Si te intorci in mocirla. “Nu va suparati, nu aveti niste scanduri de lemn sa le puneti pe jos? Sa nu mai traversam prin noroi…” “Nu sunt de la lucrarea asta, nu vorbiti cu mine”. Heh, hai sa vedem cum e mocirla. Moale, vascoasa, lipicioasa, cam ca puroiul asa, doar ca de alta culoare.

50 de metri mai incolo: “Nu va suparati, nu aveti niste scanduri de lemn sa le puneti pe jos? Sa nu traversam prin noroi…” “Nu vorbiti cu mine, cautati pe sefu’”. 50 de metri mai incolo: “Nu va…”, dar asta s-a suparat din prima si m-am suparat si eu si morti, organe, “bai frate, sunteti retarzi, o scandura de lemn ca nu se poate traversa prin alta parte” “Dar ce te doare pe tine ba?” “Sunt riveran retardule!!” Desigur, la faza aceasta l-am pierdut.

Dar, da, a venit ploaia, catallin.ro si Sedesa pe santierele din Centrul Vechi. Si inca doua chestii: imi pare rau ca imi dezamagesc fanele, dar nu, nu vreau sa imi fac cont pe Facebook. Super campanie. Si Michael Jackson traieste, a fost in Bucuresti sambata.

Discutia despre nimic a unei cafele baute departe, intr-un oras strain din alta lume, la o terasa aflata pe trotuarul unei strazi curate cu oameni buni. Astazi nu ploua, umbrela se sprijina pe spatarul scaunul, sacoul se deschide iar cafeaua frantuzeasca cu rom se invaluie in fum de tigara ieftina.

Rosii, amintiri, muzici, oameni obisnuiti plimbandu-se rand pe rand cu trasurile, oh nu!! Un cacat mare in mijlocul strazii! Ce sa-i faci, si calul e om… Dar ce surpriza: din senin apar doua persoane cu maturi si un tomberon si asfaltul lat, foarte lat fara masini parcate peste tot, isi recapata curatenia.

Nu, nu dragii mei. Nu este Saint Germain de Pres, este doar orasul meu natal. Altfel decat il cunoasteti. Cutiutele alea de chibrit de cate zece etaje, pe care le urasti si cu care identifici orasul meu, nu au prea fost aici inainte de 1950.

Nici o enorma parte din locuitorii acestui oras, fie ei ca sunt nascuti aici dupa anii ‘70 sau fie veniti in diferite epoci; nici ei nu au fost aici. Iar ponderea muncitorilor veniti a fost ceva mai mare decat a tinerelor sperante ale tarii in cautare de studii.

Plus ca marlania este specifica omului, nu unui om dintr-o anumita zona. Dar doar asa ca idee, marlanii erau ceva mai putini intr-o alta epoca, din aceeasi lume insa; au aparut mai apoi IMGB, Republica si alte platforme industriale.

Si in definitiv… Daca nu iti place, mai sunt si alte orase prin zona. Nu e nici vina mea ca ai uitat sa zambesti, sa visezi, sa mergi calm pe strada, sa incerci macar sa vezi si lucruri faine prin imprejurimi si daca ai tot incercat dar nu ai reusit, atunci, cat se poate de sincer si de serios: nu e vina mea ca stai intr-o casa dintr-o cutie infecta a Crangasiului.

Era mic domn’le, ce sa o mai lungim. Marea majoritate – toate pentru mine in acel moment precar al existentei personale, erau cu burduf, 74 era singura linie care avea un model de troleibuz de dimensiuni mici – no burduf at all. Era mic si tare simpatic pentru mintea mea puerila – nu mai tin minte ce culori erau pe vrumuri, probabil galben sau rosu, si ma plimbam cu el doar din acest motiv – era mic.

Obisnuiam sa il iau pana la un unchi care sta in cartier. Frumos cartier de altfel, nu am inteles de unde imaginea de low-cost atasata de sudului in general si Berceniului in special, ia sa fac eu o categorie speciala, pe termen mediu vom imbunati imaginea sa! Nu de alta, dar am vreo doua hectare de teren si vreau sa fac ceva cu ele

In 74 mi-a zambit prima fata. M-am oferit sa ii dau o inghetata, aveam restul de la niste cumparaturi pe care trebuia sa le fac; mergeam de placere la piata, imi placeau mirosurile si toate culorile legumelor si mama ma mai lasa sa ma duc singur pana la piata si sa iau chestii marunte, doua rosii, trei ardei si o salata. Tanara domnita a acceptat invitatia insa persoana cu care era nu a lasat-o; am intrat in depresie, una din primele si de nervi l-am luat pe 73 intr-o zi.

Mi-a trecut insa repede si m-am intors la prima dragoste. Mergeam in fata, imi placea sa imi imaginez ca sunt soferul, de fapt, inainte de teatru sau ziaristica, mi-am dorit sa fiu sofer de autobuz in Bucuresti – asta a fost un fel de “astronaut” pentru mine. Frumoasa viata prin geamul unui troleu: sunele facute de captatoare la trecerea peste intersectiile liniilor de contact, ritmul molcom de miscare, sunetele facute de motor, totul duce la o idee de molcom, romatic chiar.

In acest context, ar fi trebuit sa privesc cu nemarginita bucurie noile linii de troleu trase pe Calea Vacaresti. Am auzit stirea prin somn in urma cu cateva luni, la un radio care nu prea le are cu stirile, si am zis ca e o gluma. Well… not. Veneam cu masina dinspre centru si am vazut liniile, pe Tineretului parca nu erau, dar pe C.Vacaresti sunt.

Ideea e ca va exista o linie de troleibuz intre Piata Sudului si Unirii, ulterior Piata Romana. Zonele sunt acum unite prin linie de metrou, linie directa, care merge foarte rapid. In plus, exista doua linii de autobuz intre Berceni si Unirii plus ex-expresul 783 pana la Piata Victoriei. Troleibuzul merge mai lent si traseul (mai ales Tineretului si de la Unirii la Romana) este destul de sugrumat de trafic. O tampenie? Troleibuzul este nepoluant, s-ar putea sa fie insa mai scump din punct de vedere al costurile de intretinere si carburanti.

Oricum, presimt plimbari linistite spre Berceni, la 20 siara, scaldate in multa inghetata.

Ei bine, cum mergi pe Sepcari inspre Han (in Bucuresti este strada) – Sepcari este cea in V cu Gabroveni, inainte sa ajungi la Covaci (cea pe care era si inca mai este cand au chef patronii Amsterdam Cafe), pe dreapta vor fi doua magazine cu tot felul de lucrusoare hippie. Si in al doilea, da! Am ramas uimit sa vad ca au magnetei! Primul loc din Bucuresti unde am vazut asa ceva, aveau cam patru modele. Nu mi-am luat, asa ca cine are drum pe acolo, are ocazia sa faca un catallin.ro hapi. Dau un vin/ Jack/ceai sau o bere/cafia, pe alese.