catallin

Cred ca era frig. Mama ma infofolise intr-o geaca si ma tragea puternic de mana; aproape ca fugea si incerca sa ma tina dupa ea. Erau oameni multi, noi o luam si pe iarba, printre masini, parca am sarit si gardulete… Iesisem de la o biserica din centru si probabil ca mama incerca sa ajunga la metrou. Si era o nebunie totala, am vazut atunci si primul elicopter din viata mea, a trecut peste capul nostru la un moment dat.

A fost un sfarsit de decembrie destul de cald in acel an. A doua sau a treia zi a fost soare la pranz, stiu ca iesisem afara doar cu un pulover pe mine, desi ai mei imi spusesera sa stau in casa. Dar era veselie in oras, era soare, oamenii mergeau zambind pe strazi, unii tipau, din masini ieseau oameni pe geamuri, o veselie pe care Berceniul poate nu a mai prins-o pana cand a promovat Rocarul in Divizia A! Aveam la mine o batista alba si m-am asezat pe o bordura. A trecut pe sensul opus o Dacie papuc, ticsita de oameni in spate, care urlau si sareau de mama focului. Eu imi fluturam batista iar ei s-au uitat la mine, salutandu-ma. Aveau un steag in culori spalacite cu o taietura cat de cat rotunda, in centru.

Mi se face scarba cand aud expresii de genul “au murit ca prostii”. Ma umplu de nervi, incep sa tremur, daca nu as fi cat de cat logic as sari la bataie. Nu imi pasa de culise, nu le neg dar nu ma intereseaza absolut deloc notiunea de lovitura de stat si aplicabilitatea ei la un final de decembrie calduros. Eu nu stiam ce este aia cand am fluturat in copilaria mea o batista alba, vesel fiind si eu de veselia de pe strazi. 

Nu stiau nici niste tineri ai unor cunostiinte care stateau inspre statia de metrou Aparatorii Patriei si care nu au mai avut o masa de sarbatori in acel an; copii lor s-au dus in directia opusa, inspre vechea Pieptanari, unde e acum un loc cu multe cruci din marmura alba. Nu s-au mai intors, au ramas un nume pe o cruce. Nici copii din Timisoara, nici altii nu au stiut de notiunea asta. Intotdeauna mi-am zis ca as face la fel. Intotdeauna am crezut ca ma voi duce cu pietre si cu bete, chiar daca as fi sigur ca as muri. Vointa si dorinta de libertate sunt doua din cele mai puternice trairi umane. De acestea poate au stiut acei copii. Despre ele stiu si eu.

Nu iti place unde a ajuns tara asta? Nu iti place cum gandesc cei din jurul tau? Nu iti place cum e condusa si esti sigur ca stampila ta nu va schimba nimic? Poate as raspunde la fel ca tine dar hei! Nici nu e nevoie sa aduc in discutie argumentul compararii prezentului cu trecutul. Nu conteaza ca poti sa citesti un blog, sa vezi la televizor si meciurile Unirii Urziceni, ca poti sa iti duci mama sa vada Turnul Eiffel, pe care l-a vazut doar in poze, nu conteaza niciuna dintre acestea. Oricum astia s-au imbogatit intre ei, sunt niste mafioti cu totii, nu?

Trebuie doar sa intelegi ca democratia presupune doua chestii, care sunt legate intre ele si care nu pot exista una fara cealalta; nici in democratie nici in alt sistem social. Prima zice ca trebuie sa iti platesti impozitele, sa arunci gunoiul la cos, sa pastrezi cacatul ala de limita de discretie la banca, sa ai bun simt. In definitiv s-ar traduce si prin civilizatie, care este in general valabila indiferent de mediul inconjurator. A doua conditie este data de participare si implicare. In asociatii, in ONG-uri, la tot felul de initiative si cand vine vremea, la vot. Suna jalnic? Atunci nu mai visa la imaginile cu Suedia inainte sa te intrebi daca ai bunul simt necesar si daca ai fi in stare sa participi.

Este dreptul tau sa refuzi? Probabil, desi nu l-ai castigat tu. Ti-a fost dat la pachet cu acela de a alege, de catre copii de mai sus. Probabil nu se gandeau ca iti vor da si acest drept dar daca asta este singurul pacat, atunci merita sa iei o bata si sa te duci sa schimbi ceva. Asa refuzi tu?

Esti liber, dar libertatea este o stare care trebuie onorata ca atare.

Ai putea sa o faci si altfel: votul in alb. Nu merita nimeni stampila ta? Atunci pune buletinul nestampilat, se vor numara separat de cele nule. Vor fi ca o palma data cuiva. Mai e nevoie si de palma asta? Nu. Dar cum niciunul nu merita… Niciunul? Ma indoiesc, in ultimele doua saptamani am vazut doi oameni care mi-au atras atentia: domnul Th. Paleologu si doamna Saftoiu. Daca ai cauta atent, ai gasi probabil printre toti unul care sa merite, deci nu te mai minti. Ah, nu e la tine pe lista? Posibil, tocmai de aceea si votul in alb si daca vrei mai mult, uite, o sugestie cel putin interesanta: Varujan Pambuccian. Cine mai e si asta? Un nene care a ajutat internetul romanesc si altele conexe, stai online ore bune pe zi, sigur trebuie sa conteze macar un pic. Uite si cateva argumente pentru el si partea buna este ca poate fi votat indiferent de colegiu.

Este doar un exemplu. Cu siguranta nu este este cea mai buna varianta dar demonstreaza ca poti face ceva daca vrei sa iesi astazi din casa. Nu ai tendinta sa alegi varianta cea mai proasta? Fiindca nu exista “mai putin rau” ci doar doua rele? Corect. Iar eu am tendinta de a fi rautacios, asa ca taci in ma-ta daca niciun argument din cele de mai sus nu merita. Libertate de opinie.

Eu ma duc sa onorez o lista lunga de oameni pe care ii respect; pe fiecare dintre ei, unul cate unul. Una dintre putinele date de identificare a acestor oameni este un nume, pentru ultima persoana de pe lista. Este numele meu.