it's not easy to be a clown when you have to run the circus

- m-am mutat pe Calea Victoriei!!
- nu mai sunt obisnuit sa scriu cu pixul pe o foaie sau intr-un caiet; nu ma refer la chestii scurte ci la ceva mai amplu. Cu pixul nu pot tine ritmul gandirii, la taste e mai simplu
- nu am Internet. Se observa? Dupa trei zile aproape, fara net si faca PC, ma simt cam speriat, fara F5 intri in panica; pe de alta parte sunt mai relaxat, dorm foarte bine…
- beau numai 3 in 1    ce n-as da pentru o cafia buna…
- ieri siara m-am intors acasa foarte hapi datorita paturicii portocalii si a numeroaselor oale si farfurii. Dupa care mi-am dat seama ca nu am nimic de mancare
- de trei zile mananc numai pateuri si prin oras
- viata e cam scumpa p-aci, de la apa plata la paine
- in continuare incerc sa ma mut; poate reusesc pana la finalul saptamanii, trebuie sa imi aduc si sezlongul sa il pun pe balcon! 
- I’m living Downtown!

Dimineata. 7, 8, 9 maxim. Cafia, trei melodii si multa confuzie magica. Se ridica rapid din pat si incearca din rasputeri sa nu se loveasca de usa de la sifonier, are deja destule vanatai de la ea. Cateodata mai agata si un picior de scaun in drum spre baie unde zaboveste pentru putin timp.

Fuge apoi la ibric, din care isi pune o cana; orice dimineata incepe cu o cafia de exceptie, nu? Rece neaparat. Nu de alta, dar nici dupa atata amar de vreme nu a invatat sa faca cafia, are alte calitati.

In fine, in dimineata asta a facut una din chestiile alea haioase pe care le face mereu, dupa care se uita cu nedumerire in jur incercand sa isi dea seama unde naiba e problema. Dupa ce a ascultat aceeasi melodie de vreo patru ori – nu mai tin minte exact ce, cred ca era American Dream de la Jakatta, si-a dat seama ca nu are haine curate. S-a ridicat in viteza de pe scaun, a aruncat ceva in masina de spalat, a invartit butoanele si s-a intors tot in graba, nu inainte de a scrasni printre dinti ca inca nu si-a terminat cafiaua si ca vorbim mai incolo. “Un pic mai incolo.”

Desigur ca a uitat si s-a dus la dus. La un moment dat tipa: se trezise cu apa fiarta si murdara pe picioare. Ce sa-i fac eu, mereu uita ca masina de spalat are furtunul de scurgere in cada; am economisit spatiu, la naiba, parca e prima oara cand intra in baia aia.

Are multe momente dintr-aceastea magice, chiar cred ca sunt magice. Spalatul pe dinti cu sampon este o banalitate. Intr-o zi, a mers la dus cu ochelarii pe nas – ii poarta cateodata cand sta la calculator, si la un moment dat se intreba de ce ii curge apa diferit pe cap. Aveai inca ochelarii pe nas…

Altadata, de curand cred, dupa ce s-a spalat, iese in viteza din baie stergandu-se si in timp ce se stergea si pe cap zice cu mirare: “Ce dracu? De ce se simte diferit?!” “Vezi ca nu te-ai clatit…” Si tot felul de intamplari legate de dus, de genul intrat cu sosetele in cada sau spalat pe par cu spuma mea de ras. La tubul de sampon curge, la cel de spuma apesi…

Memorabila este si faza aia de la metrou, am sa ii aduc aminte mereu de ea, am ras cu spasme atunci. Vine metroul, in viteza, scos portofelul, scos jucaria, infipt in viteza in masinuta verde de taxat cartele… “Nu intra, ce ma-sa?!” Mai incerci o data, nu? Se intampla adesea, mai dai pe langa. Nici a doua oara nu merge, hai si a treia oara, metroul e inca acolo, “hai azi!”… Si dupa a treia incercare vine un “futu-i” printre dinti… Incerca cu cardul de la banca…. Nu imi amintesc sa fi zambit ca atunci in ultima vreme. Chiar cred ca este magie, o cred cat pot eu de tare.

Au trecut anii si noi imbatranim. Bursucii s-au adunat insa inca o data pe plaja portocalie pentru un dans. A iesit perfect.

Bai… Ti-am zis, l-am primit cadou de ziua mea, doi prieteni buni, nu am putut sa ii refuz.  Plus ca in ultima vreme am tot zis ca imi fac si eu blog, nu de alta dar tot mai multe tampenii din online-ul romanesc ma scot din sarite.

In fine, nu e cine stie ce schimbare. Acum vreo 4-5 ani vorbeam in metrou cu persoane care si-au facut blog atunci, unii au ajuns cunoscuti si sunt in top, altii il au in continuare dar il tin low profile, multi imi sunt, din fericire, prietenii in continuare. Iar ca networking am zis mereu ca cea mai buna carte de vizita este ceea ce ai facut iar in ultimii trei ani am avut ce face si am ajuns sa cunosc multi oameni.

De ce? Pentru ca imi place sa scriu. Fiindca nu trebuie sa fi o valoare absoluta ca sa ai succes si asta e cam trist. Fiindca sunt tare bucuros ca unii isi aroga aiurea si singuri merite pe care nu le au in timp ce altii au devenit milioanari cam degeaba, sa nu ramana nestiute niste lucruri cand va veni un fond sa arunce cu milioanele de euro peste ei.

Fiindca vreau sa fac o chestie misto din punct de vedere stilistic si nu stiu daca o sa imi iasa dar macar o sa incerc. Fiindca am un potential de cititori ridicat, atat ca numar cat si ca venituri – primele sute vor fi clar din jurnalism, advertising, online, publicitate, real estate, PR si IT&C. Fiindca primii dintre ei au asteptari foarte ridicate si na, imi plac provocarile.

Oricum, imi vor lua cateva insemnari bune sa fac ce vreau din el. Dupa aceea insa, voi putea sa imi fac un club cu acelasi nume, sa lansez o marca premium de ciorapi (care vor fi neaparat in dungi) si mai ales, mai ales, sa scriu o carte: Cum sa ajungi la 100 de kile in five easy steps.

In fine, cred ca daca ma tin de el voi spune peste vreo cinci ani am sa zic ca am luat o decizie buna. Mai sper sa imi impun o discplina a scrisului cu ocazia asta, sa beau si mai multa bere cu si mai multi oameni faini si… ah, da, o sa ma ajute sa inchid mai bine. Plus ca o sa mai afle si mama cum o duc si ce mai fac  Si fiindca imi place sa scriu.

...  si bine ati venit pe blogul meu.