte platforme industriale.

Si in definitiv… Daca nu iti place, mai sunt si alte orase prin zona. Nu e nici vina mea ca ai uitat sa zambesti, sa visezi, sa mergi calm pe strada, sa incerci macar sa vezi si lucruri faine prin imprejurimi si daca ai tot incercat dar nu ai reusit, atunci, cat se poate de sincer si de serios: nu e vina mea ca stai intr-o casa dintr-o cutie infecta a Crangasiului.

Kinky? Strategie editoriala de a da click mai departe sau de a imbraca un subiect in tendinte sexuale? If you think so, well… you’re wrong, nici nu iti inchipui ce poate mintea omului in general si a lui catallin.ro in particular. Eu imi exprim pur si simplu o dorinta simpla, o foame (lust) si eventual o nedumerire.

Pai cum fratitulici? Am ajuns un catallin.ro aspirational ca sa fiu nevoit sa ma trezesc la 6AM? Irelevant ca sunt matinal de felul meu, nu imi place ce am ajuns sa fac!! Dar fie! Ma trezesc la 6 si ma duc agale si imprastiat inspre bucatarie. Baie mai intai, cafia, cana, balcon, Calea Victoriei.

Liniste, 6:10 AM, copaci, masini putine pe sosea, melo (nu conteaza care, nu ai sa ghicesti) si cafia. Pai cum fratitulici? Am ajuns aici incat sa nu pot sa stau si eu ca omu’ in chiloti si intr-un tricou larg cat se poate de relaxat la o cafia de diminiata? Ei comedie ca asta!!! Si se pare ca ea are o problema si ma ademeneste zilnic cu rosiile sale.

Initial era 8AM, am devansat la 7, ea de asemenea, ok, fie, vriau doar o cafia, e dreptul meu, ma scol maine la 6!! Sa vad ce ai sa mai faci! Ei bine, si-a gasit ce sa faca si eu tot cu rosiile ei in fata mea am ajuns, gandindu-ma la banana mea pe care, sincer, as schimba-o oricand pentru… Asa ca am actionat!

Flamand fiind, cu gandul la frigiderul meu aglomerat pe alocuri cu niste pastrama, salam, branza topita, tot felul de sosuri, alcool si o banana, am zis ca trebuie sa fac ceva. Doamna, caci este o distinsa doamna (are peste 60 de ani), intrecuse orice masura de mai multe zile deja. Eu stau linistit cu o banana in frigider si alte maruntisuri – puse strategic ca sa imi impresioneze fanele si persoanele dragi (sau persoanele dragi si fanele) venite in vizita in timp ce doamna de care va povesteam…

Acum e 22:15. Tocmai vin de la o plimbare sumara (din punct de vedere al uniformei subsemnatului) pe balcon, o plimbare plina de noxe Lucky), si doamna a tinut inca o data sa isi etaleze rosiile. E singurul apartament pe care il vad perfect de pe balcon, ii vad de fapt doar bucataria. Si la 22, la 22:30, la 23:30 si cateodata chiar si dupa 12 (ca sa nu mai vorbesc de alte ore din timpul diminetilor mele confuze), doamna se duce sa isi aranjeze lucrurile din frigider.

Are un fridider mare, de 1,80, plin – spre deosebire de al meu!!! Salivez la mai multe lucruri din acel frigider, fructe, pepeni, oua, par a fi tot felul de oale si de bunatati, insa in acest moment – ca si in zilele precedente de altfel, mi-am dorit in mod special rosiile. Asa ca am decis sa fac ceva. Aveam o banana pe care nu dadeam si nu as da nici acum doi bani (am papat-o intre timp) si visam la vreo… trei rosii? E o rata buna de schimb – speram eu.

Tind sa cred ca este deja evident ca nu am obtinut nimic. M-am dus astazi dimineata la usa doamnei, dorind sa… ii propun un schimb. Am batut, a raspuns si eu… “Nu va suparati, as dori sa va intreb….” <Cacat, gaina batrana nu face nimic, m-am pierdut>, moment in care cu o stapanire incredibila de sine am rostit perfect cele sase cuvinte: “… daca dumnevoastra tineti cartea de imobil”.

Spre enorma mea surprindere, a raspuns “da”. Care dracu erau sansele?!!? Totul s-ar fi terminat acolo, ma duceam linistit in drumul meu si siara mi-as fi dat cu chieciap pe banana si as fi visat la o rosie macar. Am tras aer adanc in piept, mi-am revazut ultimii doi ani din viata, mi-am imaginat-o pe Andra spunandu-i “DA!” lui Maruta si am continuat: “Eu ce pot face ca sa ma trec in ea?”

Minte tanara si agera, deja mi-a venit in gand ideea nastrusnica potrivit careia doamna mi-ar fi spus ca trebuie sa ii dau o banana, si ca bonus, pe langa trecerea in cartea de imobil, as fi primit si cinci rosii. “Pai… Sa imi lasati va rog datele dumnevoastra. La cutia postala”. 

Banana nu a avut deloc gust de rosie. Ma asteapta un mustar si dupa aceea ma voi duce la intrunirea mea obisnuita cu bunatatile din frigiderul vecinei. Pentru cei/cele care doresc sa il ajute pe catallin.ro si nu vin/trec de testul preliminar din cadrul concursului “vreau sa gatesc MAGICPAPA pentru catallin.ro”, va rog sa aveti in vedere contul RON987654738290-2394876538, sucursala bancii austriece care mi-a acordat recent un imprumut in moneda nationala cu un DAE nesimtit de peste 30%.

Va foarte multumesc si va doresc sincer sa mancati astazi cele mai bune rosii din aceasta vara! 

- nu ii inteleg pe toti patronii de restaurante si localuri/baruri de pe aici. emit tot felul de carduri de fidelitate si iti ofera, woa, 1% reducere. adica la fiecare trei luni, daca mananci zi de zi acolo, ai o portie gratis. si macar daca ti-ar da puncte ca sa simti ca esti rasplatit cu ceva insa unii dau efectiv 1% reducere pe nota. consumi de 35 de lei sa spunem pe zi si la o nota anuala de 3.000 de euro ei iti dau trei pizza ieftine si o bere. tampiti. ca sa nu mai zic ca o cafia costa oriunde atat cat costa si pe Saint Germain

- canicula de a doua jumatate de august este superba: un sfert din bucuresteni sunt plecati, un alt sfert sta in casa ca au spus televiziunile “ba, e cald rau, nu iesiti, o sa muriti”, un sfert au iesit si au murit si eu sunt in ultimii 25% care se plimba aiurea cu o sticla de apa in mana

- nu e zi in care sa nu vad minim 10-15 straini in grupuri mici + inca vreo doua grupuri mai mari (20-30 de oameni). mai batrani – care nu au gasit bilete la croaziere pe Mediterana si au ajuns in (…) sau tineri cu rucsacuri in spate, toti trec p-aci, vin sa vada unde sta catallin.ro, fac poze unor cladiri, papa carnati la Caru’ cu Bere si pleaca mai departe

- trei (sau patru?) mini-magazine de unde sa imi iau o apa plata. doar nu ma duc pana in Carrefour… La unul am gasit si paine feliata. Un adevarat afacerist, asta doream sa spun de fapt, scoate cate cinci felii de paine din pachet. la vreo sase pachete castiga patru lei, o sa imi fac tricou cu moaca sa

- ma plimbam dimineata pe gsp in cautare de medalii si am dat peste chestia asta geniala. vad ca jos scrie un mic AFP, oricum, e foarte faina

- am primit cadou un filtru de cafea (sarut mana!!!!). totusi, inca te astept sa imi faci cafia la ibric

A fost o siara buna cred… Am baut jumatate de sticla de vin si vreo 150 de whisky crud. Si acum 10 minute m-am trezit in apa fiarta si dupa ce m-am rostogolit intr-o parte, m-am trezit intr-o mini-balta de sange care intre timp s-a transformat intr-o mega-balta. Sunt ud, tocmai am reusit sa opresc tavalugul si am fumat trei tigari pe balcon; inainte, m-am uitat in oglinda si am vazut ca am cateva taieturi pe fata si, desigur, cea mare de pe picior.

Nu am nici cea mai vaga idee cum s-a intamplat; ce s-a intamplat stiu, sunt doar curios cum. Presupun ca am adormit in baie pe jos… Ciudat, n-as paria pe varianta asta, dar este cea mai probabila in acest moment. A fost o saptamana lunga, am zis sa o inchei cu un mic vin si m-am trezit intr-o alta lume: tin minte doar cum m-am dus pe spate, o durere puternica pe fata (buza de sus si nasul) si pe piciorul drept.

Am simtit cum ard si m-am rostogolit in dreapta – adica inspre iesirea din baie. Apa fiarta tasnea cu putere si urmatoarele minute sunt in ceata. Am consumat tot ce era absorbant prin casa (cateva suluri de hartie igienica si hartie absorbanta) si tot e plin de sange. Am alergat disperat, m-am tarat, m-am ferit de apa, am fugit la o vecina si am dat mai multe telefoane.

Intr-un final am descoperit unde erau ascunsi robinetii din casa mia, noua mia casuta, si am reusit sa opresc in sfarsit, dupa vreo 15 minute, apa calda. M-am trantit pe jos si m-am lipit de coltul holului; de jur imprejur, o balta de sange care se marea mai ceva ca la inundatii si mult abur.

Chiuveta mea din baie statea frumos pe doua picioare (iesite din perete) dar nu era prinsa prin nimic de perete. Si se pare, ma gandesc si eu aproape de ora 5AM, ca am alunecat cu ea pe spate, spargand furtunul de apa calda care alimenta lavoarul. Sangele provine din piciorul drept si din nas/buza superioara, care s-au spart/zgariat/taiat adanc, o data cu spargerea lavoarului – care acum e tandari prin baie.

Bine ca am reusit sa gasesc robinetii, care sunt ascunsi in perete sub o placa, altfel nenoroceam tot. Si acum sunt ud in chiloti, pe scaun, simt nevoie sa povestesc cuiva si ma uit cu teama la pungile in care mi-am bagat picioarele, mai ales la cea dreapta, pentru a vedea daca trece ceva sange prin ea; daca patez covorul ma ….

Mi se usuca palmele, foarte interesant, ma intreb daca e de la sange; in precedentele ocazii nu mi s-a intamplat la fel. In fine, este 5AM fara trei minute si ma gandesc sa ma apuc de spalat pana nu se incheaga tot. Si de strans cioburile de la chiuveta. Avand in vedere programul de disiara, ma astept sa ma trezesc in lacul Herastrau.

Bun vin, a fost o siara buna. Inca nu imi dau seama cum s-a intamplat, ipoteza de mai sus e doar o posibilitate, dar… V-am zis ca a fost un vin bun? 7 pacate, pe cuvantul meu de onoare daca am pacatuit in siara asta, ce naiba, e 5:00 AM diminiata si sunt ud si plin de sange; deci sunt foarte serios, va salut cu mult drag. 7 pacate in asteptarea celui de al 8-lea.  

Eram istovit, fusese o noapte lunga si foarte istovitoare. In urma cu doar cateva ore intrasem prin efractie, ca un infractor notoriu, in casa mamei mele. Fiul risipitor revenise dupa doar cateva zile acasa, inarmat cu tot felul de ustensile. Printre cele mai importante se numarau un cutit, o rola de leucoplast argintiu – dintr-ala cu care atentatorii lipesc gurile ostaticilor in filme, si cablu, mult cablu.

Era aproape 1 noaptea; am intrat tiptil in camera mamei si am vazut-o dormind linistitita. Mi-am scos usor cutitul, am zambit victorios si am inceput sa tai. Totul incepuse de fapt cu o zi si jumatate in urma, miercuri dimineata, cand la 9 eram tot acolo; acum doar revenisem pentru a pune in practica planul meu diabolic.

Venisem in recunoastere; mama dormea si atunci si am profitat din plin. Mi-am pus o cana plina de cafia rece si m-am postat in fata calculatorului, inarmat in prealabil cu o pereche de casti bune. In sfarsit, aveam o cafia buna si puteam sa imi iau portia de informatii dupa care tanjisem indelung.

Ideea mi-a venit in seara aceleasi zile cand incepuse sa bata vantul un pic mai puternic. Venisem la 22 acasa si pana pe la 23 mi-am facut de lucru cu tot felul de maruntisuri. Am prajit rapid niste componente de animale, am desfacut o bere si m-am postat in fata televizorului. Dupa doar cateva secunde a inceput sa curga semnalul cu intreruperi; ba se opera imaginea si mergea sonorul, ba invers, cand mergea cu intreruperi si cu linii si patratele pe ecran. Am iesit pe balcon cu frica, inspaimantat fiind de uraganul care ar fi trebui sa ma astepte dincolo de partea cealalta a usii. Nu a fost sa fie, doar batea vantul un pic mai tare – indeajuns insa de puternic pentru ca minunata companie Romtelecom, prin serviciul sau Dolce, sa nu mai fie in stare sa trimita un semnal TV decent.

Atunci mi-a venit ideea, am dorit razbunare si am vrut sa macelaresc niste vietati. Cum deja mancasem niste carnuri, am inceput sa imi pun la cale planul. Mi-am cautat un cutit bun de tot si a doua zi am mers sa cumpar restul de ustensile. Eram pregatit pentru un “there will be blood” balcanic, cu multa vodca (bliac!) si degete degerate – elemente de baza in definirea unui spatiu aflat la limita dintre Balcani si Mama Rusie. Si am numarat nerabdator orele pana la venirea noptii cand trebuia sa imi incerc calitatile de cutitar.

Eram deja in camera mamei. Cutitul taia bine si in curand am vazut prima licarire de speranta. Am luat cablul cu care venisem, l-am taiat si am facut o lipitura cu leucoplastul din dotare. Mama a dat un semn de trezire, slabindu-ma cu vreo doua kilograme din pricina unei transpiratii abundente; nu puteam risca sa fiu prins, eram foarte stresat. Am derulat usor cablul si am iesit mai intai din casa si apoi din bloc.

Stiam drumul pe de rost; Parcul Tineretului se afla in planurile mele, aveam o lopata buna si acolo doream sa ingrop orice urma ramasa. Am inceput sa alerg, am alergat vreo trei kilometri, luptandu-ma pe drum cu hoarde de tantari, haite de caini si cirezi de dinozauri pletosi plini de invidie pentru norocul meu care ii facuse in nenumarate randuri sa piarda bani masiv. M-am prabusit in iarba parcului si am inceput sa sap. Si am sapat, si am sapat, si am sapat…

Am luat cablul apoi pe umar si mi-am continuat maratonul, am trecut luciul apei pe pod (doar nu credeati ca am sa inot! ) ) si in curand ajunsesem la Tineretului. Eram deja mai departe de jumatatea drumului, pana la Unirii a fost mult mai simplu. Nu am luat-o prin pasaj, am mers pe langa bocurile de la sosea, lipindu-ma usor de marginile acestora. In no time I was in DownTown.

Am urcat speriat pe Calea Victoriei, speriat de posibilitatea ca politistii si gardienii publici, prezenti in numar mare prin zona, sa ma vada. Nu au facut-o insa ultimele sute de metri au fost chinuitoare, m-am tarat practic. Alergasem sigur zece kilometri si picioarele si bratele imi tremurau. Din fericire, povara cablului de pe umar era mai mica, rola enorma se subtiase direct proportional cu apropierea mea de casa.

Am intrat in casa si nu am mai putut decat sa pun capatul firului langa birou; am cazut istovit si am adormit pe jos. Reusisem, telul a zeci de generatii de mai dinaintea mea, a tututor barbatilor din lunga mea semintie, reusisem in final si imi dadusera lacrimile de fericire. Un plan atat de simplu si totusi atat de greu de pus in practica. Eu aveam insa izbanda in fata ochilor obositi, era pe jos, langa capul meu: un cablul lung de 10 kilometri, tras din firul RDS-ului din Berceni. S-a sfarsit!

M-am trezit istovit, m-am impiedicat de mobilierul care nu imi statea in drum, mi-am turnat ulei in pahar si era cat pe ce sa alunec in cada, sa mor inainte de a trai bucuria victoriei. Am iesit nerabdator din baie si am luat cablul de pe jos, negru la culoare. Ce naiba? Parca il cumparasem portocaliu… Damn, this is ClickNet, not RDS, it was a dream…