Zis si facut. Calitati native de comunicare, persuasiune din plin, minunat, hai sa barbatie minunat catallin.ro cel mai minunat. Si uite asa se intoarce in Berceni in cautare de copac. Cam putini, cam recesiune, cam minunat dar hai sa negociem. Doar trei locuri cu brazi? Hmmm, nu e bine. Primul loc: zece oi bursuci copacul cel mai mic, 20 de oi bursuci copacul cel mai minunat care nu era minunat. Intre timp, in spate un busuc si o geanta de laptop. Deci e recesiune, fara doi metri minunati bursucaresti de 20 de oi.

Locul doi. Catallin: cat … ? 15 oi! Hmmm…. stiti, e Ajun, o sa prindeti cu ei aici aniversarea de cinci ani a proaspatului copilas botezat al lui Silviu Prigoana (??!). Tanti cu seminte intre dinti: Haidi ba, las’te, marca banu’ ca e ultimul. Multumesc, mergem la locul trei. Epuizat dupa cumparaturi pe 24 decembrie (pont: in timp ce tot poporul se omoara in Unirea, MediaGalaxy si Car4, magazinul de pe strada mea care ii poarta si numele este gol) se indreapta direct catre unul mic; vazuse el la televizor ca a venit vremea celor mici. Opt dinozauri pufosi, batem palma, legam, mandru catallin.ro, super barbatie anul asta dar mai timid asa, e … criza (?!!)

Intra pe usa casei parintesti din Berceni si familia sare: a venit moooooosuuuuul. Mdea… Revenind, obisnuiti cu anii anteriori, au sarit. Si din saritura in saritura au depasit in aer si copacul cel pitic. Catallin : Stiti… va uitati la televizor ? Ati auzit de termenul de ‘criza’ ? Cerul e limita, tavanul se atinge de pe un scaunel! N-a fost bine deloc dragilor, deloc!

Fiindca vedeti dumnevoastra, astepti uneori saptamani bune sa dovedesti, sa ajungi acasa cu cadouri, cu copacul minunat cu nipluri de 13 sau alte tampenii si astia din casa… cel mai barbat dintre catallin.ro barbati. Deci sa mai mergem la cumparaturi, mai luam porci si alcool, asa o sa trecem mai usor si peste chinul montatului. Si cumperi, si cumperi, si plase, vreo trei asa arhipline, dai sa iesi din frumosul magazin cu porci si alcool si impingi usa cu piciorul, pui umarul, te descurci, plasele nu sunt chiar atat de grele si imediat apare pe marginea usii o mana. De domnisoara, firava, draguta, voce cristalina, ‘dar va rog, domnule Catallin, aveti plase, sa va ajut cu usa.

Vede omul ca minunata domnisoara, probabil cu copac mai minunat, are un… copil cu ea. Deci e mama. Si spui in consecinta ‘doamna, va rog, poftiti dumneavoastra’, in timp ce iti lipesti ceafa de geam pentru a trece doamna cu prichindelul. Numai ca doamna sterge pe jos cu barbatia ta de barbat care cumperi porci si alcool pentru familie si ‘insist, sigur aveti nevoie de ajutor’. Daaaa, sigur asta micul este al dumnevoastra?! Dar e Ajun, sa trecem peste.

Deja incep sa-ti tremure mainile. De nervi desigur, nicio legatura cu greutatea porcilor, s-a stabilit mai sus ca erau ok cele trei plase. Si dai un telefon. Ca sa primesti o recunoastere in direct a meritelor de pe tot parcursul anului, incununate, minunat, cum altfel?!, la final de an. Si vocea feminina de la capatul firului de satelit ‘cum?!! Ai dat atat pe piticul cel mic?’ Desigur, in prealabil mi se povestise cum a carat ditai bradul 20 de metri, craci de craci, tulpina de sequoia, ditai cararea parcurs de doua statii de tramvai cu un copilas mic de cealalta mana. In timp ce eu, cel mai catallin.ro dintre toti catallin.ro din lumea asta larga, am carat doar jumatate de statie cu un laptop usor in spate… Nu a mers discursul cu ‘eu stau in zona de highlife a Berceniului, tu stai intr-o zona mai slab cotata a cartierului – caci vocea este printre altele o ex-vecina de cartier, la tine sunt mai ieftini, eu nu sunt …

Da! Stiu! Ajung acasa, urc bradul in suport, doua surubelnite, o stinghie sub coltul stang al suportului, globuri, lucruri, treburi, bomboane, suluri de salam Victoria ca sa-mi aduca aminte de casa si la final… Porc porc barbatie minunat alcool!  Si dupa aceea catallin.ro scrie rapid ceva pentru blog, le doreste cititorilor multa ceva ce isi doresc ei, ii reasigura de aprecierea sa, mai bea o sticla si adoarme. Sub brad. Care e pe scaun. Deci sub scaun.

Eram istovit, fusese o noapte lunga si foarte istovitoare. In urma cu doar cateva ore intrasem prin efractie, ca un infractor notoriu, in casa mamei mele. Fiul risipitor revenise dupa doar cateva zile acasa, inarmat cu tot felul de ustensile. Printre cele mai importante se numarau un cutit, o rola de leucoplast argintiu – dintr-ala cu care atentatorii lipesc gurile ostaticilor in filme, si cablu, mult cablu.

Era aproape 1 noaptea; am intrat tiptil in camera mamei si am vazut-o dormind linistitita. Mi-am scos usor cutitul, am zambit victorios si am inceput sa tai. Totul incepuse de fapt cu o zi si jumatate in urma, miercuri dimineata, cand la 9 eram tot acolo; acum doar revenisem pentru a pune in practica planul meu diabolic.

Venisem in recunoastere; mama dormea si atunci si am profitat din plin. Mi-am pus o cana plina de cafia rece si m-am postat in fata calculatorului, inarmat in prealabil cu o pereche de casti bune. In sfarsit, aveam o cafia buna si puteam sa imi iau portia de informatii dupa care tanjisem indelung.

Ideea mi-a venit in seara aceleasi zile cand incepuse sa bata vantul un pic mai puternic. Venisem la 22 acasa si pana pe la 23 mi-am facut de lucru cu tot felul de maruntisuri. Am prajit rapid niste componente de animale, am desfacut o bere si m-am postat in fata televizorului. Dupa doar cateva secunde a inceput sa curga semnalul cu intreruperi; ba se opera imaginea si mergea sonorul, ba invers, cand mergea cu intreruperi si cu linii si patratele pe ecran. Am iesit pe balcon cu frica, inspaimantat fiind de uraganul care ar fi trebui sa ma astepte dincolo de partea cealalta a usii. Nu a fost sa fie, doar batea vantul un pic mai tare – indeajuns insa de puternic pentru ca minunata companie Romtelecom, prin serviciul sau Dolce, sa nu mai fie in stare sa trimita un semnal TV decent.

Atunci mi-a venit ideea, am dorit razbunare si am vrut sa macelaresc niste vietati. Cum deja mancasem niste carnuri, am inceput sa imi pun la cale planul. Mi-am cautat un cutit bun de tot si a doua zi am mers sa cumpar restul de ustensile. Eram pregatit pentru un “there will be blood” balcanic, cu multa vodca (bliac!) si degete degerate – elemente de baza in definirea unui spatiu aflat la limita dintre Balcani si Mama Rusie. Si am numarat nerabdator orele pana la venirea noptii cand trebuia sa imi incerc calitatile de cutitar.

Eram deja in camera mamei. Cutitul taia bine si in curand am vazut prima licarire de speranta. Am luat cablul cu care venisem, l-am taiat si am facut o lipitura cu leucoplastul din dotare. Mama a dat un semn de trezire, slabindu-ma cu vreo doua kilograme din pricina unei transpiratii abundente; nu puteam risca sa fiu prins, eram foarte stresat. Am derulat usor cablul si am iesit mai intai din casa si apoi din bloc.

Stiam drumul pe de rost; Parcul Tineretului se afla in planurile mele, aveam o lopata buna si acolo doream sa ingrop orice urma ramasa. Am inceput sa alerg, am alergat vreo trei kilometri, luptandu-ma pe drum cu hoarde de tantari, haite de caini si cirezi de dinozauri pletosi plini de invidie pentru norocul meu care ii facuse in nenumarate randuri sa piarda bani masiv. M-am prabusit in iarba parcului si am inceput sa sap. Si am sapat, si am sapat, si am sapat…

Am luat cablul apoi pe umar si mi-am continuat maratonul, am trecut luciul apei pe pod (doar nu credeati ca am sa inot! ) ) si in curand ajunsesem la Tineretului. Eram deja mai departe de jumatatea drumului, pana la Unirii a fost mult mai simplu. Nu am luat-o prin pasaj, am mers pe langa bocurile de la sosea, lipindu-ma usor de marginile acestora. In no time I was in DownTown.

Am urcat speriat pe Calea Victoriei, speriat de posibilitatea ca politistii si gardienii publici, prezenti in numar mare prin zona, sa ma vada. Nu au facut-o insa ultimele sute de metri au fost chinuitoare, m-am tarat practic. Alergasem sigur zece kilometri si picioarele si bratele imi tremurau. Din fericire, povara cablului de pe umar era mai mica, rola enorma se subtiase direct proportional cu apropierea mea de casa.

Am intrat in casa si nu am mai putut decat sa pun capatul firului langa birou; am cazut istovit si am adormit pe jos. Reusisem, telul a zeci de generatii de mai dinaintea mea, a tututor barbatilor din lunga mea semintie, reusisem in final si imi dadusera lacrimile de fericire. Un plan atat de simplu si totusi atat de greu de pus in practica. Eu aveam insa izbanda in fata ochilor obositi, era pe jos, langa capul meu: un cablul lung de 10 kilometri, tras din firul RDS-ului din Berceni. S-a sfarsit!

M-am trezit istovit, m-am impiedicat de mobilierul care nu imi statea in drum, mi-am turnat ulei in pahar si era cat pe ce sa alunec in cada, sa mor inainte de a trai bucuria victoriei. Am iesit nerabdator din baie si am luat cablul de pe jos, negru la culoare. Ce naiba? Parca il cumparasem portocaliu… Damn, this is ClickNet, not RDS, it was a dream…

Era mic domn’le, ce sa o mai lungim. Marea majoritate – toate pentru mine in acel moment precar al existentei personale, erau cu burduf, 74 era singura linie care avea un model de troleibuz de dimensiuni mici – no burduf at all. Era mic si tare simpatic pentru mintea mea puerila – nu mai tin minte ce culori erau pe vrumuri, probabil galben sau rosu, si ma plimbam cu el doar din acest motiv – era mic.

Obisnuiam sa il iau pana la un unchi care sta in cartier. Frumos cartier de altfel, nu am inteles de unde imaginea de low-cost atasata de sudului in general si Berceniului in special, ia sa fac eu o categorie speciala, pe termen mediu vom imbunati imaginea sa! Nu de alta, dar am vreo doua hectare de teren si vreau sa fac ceva cu ele

In 74 mi-a zambit prima fata. M-am oferit sa ii dau o inghetata, aveam restul de la niste cumparaturi pe care trebuia sa le fac; mergeam de placere la piata, imi placeau mirosurile si toate culorile legumelor si mama ma mai lasa sa ma duc singur pana la piata si sa iau chestii marunte, doua rosii, trei ardei si o salata. Tanara domnita a acceptat invitatia insa persoana cu care era nu a lasat-o; am intrat in depresie, una din primele si de nervi l-am luat pe 73 intr-o zi.

Mi-a trecut insa repede si m-am intors la prima dragoste. Mergeam in fata, imi placea sa imi imaginez ca sunt soferul, de fapt, inainte de teatru sau ziaristica, mi-am dorit sa fiu sofer de autobuz in Bucuresti – asta a fost un fel de “astronaut” pentru mine. Frumoasa viata prin geamul unui troleu: sunele facute de captatoare la trecerea peste intersectiile liniilor de contact, ritmul molcom de miscare, sunetele facute de motor, totul duce la o idee de molcom, romatic chiar.

In acest context, ar fi trebuit sa privesc cu nemarginita bucurie noile linii de troleu trase pe Calea Vacaresti. Am auzit stirea prin somn in urma cu cateva luni, la un radio care nu prea le are cu stirile, si am zis ca e o gluma. Well… not. Veneam cu masina dinspre centru si am vazut liniile, pe Tineretului parca nu erau, dar pe C.Vacaresti sunt.

Ideea e ca va exista o linie de troleibuz intre Piata Sudului si Unirii, ulterior Piata Romana. Zonele sunt acum unite prin linie de metrou, linie directa, care merge foarte rapid. In plus, exista doua linii de autobuz intre Berceni si Unirii plus ex-expresul 783 pana la Piata Victoriei. Troleibuzul merge mai lent si traseul (mai ales Tineretului si de la Unirii la Romana) este destul de sugrumat de trafic. O tampenie? Troleibuzul este nepoluant, s-ar putea sa fie insa mai scump din punct de vedere al costurile de intretinere si carburanti.

Oricum, presimt plimbari linistite spre Berceni, la 20 siara, scaldate in multa inghetata.