catallin

Deschizi usa liftului si intri. Esti undeva intre etajele patru si sase, cel putin ca inaltime fata de sol. Cand stai in downtown, exista o diferenta intre etajele ca inaltime fata de sol si etajele dupa butoanele liftului. Nu-ti mai amintesti daca ai intrat cu ea in lift sau daca ai gasit-o acolo. Poate era stapana liftului.

Oricum, cert e ca va cunoasteti. Dar esti si foarte comunicativ din fire si chiar daca nu intri des in conversatie cu necunoscuti ai tendinta de a purta o prima discutie perfecta cu cineva necunoscut. Deci s-ar putea la fel de bine sa nu va fi cunoscut inainte. Usile se inchid, butonul de parter se apasa si … liftul isi incepe povestea.

E ca o poveste, cum sunt iubirile de-o vara. Din pacate, traiesc in lumi diferite si niciunul nu are dorinta de a lupta macar un pic; sunt mai bune relatiile spontane incepute intr-o stare de ameteala. Ar putea sa se intalneasca numai in lift, acolo sa fie relatia lor, intre patru, cinci sau sase si parter. Zambesc, rad, spun glume, danseaza, totul in acel spatiu de un metru patrat pana cand unul dintre ei face pacatul suprem si se gandeste cum ar fi sa incerce mai mult – ca timp si spatiu.

Dar nu se poate, doar pe durata unui lift, stii … Ok, cum ar fi atunci ca drumul cu liftul sa nu se mai sfarseasca? Nu ar fi bine. Oricum timpul capatase o alta notiune, povestirile si rasetele se intinsesera deja pe mai mult de zece etaje. Fara ca ei sa observere; pana cand unul a pacatuit si si-a dat seama, incercand in gand si o invitatie la o plimbare in afara liftului. 

Senzatia de reverie se schimba dintr-o data cu un sentiment apasator de panica. Oh, nu! Este clasicul cosmar cu liftul care nu se opreste la parter, ducandu-te in adancuri. In loc sa vezi ultima usa de iesire, incepi sa vezi pamant, intri in pamant si ajungi intr-un final intr-o lume rece, intunecata, cu tot felul de creaturi ciudate, cu mirosuri care ti se intiparesc in memorie stergand mireasma ei si mai ales, mai ales, cu tot felul de voci. 

Incepi sa transpiri panicat; ai vrea sa iesi si tragi repede de usi. E doar pamant acolo, tot felul de straturi de pamant, care se succed cu repeziciune, ai vrea sa dai pumni in ele, in peretii liftului, in orice, dar ramai incremenit tremurand. Noutatea plimbarii de astazi cu liftul este ca, in lumea de dincolo, deplasarea nu se face ca de obicei pe verticala ci pe orizontala. Totul e 3D, imagini din mai multe unghiuri ca transmisiunile cu 17 camere ale meciurilor de Champions League, usile au gratii ca sa vezi mai bine iar personajele secundare isi intra in rol, in afara metru patrat in care te afli.

Iti pastrezi insa calmul si in ciuda peisajului exterior si a unui sentiment de teama pentru propria existenta, ai dorinta nastrusnica de a continua… povestioara din lift. Numai ca ea nu mai zambeste, se uita afara, la fel de incremenita, cu o culoare galbena – albastra in obraji si nu spune nimic, nu schiteaza niciun gest, indiferent ce ai spune. 

Ok, acesta este semnalul magic; e timpul pentru o pauza. Jumatate de cana de cafea, trei tigari, cinci melodii, Crin, ce frumosi sunt crinii, ce imagine ar avea Crin la o masa in Bruxelles comparativ cu predecesorii sai de pe plaiurile mioritice, un pic de EBA – nu, nu e un drog – comentarii dupa egalul Stelei, doua bloguri si o luam de la capat. Al doilea episod se anunta a fi cel putin la fel de interesant.

“Nu lasa pisica inauntru!” Hei, un strigat cunoscut. Amintiri din copilarie si nu numai. Pisica ramanea deci in afara camerei; spre deosebire de catallin.ro, din al carui fel de a fi imprumutase parca tot, doamna felina nu invatase sa isi disimuleze trairile. Asa ca ramanea pe afara. Pana intr-o zi, a stiut mereu ca va veni o zi a razbunarii si se pare ca aceasta era astazi.

Ii crescusera colti. Cum aveau tigrii din era cu multa gheata. Iar mandibula era plina de colti mici, ca o perie de dinti si foarte taiosi. Si-a dat seama de asta in momentul in care a trecut prin usa, intorcandu-se insa inapoi, parca intr-un gest de dovedire a suprematiei, rontaind usa ca un peste piranha.

Suprematie nu doar fata de cei care au lasat-o de prea multe ori afara si fata de intreaga specie. Umana. Da, stiu, e o … reverie se pare ca nu e, asta e cert. Felinaceea noastra devenise o matca veritabila, facea constant zeci de puisori care cresteau repede si al caror unic scop era sa te/va/ne omoare. Deci o reverie insangerata, lupte aprige si dese, sange, cutite, ei tot vin, tu tot dai si nimic.

Sunt invincibile. Dai la gat, dai in spate, intre omoplati in ideea de a ii disloca picioarele din fata si a ramane doar cu o felina cu doua picioare, dar nimic. Te gandesti sa ucizi matca, insa e greu de prins, esti ranit, vecinii bat la usa fiindca aud zgomot, vecinii mor fiindca au auzit zgomot, pisicile invincibile incep sa se raspandeasca prin bloc, lumea e doar la un pas, specia noastra va fi doar o amintire?!

Dar hei, in filme, oricat de invincibil ar fi inamicul, tot are un punct slab. Fiindca orice e posibil, apar in fata ochilor niste planse, pe care le poti atinge provocand modificari ca la computerul cu touch screen de la Microsoft. Da, exact cum era de banuit! Daca lovesti pisica in zona inghinala (n.red. rasetele sunt permise), dar numai pe partea stanga, intra in paralizie. Nu o omori, dar cel putin o imobilizezi. Cat despre lovitura fatala, nu sunt informatii, cel putin nu la indemana, iar dusmanul incepe sa faca ravagii.

Si incepe o noua lupta, in care inamicul incepe sa piarda si el. Insa tot vin, tot vin, sunt atat de multe, tot vin. Aduni oameni din cartier, din zona, faci cursuri rapide de aparare, omori, dai si pe alaturi (n.red. fara idei legat de ce inseamna ‘alaturi’, rasetele sunt permise in continuare), omori si… Acum devine ciudat, nu mai e cert daca sunt tot un fel de planse care arata viitorul sau chiar vezi viitorul comprimat in cateva secunde.

Cert e ca prin 2012, populatia Romaniei a disparut. Au ajuns in Suedia pana in 2014, au atacat, oriunde mergeau, mai intai centralele nucleare. (?!!) Asa se face ca omenirea a ramas fara energie pana in 2016. Desi mancau cu placere starvuri, pisicile invincibile au simtit nevoia sa consume si recoltele agricole. Pana in 2020 nu mai era niciun cartof, orez sau fruct salbatic iar pana in 2035 au disparut si copacii. In 2036 au secat apele curgatoare, iar Soarele este posibil sa fi fost halit de aceleasi pisici invincibile, undeva pana in 2043, cand intunericul domnea in voie. 

Ce a urmat apoi nu se mai stie. Era deja 9:30, ceasul sunase de o ora, doua intalniri succesive … se pare ca va fi o noua dimineata fara mic dejun. Nici macar in weekend?! Hei, zi mersi, ca pun pisica pe tine!