catallin

Bun … Acum ca avem gaze si petrol fara granita, ca avem si ministru la Interne iar plamanii risipitori s-au intors acasa pentru inca un fum, zic ca putem reveni la lucrurile noastre.

Finalul lui 2010 a fost o perioada cu multe schimbari, atat pentru cartoful nostru vorbitor cat si pentru catallin.ro. Cum despre cel de al doilea vorbim destul de des, zic inca o data, zic, sa ne concentram asupra noului personaj. Se ridicase din propria sa stare de nevorbire plina de tarana cu gandul de a ajunge departe. Acum era aproape de acel vis, initial ajunsese doar pana la catallin.ro al carui tovaras devenise, dar la naiba! am zis ca nu vorbim despre asta, zic sa ne intoarce la cartoful vorbitor, zic.

Cartoful noastru se nascuse intr-o zi de august in care cerul avea o culoare ciudata, aurie – caramizie asa. Avusese ghinionul sa se nasca in marele an al crizei, 2009, cand toate estimarile stapanilor fermierului care il sadise se naruisera rand pe rand. Salarii, conturi, falimente, deficite, bilete de tramvai, pensii, totul se dusese naibii in frumoasa tarisoara odinioara granar al Europei. 

Toate acestea erau cu atat mai importante cu cat el, cartoful vorbitor, incepu sa umble pe pamantul care nu mai rodea precum o facea pe vremuri. Doar zona sa, de cartofi rosii nascuti in seri caramizii de august, mai dadea rod pentru cei din neamul sau. Si ce neam de traditie! Cartoful nostru se ridicase dintre ai sai la indemnul lui Marko, un mare morcov de vaza in padurea cu alune si cu o mare autoritate peste tinutul respectiv, care realizase el ca tara in sine nu reprezinta un stat unitar.

In alte state, marele vizir morcov ar fi fost belit intr-o oala cu ciorba de legume, fara cartofi; dar cum era criza si cum tara despre care vorbim aici avea un nume predestinat (…), nu se intampla nimic. La auzul indemnului razboinic, cartoful nostru, care nu facea parte din niciun grup minoritar sau majoritar, deschise ochi si spuse cuvintele magice: are cineva o hartie igienica in plus ?!!

Zilele treceau cu repeziciune – cum altfel?!, iar cartoful nostru incepuse deja sa deprinda vorbirea iar pasii sai erau tot mai sprinteni. A decis astfel sa ia viata in pieptul sau cartoficesc si a plecat astfel spre marele oras, capitala de padure cu bursuci. La oras a mancat cartofi prajiti la fast food, a vomitat pe ghiocei in parc, si-a pierdut toata agoniseala pe bursa si a ajuns intr-un final sa strige disperat de pe o taraba, inconjurat fiind de alti frati de ai sai. “Me, me, pick me, choose me, love me, me, me, me!!”

Vietatile cu doua picioare si cu card nu observau deloc aceasta zbatere. Cartof vorbitor, bine, bine, dar daca vietatile cu doua picioare si cu card nu te inteleg, la ce bun? Salvarea sa a venit de la catallin.ro – damn, iarasi asta? – care, suprinzator sau nu, l-a auzit. Au intrat in vorba si intr-un final l-a luat acasa impreuna cu alte doua kilograme de cartofi, nevorbitori. Era final de an de mare criza.

Lunile de iarna au trecut cum au trecut si iata ca cei doi, la un loc cu toti cei care respecta calendarul gregorian dar si cel julian, se aflau deja intr-un nou deceniu. 2010. Un an tot mai apropiat de Marele Final, pe care mai marii luminati ai tarisoarei cu nume predestinat il simteau deja. Apa curgea cu ratie, mancarea se rezuma la faina, malai si o litra de ulei pe luna, programele de la televizor erau tot mai proaste iar un vestit sat de pescari se mutase pe Valea Oltului. 

Mai rau era ca atotputernicul stat incepuse sa-si insemneze supusii cu semnul internetului, .ro si anume. catallin.ro avea unul deja insa pentru a calatori in .eu, trebuia sa treaca pe la marele oficiu de spam mioritic pentru a il viza inca o data. Iar luna cu pricina se apropia rapid. Restul supusilor din taramul noastru protestasera deja impotriva acestor masuri apocaliptice cu mult inaintea nasterii magicul nostru cartof. Fara folos insa, desi chiar marele gogosar alb, lider spiritual peste toti dovlecii si castravetii zemosi, le patronase din umbra agitarea.

“Nu, nuuu, nu vreau sa imi scrie pe pielea mea caramizie si frumoasa, nuuu!!” se vaita cartoful noastru. Ar fi putut sa scape dar marele stat major, prin purtatorul sau de bistruit forjat, luase decizia de a insemna toate animalele de companie, nu inainte de a le castra, desigur. Tot desigur, un cartof nu avea de a face cu aceasta noua dispozitie urmuzareasca, ca si tarisoara de altfel. Cu toate acestea, era condamnat spre insemnare si mai ales spre … Nici nu merita mentionata durerea sa, visase ani la randul la o familie numeroasa de cartofiori care sa alerge fericiti printre lanuri de maci. Iar acum il pastea insemnarea. Toate melodiile pe care le scrisese, toate glumele sale, sarmul cartoficesc, totul era destinat pierzaniei.

Acesta era tabloul finalului de 2010. Intr-o seara, cand cei doi stateau pe balcon cu o domnisoara si cu o rosie apetisanta, mancand porumb fiert, au luat decizia de a pleca departe, in tara aerului curat, a caselor colorate si a berii la halba de un litru. Trebuiau insa sa cedeze si sa fie insemnati. Cartoful nostru evitase printr-un miracol castrarea, fugind cu piciorusele sale mici peste lesuri de mate si dulai, insa insemnarea parea sa fie ca si facuta. Cei doi au decis astfel sa cedeze dar sa o faca in semn de protest. Nu mai conta oricum, urmau sa plece.

Peste cateva saptamani, in penultima luna din an, stateau amandoi pe aeroportul cel mare, pregatiti sa zboare cat mai departe. Se infofolisera puternic si asteptau cu emotii controlul de rutina. Si veni si momentul in care trebuia aratat cipul cu date personale, cel impotriva caruia protestasera toti dovlecii de mai sus.

Desigur, cartoful nostru dar si catallin.ro zambira triumfator, stiind forma de protest pe care o adoptasera. Se intoarsera cu spatele si dupa o plecaciune de rigoare scoasera la iveala cipurile implantate-n cur. Evident ca nu au mai plecat nicaieri si au fost blestemati sa ramana pe vecie in tara in care statul si cetatenii sai nu dau doua cepe unii pe ceilalti. Cu atat mai putin un cartof.

Daca ar putea sa o faca, cartofii s-ar ridica din tarana si ar pleca in Danemarca.