catallin

Camerele de luat vederi stau aliniate in fata a doua scari rulante oprite. Sunt singure si asta pentru ca fiecare din cei doi insotitori clasici ai unei camere de luat vederi au plecat: barbatii sunt afara la o tigara si a opta cafea iar femeile sunt sus, unde duc scarile rulante oprite si unde ele, camerele de luat vederi, nu au voie.

Asta nu le opreste insa sa filmeze cele doua scari; zece minute, douazeci, o jumatate de ora, scarile nu se misca, timpul se dilata, toti asteapta. In sfarsit vestea se anunta, se raspandeste si telefoanele incep sa sune; apelantii coboara in repede treptele celor doua scari, camerele noastre de luat vederi filmand la fel de linistite revarsarea umana. Bucuria celor care asteptau acasa, in pat, canapele sau fotolii, sa se intample ceva; printre cei de acasa, cineva, un preot, era cel mai bucuros. Jubila.

A doua dimineata parea simpla pentru turma de angajati informatori ai poporului; dupa cateva zile de acelasi subiect, intors pe toate fetele, aveau in sfarsit si girul existentei; aveau subiectul. Intelectualii formatori de opinie incepusera insa sa vocifereze: cum domn’le, altceva nu ne mai intereseaza, asta e cel mai important subiect pentru tara? Uitati-va cate se intampla!

Atat le-a trebuit capeteniilor de turma. La un deget, in nici o ora, agenda publica se schimbase : suna repede un seismolog, cauta-mi un pompier care sa spuna cum a fost in ’77 si pentru numele lui Stanca, gaseste-mi un mort roman !!! Subiectul insa nu tinea, prea departe, prea criza, prea am muri cu totii la un cutremur dar acum conteaza daca creste cursul astazi.

Era insa o zi magica, un adevarat vis pentru orice ziarist de turma; deja obositul subiect cu Baneasa nu mai mergea dar hei! Imediat dupa pranz incep sa curga imagini din Chisinau; acelasi miting, cateva mici imbranceli in fata cu fortele de ordine care formau un cordon de ordine si … cam atat. Sau nu chiar? Pune ba pe scroll “Revolutie in Moldova”. Cauta-mi unionisti, alt analist nu avem, unde e Prigoana?!

Inca o data, erau inaintea existentei; imaginile nu ii ajutau deloc, doar o mana de oameni se loveau de cateva scuturi, orele care treceau devenisera deja din cale afara de plictisitoare si doar preotul nostru zambea in continuare; avea tot ce isi dorea si stia ca mai devreme sau mai tarziu, va reveni in lumina reflectoarelor.

Ghinionul sau insa; ziua aceea era cu adevarat magica iar seara a adus cateva sticle incendiare, niste lupte de strada si bucuria stiristilor. Trebuia sa mai astepte. Nu au fost insa decat cateva caci, in ciuda importantei ocurentei si a unor realitati din alta epoca care se petrec peste Prut, marea revolutie s-a dovedit a fi doar un fas; trist, dar cam asta este adevarul.

Usor, usor, preotul nostru a inceput sa fie tot mai des in centrul atentiei, chiar daca inca era vorba de ceva indirect. ‘Inca’ fiindca stia ca momentul sau de glorie avea sa vina in curand; ghinionul sau insa, intr-o seara insorita si calduroasa de primavara, tocmai buna pentru o plimbare sau o eliberare – dupa caz – aceleasi camere, care filmau linistite niste scari rulante oprite in urma cu vreo doua saptamani, faceau acum un pogo mai ceva ca la concertele Nirvana de la inceputul anilor ’90.

Imbranceli, imagini saltarete, strigate, flash-uri, exuberanta si un preot care urmarea perplex imaginile de dincolo de zid. Era atat de aproape, cum e posibil sa i se intample asta tocmai lui? Furia isi facea loc in fiinta sa. Mai avea doar doua zile si capela sa ar fi fost in lumina reflectoarelor, ba nu!, el ar fi fost in centrul lumii!

Capela sa micuta din Rahova devenise peste noapte THE ONE DESTINATION pentru Slujba de Inviere. Camerele de luat vederi, toti Cristianii Tabara scosi in fata cu ocazia festinurilor religioase, toti ochii din paturi, canapele si fotolii, tot universul si existenta s-ar fi oprit in loc; in Rahova. Si in doar in cateva minute pierduse totul.

In partea total opusa o orasului, intr-o Pipera fara canalizare si plina de o opulenta prafuita – la propriu caci masinile care uda asfaltul nu au loc pe strazi cu o banda pe sens, si alea incarcate cu Q7-uri albe – un alt preot zambea. Turma de informatori era pe drum, pe post de alai, iar dincolo de usa bisericii sale se impletea padurea de cabluri. Nici macar nu trebuia sa mai astepte pana la Slujba cea mare, simtea deja caldura reconfortanta a reflectoarelor.