Cel fara de credit sa ridice mana sus!

ps: nimic despre Boc si alte subiecte de media.

Perioada dobanzilor variabile a venit, dupa ce perioadele de gratie la creditele contractate in 2006-2007-S1 2008 au expirat. Se estimeaza ca numarul creditelor – atentie, nu a persoanelor, din Romania este de circa cinci milioane; ar putea fi insa la fel de bine si persoane, avand in vedere overdrafturile – creditele fara aprobare, disponibile pe cardurile de salariu.

Nu, nu este vorba despre criza. Sunt doar niste statistici si cifre sterpe. In spatele lor sunt insa multe povesti, unele de succes si unele care, daca nu au facut-o deja, se vor transforma in drame.

Marius are 29 de ani. Are un loc de munca bine platit si la anul ar trebui sa se casatoreasca. A inceput sa devina tot mai rar la vedere, munca… “Ce pot sa zic… Na, toti muncim, nu am de ce sa fac pe victima”, si isi aprinde rapid o tigara. Din instinct, chiar nu are de ce sa se grabeasca astazi; e sambata si nu lucreaza. “E cam de cacat; nu pentru mine, eu o duc ok, dar … Da-l in ma-sa de dobitoc…”, si domnul guvernator isi mai ia o injuratura. “In fine, o sa ne ia Gaia pe toti.”

Spune ca nu l-a durut foarte rau deprecierea leului din ultimele saptamani, desi are credite in valuta. A simtit-o, insa nu e la limita. “Sunt altii mai rau decat mine”, desi vocea nu e din cele mai vesele. De fapt nici nu mai stiu care e vocea sa, e oboseala acum, e logica, e un creier blocat in prea multe cifre si proiecte, naiba stie.

“Daca imi place in general creditul? Probabil ca nu, dar m-a ajutat.” Discutia se muta intr-un plan macro, unul cu mireasma de cafea, Soare cald si tigara ieftina. “Americanii n-au nimic. Tot ce au ei e pe credit. Eu am multe. Nu plang, am decis bine”, zice Marius, care lasa la banci – la nivel de cuplu, putin peste 1.000 de euro pe luna. Ce are mai exact? Un credit ipotecar pentru apartament intr-un ansamblu ok, care va fi gata la inceput de 2010, o chirie rezonabila, o rata la masina si, suprinzator, un cont unde are “niscaiva banuti. Nu se compara cu cat lasam la banci, dar il avem si punem in el”.

De ce nu are nimic impotriva creditarii? Primul raspuns: “MBA-urile”. Spune ca nu avea altfel cum; a investit mai intai in productie, dupa cum ii face placere sa spuna; apoi a venit consumul – adica masinile si casa. Si vacantele si consumul zilnic vin din salarii. “Nu-s multi ca mine. Si eu stiu ca bancile locale sunt tare nesimtite, dar nici nu spun ca nu am avut ce face, desi probabil asa a fost. A fost insa decizii ok.”

E din provincie, si viitoarea consoarta la fel. Familii modeste cum s-ar spune, parinti cu locuri de munca normale, au venit in Bucuresti si bancile i-au ajutat sa… “dracu stie cum m-as descrie. Te simt ce vrei sa spun. Nu-s o poveste de succes, nu am inventat roata. Sunt doar ok. Partea fericita a creditarii.”

–

Mirela este bugetara; 46 de ani, salariu mediu pe economie si multe batai de cap. Nu intelege absolut nimic din toate statisticile; stie doar ca banca, una dintre ele, a lasat-o fara niste bani la salariul din luna asta. Adunate, ratele ei nu sunt enorme; plus ca aflat de conceptul de refinantare. Nu stie termenul insa l-a aplicat deja: s-a imprumutat la o banca ca sa plateasca creditul la alta. Desigur ca s-a imprumutat de o suma mult mai consistenta, dar e pentru casa.

Casa a atras de altfel si overdraftul. Nu mare, insa nu a platit nimic din el. Si cand s-a schimbat furnizorul de platii al salariilor, noul overdraft a fost si mai rotund – 15 salarii. L-a luat imediat, a platit vechiul overdraft (trei salarii) si cu restul… (paranteza: eu simt o mafie; tot felul de institutii de stat schimba bancile prin care se livreaza salariile, pe langa comisioane pentru conducerile institutiilor, fiecare banca vine cu un overdraft si mai mare. Pe care aproape toti si-l consuma imediat. Drame?)

Nu stie daca ii place creditarea. De fapt raspunde mai mereu razand si cu un “lasa-ma maica cu astea”. Are insa credite destule cat sa plateasca avansul pentru un apartament nou cu doua camere; facute doar din consum, un televizor aici, un overdraft acolo, o gresie noua, un overdraft dincolo, o… “La nevoie o sa ma intorc acasa, vindem, luam copilului garsoniera si ne intoarcem acasa”. Adica-n batatura.

Deocamdata are scandaluri casnice. Saptamanale aproape. Care se lasa si cu… ca la romani, nu? O lungeste. In definitiv, dupa cum recunoaste si ea, mai are o optiune: mai face un credit si le plateste pe toate celelalte. Pe principiul “noi sa fim sanatosi!”

——

Evident, numele sunt fictive. Povestile sunt reale, iar ceva imi spune ca numarul Mirelelor este infinit mai mare decat se crede. Si statisticile sunt mereu sterpe.

Si uite asa, mai cu o gluma, mai cu un mess, mai cu un film, veni si seara. “Hai ba sa iesim, sa le sun pe fetele alea de dimineata?” “Da ma, aia era deja in limba dupa tine.” 22:00, ora tocmai buna de iesit in club si de baut pe banii lui tata. “Buna pisi, ce faci? Iesi? Hai ca te duc undeva misto!” Si uite asa, cei doi tineri se urcara intr-un taxi – tati nu avea chiar atat de multi bani incat sa ii ia baiatului si masina, se oprira pe la fete acasa si in 20 de minute erau in fata clubului.

Orice intrare bine facuta face cat o mie de vorbe inteligente, nu? Pai in cazul asta era un noroc ca ii suna telefonul. “E mama, ce naiba o vrea?” “Hai ma, raspunde, a vazut deja juma’ din popor ca ai iPhone.” “Da, ce s-a-ntamplat?” “Ce faci?” intreba mama sughitand – provocat de plans. “Uite, ma duc la un suc. Ce vrei? Vin mai incolo”

“Hai acum acasa, nu poti veni acum? Uite, ma cert cu taica-tu, ne lipsesc bani, ai luat tu?” “Ba, ma lasi cu astea? De cand fac eu asa ceva?” “Nu stiu, intrebam si eu. Ne lipsesc bani si taica-tu a luat si o penalizare la lucru, 50% pe sase luni, nu stiu ce o sa ne facem. Te-ai angajat?” “Lasa ca vorbim cand ajung; altceva?” “Hai acum, nu poti veni acum?” “Nu, hai ca te pup, vorbim.”

Lumini intermitente, lasare, vodca ieftina la pret exorbitant si fete lascive care de fapt nu fac mai nimic niciodata. “Frateee, cat de penal e, ia papusa o gura, o sa te simti mai bine!” ‘Papusa’ nu s-a simtit mai bine, chiar deloc; a vomitat la toaleta, s-a ciocnit de toti libidinosii la intoarcere, i-a tras o palma lui Marius caruia ii alunecasera din greseala mainile pe fundul altei (!) fete, si s-a decis sa plece acasa, luandu-si si prietena cu ea. 

Marius si Laur au continuat insa petrecerea. “Sa moara mama, penal frate, mai vrem un rand!” Atat de ametiti fiind au avut ocazia sa intre si in clubul select al “cacat, am scapat 600 de euro de jos!” dar jucaria cu mar pe spate s-a ambitionat sa functioneze in continuare. Orice petrecere se termina insa prost si daca nu a fost sa fie prin spargerea unui mar a fost sa fie prin aruncarea afara din club. Deh, prea mult alcool strica.

“Hai frate sa mergem in alta parte!” “Nu ma, ma duc acasa, sunt rupt. Sa vad ce vrea si mama”. Era 2 dimineata cand cobori din taxi. Intra in lift, apasa butonul, deschise usa de la apartament, intra, si se duse in bucatarie unde taica-su statea pe un scaun la mama cu un pahar de vodca in fata, pe masa fiind tot felul de extrase de cont si facturi. “Ce faci?” Niciun raspuns, niciun gest, nici o tresarire a muschilor de pe fata, nimic, absolut nimic. “Zi ma, ce faci? Ce ai? Ba!” Nimic in continuare.

Se intoarse si o lua inspre camera sa, pregatit sa se culce. Se gandi totusi sa intre in sufragerie unde era o sticla de scotch pusa intr-un dulap si desi era rupt de beat, ar fi incheiat seara cu un paharel. “Nu zici ma ce ai, faci pe interesantul?”, mai intreba pe tac’su in drum spre sufragerie. Deschise usa la sufragerie si se trezi instantaneu. ” ‘Ai sa moara…” In fata sa, maica-sa atarna intr-o funie prinsa de lustra. 

“Pai nu te-ai prezentat coae adineauri?” “Da ma, Mirela, da’ cine e?” “E o prietena de-a lui Prazu’, lasa, e fata de gasca, o sa vezi. Uite frate ce misto e melodia asta!” si Laur – zis si Calu’ mai recent de la niste suturi in fund pe care si le luase la majorat, scoase un telefon mobil smart si apasa play, moment in care atmosfera linistitia se schimba brusc.

Era 10 dimineata, metrou inspre Piata Romana care trecea in viteza traverse de cale ferata pe ritmuri de manele. “Ci-ca-la-ca-ci-chi-cea! Loredanaaaaaa”, “E misto frate, sa-mi moara mama daca te mint, penala rau” si intrara astfel in ritm. Radeau zgomotos, faceau glume porcoase la adresa fetelor – pe langa Mirela, mai era prezenta si o fosta colega de liceu, pitipoancele chicoteau intre ele si toata lumea din lumea lor era fericita.

“Stai fratioare, sa vada fetele langa cine stau, pai ce pana mia…”, spuse Marius si scoase imediat in buzunar un… iPhone. “Moama, te-ai dat dracu bulangiule, ce scula ti-ai tras!!”. Si incepu’ sa isi frece degetele murdare de ecranul tactil al telefonului de 600 de euro si ceva, luat la liber – se pare ca Marius este genul care da 600 de euro pe un telefon mobil dar are Cosmote. “N-am net frate dar e penal rau, zi papuse, sa te bag in agenda, poate te invit diseara la un suc in club” si “papusa”, Mirela adica, incepu sa ii dicteze numarul ei de telefon.

“Hai ma, imi dai doua sucuri? Pari genul de baiat cu bani”, pitipoanca proasta. “Cum sa nu papusa, merge si pa plaja la Mamaia poimaine, sa moara Calu’ daca te mint” si incepura dinou sa rada zgomotos. “Frate, da’ serios, de unde ai avut bani?” intreba in soapta Laur.

Era cel mai bun prieten al sau si de aceea nu avea obiceiul sa se dea mare fata de el. “Am creditul mamei, mi-au ramas cateva milioane mie si ce mai mi-a dat ea.” “Pai nu ti i-a dat frate sa-ti platesti taxa la facultate?!” “Lasa ma, e bine, sa moara mama, o sa fie bine, nici nu o sa afle.”

Ca orice tanar de perspectiva, Marius terminase liceul si reusise sa intre la o facultate obscura cu nume pompos si, desigur, cu taxa. Pe care mama i-o platise integral printr-un credit, al-nici-ea-nu-mai-stie-catelea. Erau o familie obisnuita, doi parinti cu locuri de munca normale care doreau sa faca ceva din baiatul lor.

De aceea ii si luase maica-sa un calculator in urma cu doi ani, facuse un credit si timp de un an si jumatate lucrase in doua locuri – ca sa poate achita ratele mai usor. “Sa invete baiatul”, cum spunea adesea, numai ca “baiatul” o ardea toata ziua pe messenger, haifaiv si site-uri de sport.

“La interviu ce ai facut?” Il convinsese taica-su sa se duca intr-un final, se ajungeau din ce in ce mai greu cu banii. Nici parintii nu erau mai presus decat tanara speranta caci, nu-i asa, aschia nu sare departe de trunchi. Plasma, sistem home cinema, telefoane mobile scumpe, masina de spalat vase si cate si mai cate nimicuri din doua salarii obisnuite. “Bai, da-i dracu de muisti infecti, mi-au dat 700 de lei, cum dracu sa muncesc ba pe 700 de lei? Mai bine stau acasa…”, spuse Marius raspicat si schimba fondul sonor cu un arenbi bine meritat.

“Ba, coboram aici? Hai la tine, n-am chef sa-mi vad parintii. Fetelor, hai sa va pup, mi-a facut placere, ne vedem mai pe seara, da?” si astfel se sparse gasca vesela. Marius si Laur coborara amandoi din metrou de parca ar fi fost charterul pentru Cannes. Camasi de la Zara, blugi de cinci milioane, adidasi de asemenea, lantic la gat, lantic la mana, lantic la …

“Fratioare, hai sa luam niste aripi de pui sau ceva si luam un taxi. Si sa luam si un Smirnov”. O ora mai tarziu, cei doi tineri stateau tolaniti pe o canapea intr-o mare de fum cauzata de tigari ieftine de foi si cu doua pahare de vodca in fata. “Asta viata, sa moara mama daca te mint.”

Se aseaza pe scaun si asteapta cuminte. La un moment dat isi verifica tinuta, cum isi trag barbatii mansetele sau le aranjeaza, asa face si ea. Intr-un final vine si reprezentantul bancii. Sa o numim pe domnisoara Maria, imi inspira multa Maria.

Ati observat cum se face prima vizita la banca? Parca ai merge la parintii fetei; eu spre exemplu m-am imbracat foarte frumos, de parca as fi avut intrunirea anului. Oamenii au o atitudine linistita, sunt prezentabili, relatia cu banca este foarte importanta; e de fapt una din cele mai importante relatii in viata, sigur peste cea cu angajatorul.

- Buna ziua. Cu ce va putem ajuta?
- As dori un credit… Nevoi personale.
- Ce suma ?
- xxxxx lei.
- Spuneti-mi ce varsta aveti.
- 23
Doamna de la banca bifeaza ceva intr-o aplicatie cu o privire de genul “Nu e bine, nu-i bine deloc…”
- Sunteti casatorita?
- Nu…
Aceeasi miscare, “nu-i bine Maria, nu-i bine deloc…”. « ce dracu? Parca as fi minora cu un copil. La naiba, 23 de ani pentru astia suna de parca as fi facut trei avorturi »
- Copii?
- Nu. « Si nu am facut niciun avort!!! »
- Studii superioare?
- Da. Inca nu am licenta. « De ce naiba i-am zis asta ?! »
Doamna bifeaza oftand. “Nu-i bine Maria…” « Vai de capul meu, parca as da admitere la Harvard, wtf, e doar un credit…»

- Detineti proprietati ?
- Nu.
Si doamna bifeaza iarasi cu o privire dezaprobatoare. « Frate, dar astia cand ma intreaba de salariu?! »
- Stiti, am un salariu bun…
- Da, da, inca nu am ajuns acolo. Locuiti cu chirie?
- Da. « Vai ce m-am plictisit de intrebarile astea, cinci banci, toate la fel, toate va dam raspunsul in cateva zile, chiar am un salariu foarte ok, wtf… » Stiti, dar despre salariu….
- Imediat. Mai aveti si alte credite?
- Nu, nimic! spuse Maria cu o privire victorioasa. Nu am decat chiria si cheltuielile curente. Si un salariu foarte bun !
- Imediat, imediat. Locuiti singura ?
« Nu, cu cinci barbati, sunt curva cartierului… »

- Da, locuiesc singura. O garsoniera. Doriti sa va spun cati metri patrati are?
- Nu, nu… Nu e nevoie sa fiti stresata…
« Shit, alta banca careia nu ii plac clientii stresati »
- Nu sunt stresata, sunt in pauza de lucru si ma cam grabesc un pic. « Proasta miscare, nu trebuia sa ii zic ca ma grabesc » Apropo de lucruri, stiti, salariul… « Niste imbecili, castig dublu-triplu decat ei si… »
- Da… Ce salariu aveti?
- xxxx lei.
Doamna bifeaza, fara a fi fericita insa… « La naiba, am cucerit mai simplu pe tac’su lu’… Sa plusez »
- Dar va creste in perioada urmatoare, poate trecem de xxxxx.
- Nu, nu, nu. Nu se pot lua in calcul decat majorari salariale de maxim 20% anual. Noile reglementari… Plus ca trebuie sa facem si o simulare, sa vedem cu v-ati descurca in cele mai pesimiste scenarii posibile. Stress test il cheama.
« Da, imi ia casa foc, fac gemeni din greseala, ma da afara de la job si voi fi nevoita sa impart fluturasi cu banca voastra, poate asa imi dati credit. Sa fac o glumita »
- Ar fi putut sa ii spuna hapi test. Adica am un salariu bun, nu am datorii, nu am alte credite… Am putea vorbi despre cainele meu galben, este foarte hapi el asa…
- Pai spuneati ca nu aveti persoane in intretinere.
- E un caine!! Galben !!!
- Nu este nevoie sa fiti stresata, nu aveti de ce.
- Nu sunt stresata, chiar sunt hapi !!!
(probabil va urma)

Al doilea are vreo 1,87 inaltime, e rosu la fata de parca tocmai ar fi baut o tuica si are si el desfacuta camasa cat sa se vada unsoarea preligandu-se agale inspreeee… Da, inspre o burta mare – mareee, de zici ca tocmai ar fi mancat-o pe ma-sa lu’ ala micu’. Nu ca burta sa, codul vestimentar, atitudinea mersului sau cea din timpul discutiilor cu cei din jur ar reprezenta o problema.

Impreuna formeaza o echipa de soc, care inspira teama oricarui raufacator: ei sunt echipa de paza de la BRD Sucursala Unirea! Si se integreaza de minune in cadrul personalului filialei autohtone a bancii franceze, pe care o urasc din tot sufletul.

“Stiti, eu nu am cont la dumnevoastra”. “Aici apare ca aveti un cont.” “Am avut un card, dar nu atasat contului personal ci altui cont”. ” (aha!?!) Deci aveti cont. Ei bine, cei de la Sucursala Sf. Vineri v-au gresit CNP-ul, difera de cel din buletinul pe care mi l-ati dat. Si nu puteti efectua nicio operatiune”. Virari de bani in cont, platit facturi, nici macar schimb valutar nu m-au lasat sa fac! Cica sa merg eu la Sf. Vineri sa imi schimbe informatiile, si apropo, am renuntat la respectivul card de mai bine de un an.

Are dreptate nenea asta, nici nu se merita. Pe cei de la BRD ii urasc si nu doar din cauza problemei cu CNP-ul, sunt mult mai multe: credite, dobanzi, solicitari… De Raiff nu mai spun, sau cei de la Banca Transilvania; o sa imi vand casa pentru un contract cu mii de comisioane bagate adanc in contract, BT sunt execrabili, cred ca rivalizeaza adanc in mintea mea cu cei de la BRD.

Dar in fine, doream de fapt sa spun de bine despre o companie cu care am relatii contractuale de vreo 13 ani cred. Mai intai parintii si apoi eu, am vreo trei sau patru contracte cu ei si toate serviciile atasate merg si au mers perfect.

Da, sunt un catallin.ro care a terminat umanul, am imaginatie si niciun pic de cunostiinte de IT. Mint, cateva am, dar oricum. La ora 1:00 AM, sambata dimineata, exista oameni la serviciul de relatii cu clientii. A avut rabdare operatoarea cu mine undeva la vreo 23 de minute cat am vorbit la telefon incercand sa ne dam seama cum e cu TCP/IP, BoooP sau alte combinatii dintr-astea din care nu inteleg mai nimic. Dupa vreo 24 de minute am reusit si astfel am mai pus un dram de respect fata de niste servicii exceptionale. Cel putin fata de mine.

Fara filozofii, fara texte scrise stilist, fara posturi platite, fara nimic. Doar respect si felicitari miliardarului Teszari. RCS&RDS este de departe cea mai buna companie cu care am avut vreodata vreun contract. Now I can go to sleep, mai pe siara povestim cum o vom invata pe mama sa foloseasca “gogle”