catallin

Majoritatea bancilor de la noi anunta trimestrial cresteri ale profiturilor de 20-30-xx%.  Creditul neguvernamental a crescut intr-un an, pana in iulie, cu 55% la circa 50 de miliarde de euro suma totala imprumutata. Circa jumatate sunt in valuta. Leul s-a depreciat cu peste 5% in septembrie-octombrie – a revenit totusi in ultima saptamana, dupa ce dl. guvernator si-a adus aminte.

Perioada dobanzilor variabile a venit, dupa ce perioadele de gratie la creditele contractate in 2006-2007-S1 2008 au expirat. Se estimeaza ca numarul creditelor – atentie, nu a persoanelor, din Romania este de circa cinci milioane; ar putea fi insa la fel de bine si persoane, avand in vedere overdrafturile – creditele fara aprobare, disponibile pe cardurile de salariu.

Nu, nu este vorba despre criza. Sunt doar niste statistici si cifre sterpe. In spatele lor sunt insa multe povesti, unele de succes si unele care, daca nu au facut-o deja, se vor transforma in drame.

Marius are 29 de ani. Are un loc de munca bine platit si la anul ar trebui sa se casatoreasca. A inceput sa devina tot mai rar la vedere, munca… “Ce pot sa zic… Na, toti muncim, nu am de ce sa fac pe victima”, si isi aprinde rapid o tigara. Din instinct, chiar nu are de ce sa se grabeasca astazi; e sambata si nu lucreaza. “E cam de cacat; nu pentru mine, eu o duc ok, dar … Da-l in ma-sa de dobitoc…”, si domnul guvernator isi mai ia o injuratura. “In fine, o sa ne ia Gaia pe toti.”

Spune ca nu l-a durut foarte rau deprecierea leului din ultimele saptamani, desi are credite in valuta. A simtit-o, insa nu e la limita. “Sunt altii mai rau decat mine”, desi vocea nu e din cele mai vesele. De fapt nici nu mai stiu care e vocea sa, e oboseala acum, e logica, e un creier blocat in prea multe cifre si proiecte, naiba stie.

“Daca imi place in general creditul? Probabil ca nu, dar m-a ajutat.” Discutia se muta intr-un plan macro, unul cu mireasma de cafea, Soare cald si tigara ieftina. “Americanii n-au nimic. Tot ce au ei e pe credit. Eu am multe. Nu plang, am decis bine”, zice Marius, care lasa la banci – la nivel de cuplu, putin peste 1.000 de euro pe luna. Ce are mai exact? Un credit ipotecar pentru apartament intr-un ansamblu ok, care va fi gata la inceput de 2010, o chirie rezonabila, o rata la masina si, suprinzator, un cont unde are “niscaiva banuti. Nu se compara cu cat lasam la banci, dar il avem si punem in el”.

De ce nu are nimic impotriva creditarii? Primul raspuns: “MBA-urile”. Spune ca nu avea altfel cum; a investit mai intai in productie, dupa cum ii face placere sa spuna; apoi a venit consumul – adica masinile si casa. Si vacantele si consumul zilnic vin din salarii. “Nu-s multi ca mine. Si eu stiu ca bancile locale sunt tare nesimtite, dar nici nu spun ca nu am avut ce face, desi probabil asa a fost. A fost insa decizii ok.”

E din provincie, si viitoarea consoarta la fel. Familii modeste cum s-ar spune, parinti cu locuri de munca normale, au venit in Bucuresti si bancile i-au ajutat sa… “dracu stie cum m-as descrie. Te simt ce vrei sa spun. Nu-s o poveste de succes, nu am inventat roata. Sunt doar ok. Partea fericita a creditarii.”

–

Mirela este bugetara; 46 de ani, salariu mediu pe economie si multe batai de cap. Nu intelege absolut nimic din toate statisticile; stie doar ca banca, una dintre ele, a lasat-o fara niste bani la salariul din luna asta. Adunate, ratele ei nu sunt enorme; plus ca aflat de conceptul de refinantare. Nu stie termenul insa l-a aplicat deja: s-a imprumutat la o banca ca sa plateasca creditul la alta. Desigur ca s-a imprumutat de o suma mult mai consistenta, dar e pentru casa.

Casa a atras de altfel si overdraftul. Nu mare, insa nu a platit nimic din el. Si cand s-a schimbat furnizorul de platii al salariilor, noul overdraft a fost si mai rotund – 15 salarii. L-a luat imediat, a platit vechiul overdraft (trei salarii) si cu restul… (paranteza: eu simt o mafie; tot felul de institutii de stat schimba bancile prin care se livreaza salariile, pe langa comisioane pentru conducerile institutiilor, fiecare banca vine cu un overdraft si mai mare. Pe care aproape toti si-l consuma imediat. Drame?)

Nu stie daca ii place creditarea. De fapt raspunde mai mereu razand si cu un “lasa-ma maica cu astea”. Are insa credite destule cat sa plateasca avansul pentru un apartament nou cu doua camere; facute doar din consum, un televizor aici, un overdraft acolo, o gresie noua, un overdraft dincolo, o… “La nevoie o sa ma intorc acasa, vindem, luam copilului garsoniera si ne intoarcem acasa”. Adica-n batatura.

Deocamdata are scandaluri casnice. Saptamanale aproape. Care se lasa si cu… ca la romani, nu? O lungeste. In definitiv, dupa cum recunoaste si ea, mai are o optiune: mai face un credit si le plateste pe toate celelalte. Pe principiul “noi sa fim sanatosi!”

——

Evident, numele sunt fictive. Povestile sunt reale, iar ceva imi spune ca numarul Mirelelor este infinit mai mare decat se crede. Si statisticile sunt mereu sterpe.