catallin

Este un SMS scurt. Norocul sau este ca a picat intr-un moment ideal: in timpul unei calatorii de trei statii cu metroul, centru – nord. Mai lasa dracu masina, criza pe dracu, tot trafic este. Metroul e minunat, citesti o carte sau… un ziar, economic desigur; un fel de job underground. Sau dai mail-uri de pe Blackberry. Pe care vin si sms-uri, dar daca nu sunt mail-uri, raspunzi din parti.

Totusi, este un moment minunat sa trimiti sms-uri. Mai ales daca este marti. Marti este cea mai minunata zi din viata unui om, miercuri simti finalul saptamanii si toate lucrurile pe care le ai de facut, vineri e weekend doar pentru lucratorii de mall care saliveaza nervosi la apartament in ansamblu rezidential, weekendul e pentru somn (draga mea, sa nu ma iei in seama, stii ca glumesc ) iar lunea e plina de idei si … idei.

Marti in schimb … Vine sublimul SMS. Un zambet amar, “da … inca mai traiesc”. Paranteza: M. Garcia (nu pun link, cine nu stie, sa caute pe site-urile autohtone de stiri, guru mass-media, conferinta, bla bla) spune ca experientele personale atrag publicul. Deci sa scriem naibii la persoana I. Inchis paranteza. “da, sunt ok, cred…” Dar nu raspunzi, tocmai trebuie sa cobori.

Si acolo s-a terminat. Regula de aur: suna, daca nu suni, primesti feedback in … Dar e un SMS norocos totusi, este marti. Adica ziua cea mai minunata din lume (draga mea, stii ca glumesc). Ziua la care te gandesti vineri. Si cand iti aduci aminte de SMS-ul sturlubatic. Si te gandesti la raspuns. Ne-am intors cu totii in 1874 cand comunicare se baza pe telegraf.

Doar ca tu nu aveai telegraf in sat si telegrafistul nota mesajul pe o hartie si trimitea postasul pe cal, doar ca posta vanduse calul pentru banii de prime de Paste (am zis ca vine Pastele in opt zile?), iar in locul calului e un magar batran si cu gandul la tineretile sale lascive; n-are urmasi, e ultimul magar din sat si dupa el, Posta va muri. 

Raspunzi la SMS. Si, evident sau nu, nu primesti raspuns. Poate pe marti … O mana de oameni, cei mai buni din generatia lor. Nu stiu daca intelege careva chestia asta, dar sunt oameni geniali. Sunt oameni care au facut tot timpul pe altii sa rada, care au fost lideri, de la sef de clasa la sef la job desi sunt tineri, oameni care au fost cei mai faini si pe care prea multi/multe au vrut sa ii cucereasca, oameni care sunt aspirationali si care raspund martea la SMS-uri primite joia. Sau vinerea seara la SMS-uri primite martea.

Casatoria sau relatia, aceea relatie; minunat, sublim, hapiness all the way, daruirea perfecta pentru un om si uitarea tuturor celorlalti. Uiti de prieteni, uiti de parinti, uiti de filme, de parcuri, de cortul de pe plaja, de pajisti, de avioane, de tot. Este cu inel pe deget si esti fericit.

Jobul. Ti l-ai dorit mereu, ai visat la el, esti din nastere dornic de a face lucrurile cat mai bine – ceea ce e minunat, de altfel – vrei sa fii primul si… Pe langa cele de mai sus, uiti de mancare, de blog, de Ioanid (draga mea, stii ca eu nu mint, chiar vine vara, ne plimbam noaptea prin Ioanid, sau Cismigiu, ca e mai aproape, da?), de cumparaturi, nu mai ai detergent, mancare in frigider, prieteni, dar ai job si relatie.

Nu ii inteleg pe … Erau cei mai tari. Si acum sunt stafii. Raspund la SMS-uri dupa cinci zile si nu ii vad noaptea prin parc; si nu sunt multe parcuri prin zona. Si daca tot scriu la persoana I, cred ca M. Garcia greseste; oamenii sunt curiosi si doresc experiente la persoana intai doar daca te cheama T. Chirila si esti o tarfa proasta cu un blog cu mii de useri si sute de comentarii puse de circa 50. Altfel, cititorii ar trebui sa aprecieze mai mult o povestioara din care sa scoata ei ceva. Altfel, sa citeasca Dono in pielea lui Moga. Free Gigi !!!