catallin

Te trezesti la 6. Te tarasti in bucatarie, pui de o cafea, te tarasti in baie, te intorci in bucatarie si ajungi intr-un final in fata tastelor. Trei mailuri, cateva ziare si din click-uri in click-uri ajungi sa citesti despre cateva sute de supravietuitori ai atacului de la Hiroshima. Ce frumos, au scapat, minunat. In urmatoarele doua zile, cei care erau pe propriile picioare s-au refugiat, au plecat de la locul prapadului. O alta parte au fost transportati la spitale din alte zone, caci oricum nu ramasese mare lucru nedistrus. Unde s-au dus? In Nagasaki. Iti piere cheful de scris.

Te culci inapoi. Te trezesti dupa o ora si jumatate, oricum e ora la care majoritatea populatiei lucratoare se trezeste. E aproape 9. Deja ai citit, scris, baut cafea, spalat, mai pui o cafea si te pui in fata tastelor. Afli ca una din cele mai faine femei pe care le-ai cunoscut – oricum nu v-ati mai vazut de jumatate de an, dar asta e alt subiect – a nascut. Dintr-o data te simti foarte bine. Iti piere cheful de scris.

Pe timpul zilei se intampla prea multe. Diferenta cea mare este ca langa tine ai mereu oameni exceptionali cu care sa comentezi un subiect sau de la care sa afli un raspuns. Nu ai de ce scrie. Geoana cedeaza, paritatea e mai plauzibila decat spun unii, news-urile le afli primul dar nu facem insemnari informative, injuri in gand pe altii, reclami linistit ca spam-eri pe altii si nu faci o insemnare din care sa reiasa ca esti un mare guru, zece glume, cateva cinisme si se face seara. 

Acasa se schimba tag-ul in personale. Nu ai 18 ani, nu esti pisi si nici chef de scris nu ai. Si s-a mai dus o zi. Astazi? Aceleasi trei – patru drafturi, multe posibilitati de insemnari pe care te ambitionezi sa nu le pui in practica si un abonament nou nout de telefonie mobila la RDS. Diseara vom fi ciobani!