Archive for the ‘ura’ Category.

bun-simt

da, stim, limba noastra e o comoara si e cea mai cea din lume pentru ca avem doina in ea. minunat. intre timp, alte limbi au o logica dezarmanta. bun-simt e superb, ai simturi bune. common sense (una dintre variantele echivalente in engleza) e superb, implica si pe ceilalti.

orele de liniste sunt pana la 8am. si fix la 8am, intr-o zi de duminica, incepi sa darami peretii. da, esti super om ca respecti orele de liniste. dar sa gandesti o secunda mai departe si sa iti dai seama ca e totusi o dimineata dupa o noapte de sambata, neah, prea greu. ah, si desigur, la 9am te opresti. de tot. mars idiotilor!

cand religia/credinta sunt uncool

”vai, fata, cat de frumos e X de la C!!” ”ai vazut clipul asta pe YouTube??” ”uite ce telefon am primit de Craciun (sarbatoare religioasa, sic)”. extrapoland, studii, bani, cariera, relatii, status social, o viata cat mai realizata (whatever that means).

pe celalalt taler, inaltat inspre cer – stiti, chestia aia pe care trebuie sa o privim intre doua iesiri la terasa, pe drum de la jobul nostru corporatist sau la o plimbare printr-o zona cu iarba, plimbare share-uita rapid pe FB – stau in uitare credinta, spiritualitatea, bunatatea altruista, gasirea unui scop suprem al vietii sau dedicarea sa unei anumite chestii, fie ca vorbim de o disciplina sau o intrebare. undeva pe drum, toate acestea au devenit uncool.

extrapoland, e la fel de uncool sa te faci asistenta. si nu dintr-aceea care va lucra la Urgente si va lua spaga. nu, asistenta la ultimul dispensar din Hunedoara. sau sa te faci cercetator in Romania. sau sa iti doresti sa fii bibliotecar. ”ce o fi maica in mintea lor? fa-ti si tu un rost in viata, lasa idealurile!”

nu mai incape in discutie sa alegi sa te calugaresti sau sa iti dedici viata credintei. ce-i drept, si Biserica a pierdut trenul dupa secole intregi in care a inlantuit credinta oamenilor prin putere. iar omul, ajuns la emancipare, a dus jocul mai departe, mutand sfidarea de la cler la Divinitate. altfel, strict social, este sublim sa vezi cum o mass media care promoveaza constant valori gen Bianca&Victor, Gigi, Cioaca etc emite judecati de valoare (subliminale, desigur).

ah, si inca o chestie: in Romania, fetele au dreptul de a se casatori de la varsta de 16 ani. daca la 15 ani si jumatate fiind, olimpica, eleva la cel mai bun liceu din Capitala, familie buna, iti doresti sa alegi o viata monahala, e total aiurea – indiferent de faptul ca manastirile nu accepta minori.

bai, pe bune, manastire?? what the fuck?!

(context)

Despre inchiderea teraselor din centrul vechi la 22

A trecut o saptamana de la anuntul privind un proiect de hotare pentru amenajarea si functionare teraselor din centrul istoric al Bucurestiului – amanunte aici. Pe scurt: orar de functionare pentru terase pana la ora 22 in timpul saptamanii si 1 am in serile de weekend, distanta minima intre terase, fara plasme, mobilier uniformizat din punct de vedere stilistic.

Am vazut, citit si auzit njdee dezbateri pe tema aceasta, de la primele stiri total la misto realizate (inclusiv primele reactii) pana la dezbateri mai ample. Proiectul, care e dupa cum ii zice si numele doar un proiect, este in dezbatere publica si mi se pare ca nu au fost atinse cateva aspecte. Jurnalistii au redat instant doar opinia proprietarilor de baruri sau a doritorului de bere si hahaiala la terasa, ignorand alte potentiale opinii. Si ii mai zice si dezbatere publica … > nu mai zic de rolul presei.

Pe scurt: nu prea am vazut unghiuri de abordare care sa includa si opiniile unor locuitori din centrul vechi!

Sa pornim astfel de la doua declaratii de mare angajament, opere ale unor antreprenori iubiti de presa autohtona.

“Este o idiotenie fara margini. Centrul Vechi s-a dezvoltat tocmai prin viata de noapte. In aceasta zona nu sunt foarte multi locuitori pe care sa ii deranjeze terasele, doar vreo 20 de familii.” (Mugur Mihaescu, patron St Patrick, ex Vacanta Mare, candidat politic pentru primarii – link declaratie)

Pentru el sau altii care il asculta, doar in imobilul meu locuiesc aprox. 40 de familii/locatari. Daca 5% sunt deranjati, ajungem la 2 familii. Extrapoland la intreg centrul istoric, da bine peste 20 de familii. Nici n-am ce sa mai zic …

“Nu exista o motivatie solida pentru care sa se ia decizia limitarii programului la terase panain orele anuntate. Este de inteles in zonele bogat populate, unde pot fi deranjati vecinii” (Dragos Petrescu, unul din cei mai importanti antreprenori din zona restaurantelor, proprietar Caru’ cu Bere, City Grill, Hanu’ Berarilor si altele. link declaratie)

Evrei nu sunt oameni, merita sa moara. Tiganii la fel, nici nu mai vorbim. Nici grasele nu-s ok deci sa la gazam. Iar cei cu un handicap fizic sau care nu scot 8 secunde pe 50 de metri merita aruncati arzand in gropi comune. Locuitorii din centrul vechi nu sunt cetateni, sunt o subspecie, doar cei din Berceni, Militari si hai, treaca de la noi, Titan, sunt cetateni si au drepturi.

Bun, sa o luam treptat acum. Cum va fi un post lung lung (da, ma dispera faptului ca aproape niciun editor, aproape niciun ziarist  - mai ales cei care au preluat instant stirea de pe agentie – nu s-a gandit sa ofere mai multe opinii intr-un text) il voi sparge in doua.

Continue reading ‘Despre inchiderea teraselor din centrul vechi la 22’ »

Romtelecom saga – Ep. 2

M-am enervat observand o frumoasa campanie de marketing desfasurata de Romtelecom si mi-am zis sa povestesc noile intamplari cu operatorul minune caruia Loredana ii face reclama. So, in urma cu aproximativ trei saptamani, imediat dupa episodul acesta, Romtelecomul suna titularul abonamentului, undeva dupa ora 20.

operator Romteecom:  Buna seara! V-am sunat pentru a va propune blablabablabla super pachet cu super pret (nota: pretul era acelasi cu al abonamentului curent, scazand desigur extraoptiunile pe care le-am platit aiurea timp de un an). Veti avea X canale si HBO GO (nota: hbo go care, atentie, e acces la site-ul hbo din Romania, nu este canalul in sine la TV!) si viteza la net si si si si …. (nota: totul insiruit in 30 de secunde).

titular: da, suna bine… (nota: in timpu discutiei nu a fost specificat explicit si expres – si inca un cuvant de genul asta – faptul ca este o prelungire a abonamentului, de fapt un abonament nou).

Concluzie? Abonamentul s-a prelungit pe doi ani. Titularul ma suna imediat spunandu-mi ca are impresia ca a facut o prostie. Sun imediat eu la Romtelecom si reusesc dupa asteptari prelungite sa aflu ca, da, in urma cu aprox. 20 de minute s-a prelungit abonamentul pana in noiembrie 2014. Cer anularea prelungirii, mi se inregistreaza cererea si mi se spune ca oricum sunt 7 zile in care poate fi anulata o prelungire realizata prin telefon. Sa revin deci cu un telefon peste cateva zile.

—-

Peste cateva zile, catallin.ro se afla intr-un magazin Romtelecom. Cu factura si chitanta in mana:

catallin.ro: Buna ziua! As dori sa-mi spuneti, va rog, daca mi s-a anulat prelungirea. Sau, mai simplu, sa-mi spuneti in ce luna/an se termina contractul, daca e 2014 inseamna ca nu s-a anulat.

consultant Romtelecom: Nu pot da aceasta informatie decat titularului.

catallin.ro: Am o factura in mana si chitanta pe aceasta factura, credeti ca sunt nebun sa fur facturi din cutii postale si sa le platesc pentru a imi raspunde dvs apoi la o intrebare banala?

consultant Romtelecom: …. (pauza pentru privire goala prin mine). In noiembrie 2014.

catallin.ro: Pai si cererea mea?

consultant Romtelecom: Nu imi apare. Sa mearga titularul intr-un magazin sa o faca in scris. Ah, si repede ca e ultima zi azi. Da, da, erau 7 zile dar inclusiv payday loan laws florida cele nelucratoare (fiind si Sf Andrei in acea perioada!).

—-

Se duce titularul intr-un magazin Romtelecom sa faca cererea de anulare a prelungirii de contract. Surpriza!! “Pai noi nu putem aici, doar persoana cu care ati vorbit la telefon va poate anula prelungirea” (?!!!!!!). Sunat doua zile in centrala, explicat, cautat persoana respectiva (nume usor de retinut), nicio sansa…. Trec inca vreo 3-4 zile si suna persoana in cauza, reprezentantul Romtelecom, cu o voce easy… “Avem cererea dumnevoastra insa, din pacate, nu va pot ajuta, au trecut cele sapte zile”. Pai nu v-am cautat doamna over and over again?!! “Ne pare rau…” Da, sigur, mars!

—-

Desigur, toti operatorii telecom au acelasi model de mentinere a bazei de clienti/maximizare a veniturilor.  Suna clientii, prezinta o oferta, explica mai mult sau mai putin ce presupune si pac, te-au prins.  In cazul Romtelecom, a carui baza de clienti este mult mai imbatranita comparativ cu a altor operator, ar fi poate normal sa explice mai bine. Dar nu conteaza, din acest punct de vedere, toti fac la fel si titularul are vina sa ca este de acord, telefonic, cu tot felul de oferte.

Compania ramane insa infecta si asta pentru cele sapte zile in care, contractual, se putea anula prelungirea abonamentului. O companie – mai ales din sectorul serviciilor – care iti pune atat de multe piedici, te minte, te plimba cu zaharelul si multe altele numai pentru a te impiedica sa iti folosesti un drept stipulat in contract, este o companie oribila, rea – sa nu folosesc alte apelative… Fara a mai lua in calcul stilul lor infect de a gandi/lucra/comunica.

Inca am o reclamatie in pending privind plata pe un an a porcariei de abonament pe care nu mi l-au scos (vezi ep1). Sper ca nu urmeaza un nou episod. Altfel, chiar incep sa ma enervez si fara a ma folosi de relatii/statut personal, s-ar putea sa ma ambitionez rau de tot cu ei. Probabil nu voi castiga nimic. Fiindca ei sunt un gigant. Dar macar poate vor afla mai multi ca sunt un gigant de rahat.

PS: nu m-a platit RDS-ul sa scriu desi imi reafirm dragostea de client pentru ei. 16/17 ani de contract. Cred ca si viitoarea nevasta ma va enerva mai mult decat au facut-o astia in 16 ani.

Cea mai infecta companie a anului 2012: Romtelecom

Buna dimineata! Ma bucur sa ma aflu aici pentru a decerna premiul “Cea mai infecta companie a anului 2012″. As dori sa spun ca nu sunt doar infecti ci si nesimtiti, hoti, jegosi, muisti si inca multe altele. Si daca aceasta decernare ar fi avut loc acum patru zile, numarul apelativelor ar fi fost semnificativ mai ridicat.

Aflam din Ziarul Financiar de astazi ca Romtelecom ofera cablu gratuit (analogic) noilor abonati sau celor care isi prelungesc abonamentul deja existent. Si acum sa revenim la ale noastre.

—> 2008-2011

TV/fix/internet de la Romtelecom. la cea mai mica rafala de vant, o pala amarata (nu este o exagerare!), o ninsoare, o ploaie domoala, semnalul la TV se bloca

—> noiembrie 2011

operator Romtelecom: buna ziua! dorim sa va schimbam modul in care receptionati semnalul TV! va trecem de pe antena de pe bloc pe semnal analogic, acelasi cablu prin care vine internetul.

catallin.ro: (adica nu mai cade semnalul cand ploua?!) daaa, yeeey, ura!! presupune ceva aceasta schimbare?

operator Romtelecom: nu presupune nimic, nu implica niciun cost. va veni unul din tehnicienii nostri si va face schimbare receptoarelor (receiver, cum naiba le cheama)

—> decembrie 2012

factura Romtelecom, atentie! tv/fix voce/internet creste la 160 ron (de la aprox. 115) ! dar deh, ma uit pe ea de mai multe ori si nu inteleg nimic, o lasam asa (sunt in stare sa citesc rapoarte financiare dar in fine)

—> noiembrie 2012

catallin.ro: uuu, film bun pe HBO, sa ne uitam. dar unde e HBO???

(sunat 20 de minute, reusit intr-un final sa intru in legatura cu un operator, explicat problema > nu am HBO, eu il platesc).

operator Romtelecom: pai dumnevoastra figurati cu DOUA abonamente de TV, DOUA conexiuni!

catallin.ro: what the fuck?!

operator Romtelecom: da, cablu de la antena de pe bloc si cablu analogic. le platiti pe ambele Electronic Cigarette.

catallin.ro: pai nu ati desfiintat abonamentul vechi/conexiunea veche cand am facut schimbarea acum un an? asa trebuia, asa era normal, sa se inlocuiasca!

operator Romtelecom: ah, pai nu, trebuia sa faceti O CERERE.

catallin.ro: @#$%^&^%$#@# …. si HBO-ul meu?

operator Romtelecom: (acum vine momentul de glorie al acelei seri) pai extraoptiunile, pachetele suplimentare, sunt valabile in continuare doar ca sunt atasate de abonamentul cu antena pe bloc si dumnevoastra primiti semnal pe cel analogic. de aceea nu le vedeti. Dar dumnevoastra nu ati observat pana acum ca nu aveti HBO? Sau ca platiti doua abonamente?

catallin.ro: deci e vina mea?!! @!#$%^&^%$#@# !!!

Timp de un an am platit lunar 87 ron, suma compusa din abonamentul la serviciul TV prin antena de pe bloc + costul celor doua pachete suplimentare.

Daca imi amintesc bine, in cazul serviciilor de internet Romtelecom a realizat acum vreo 2 ani un upgrade de viteza. Era vreo 4mbps (sa zicem) la 30 ron (sa zicem) si a facut upgrade la 40 mbps (sa zicem) la 30 ron. Cei care doreau sa ramana la 4 mbps aveau aceasta optiune, abonamentul de 4 mbps urmand sa coste 15 ron. Well, ghici ce! TREBUIA SA FACI O CERERE! O cerere din care sa reiasa ca vrei 40 mbps la 30 ron, altfel ramanea factura 30 ron dar primeai doar 4 mbps. Evident, ei promovau telefonic varianta cu 40 la 30 ron.

Romtelecom (fara Cosmote) a realizat la noua luni un profit operational de 126 milioane de euro, in crestere cu 42%. RDS e lider, UPC nu stiu ce vrea de la viata sa. Romtelecom are cea mai imbatranita baza de clienti – logic tinand cont ca au fost operatorul national. Si printre strategiile lor de maximizare a veniturilor se numara si clasicele telefoane la abonati, blablabla; oamenii schimba/innoiesc abonamentele si… “Ah, dar trebuia sa faceti o cerere!”

Mars!

Cea mai urata zi din an

And the award goes to …

Dar mai intai sa va spun ca va fi vorba si despre o redactie in care nu ma aflu zilnic pentru ca sunt prea putin normal/smart enogh si not sweet enough (cgm cum ar zice draga de ea, adica cu gura mare). Va fi vorba si despre dl. Oprescu si despre bani. Totul pe gratis deoarece eu nu concep sa-mi taxez cititorii pentru un content pentru mass-market in timp ce ma promovez ca fiind un geniu. Sunt rautacios, doar un click e indeajuns pentru restul, nu vreau 3 euro. Desi n-as zice pas la 2 beri. Continue reading ‘Cea mai urata zi din an’ »

NOT

Poze cu iupurasi si/sau oua, lucrate in Photoshop, eventual cu mesaje de sezon; poze cu ‘paste’ din click dreapta la care se adauga, in acelasi Photoshop, un mare ‘fericit!’; poze puse pe FB cu lumina in prim-plan si alte creatii artistice (absolut oribil); mesaje cu caldura, pace, lumina, camin si alte balarii. Not.

later edit: la fel de lame este sa intri imediat dupa slujba (varianta scurta caci romanul nu sta pana la finalul de la ora 4 or so) pe messenger, FB, eventual pe blog :|

Cherry Mhristmas tuturor!

Delir

“Vodafone iti face cadou 30 de minute, la multi ani!” Wow, le voi pretui nespus alaturandu-le celorlalte 30 in retea si 60 nationale dupa vreo opt ani de contract. Nu gasesc o injuratura potrivita, n-am timp de asta. Multumesc, revin imediat, cineva ceva de la colt?

Recunosc

Daca doresti sa vezi in ce tara traim, sau, mai bine spus, cum sunt concetatenii tai, mergi pe Lipscani.

Recunosc! Te voi ucide, iti voi scoate intestinul lung si voi omori cu el pe altcineva, caruia ii voi scoate ochii si cu un cutit am sa il lovesc over and over and over and over … And… Si tot asa, obosit voi fi la capatul drumului; voi zambi insa.

ps: nu am vrut sa fac asta!! Sunt… vocile din capul lui catallin.ro! Ele sunt de vina! Ele mi-au spus sa-i omor pe toti imbecilii care nu au observat ca pe Lipscani se circula pe un podet unde intra doar doi oameni unul langa altul si care nu au inteles ca – din motivul enuntat mai sus – nu ar trebui sa mearga unul langa altul, sau sa faca promenada, sau sa se opreasca sa admire lesurile din santuri sau … Vocile …

Arcadia

Direct proportional. Am putea incadra acest scurt post la categoria personale. E sambata dimineata, 7:24. Deci catallin.ro este treaz uneori la 7am, sambata. Uneori este si nervos, agitat, coleric, agitat. 

Doua lire, te tin trei saptamani. 100 de lei, Panasonic, te tin opt luni. 40 de lei, tot Panasonic, luate de Craciun, moarte pe 7 februarie. Categoria ‘personale’ pentru ca una din pasiunile sale este sa sparga casti (capsule type) prin ascultare de muzica pe fundal de cafea amara. 

Aleasa zilei de astazi: Arcadia. Va rog sa ma scuzati, ma duc in baie sa dau, de nervi, pumni in faianta. Sper s-o sparg.