catallin

“Hai Sabina ca pierdem avionul!!!” Printre mailuri, telefoane, texte si rapoarte citite sau scrise in timpul vacantei au avut si timp sa se si intalneasca. De fapt s-au vazut, ba nu, de fapt s-au ciocnit unul de altul. Si-au adunat lucrurile pe care fiecare le-a scapat pe jos, s-au uitat cateva secunde unul la altul, imaginandu-si o viata intreaga, ochii le-au inceput sa sclipeasca si au spus amandoi – aproape in acelasi timp: “Scuza-ma, pierd avionul”.

Din intamplare, amandoi pierdeau acelasi avion. El si-a dat primul seama, desi ea era imediat in spatele lui si ar fi trebuit sa il vada; alergau spre aceeasi poarta unde astepta cuminte acelasi avion iar el a simtit-o in spate cum il prindea din urma. Si ca intrunirea sa fie absolut perfecta, avionul nu era inspre casa niciunuia dintre ei – nu ca ar mai fi siguri unde este aceasta.

La coborare au avut amandoi timp sa faca schimb de numere de telefon si de zambete; si cam atat. Dupa cateva ore s-au sunat si seara se plimbau cu un vaporas pe unul din cele mai frumoase rauri dupa cladirile si monumentele de pe mal. Totul picase la tanc, au urmat doua saptamani sclipitoare iar la final, la fel de “pe fuga”, un “te sun maine!”

“E mai simplu asa” si mai lua o gura de cafia. “Sau… Nici nu stiu de fapt, ma cam dor ochii de la monitor.” Intr-un cinism de mare clasa ii spusese unui amic ca atunci cand te doare capul intr-o relatie nu sunt decat doua posibilitati: ori celalalt e ultimul om de pe Pamant si nu merita mai nimic ori totul se petrece mai mult online.

Si in timp ce mai lua o gura de cafia incepu sa povesteasca, de-a valma, mai multe intamplari din ultima saptamana. “A fost foarte haios, de mult n-am mai trait o tampenie ca asta”, si avu instinctul de a pune doua puncte si doua paranteze deschide dupa. :-l :-* :-l i-) :-h :-* sau “esti nesimtit, te pup nesimtitule, hai ca imi e somn, fug, te iubesc mult, bisous!”

“Nu Sabina, nu asta e problema. Adica, stai ca ma suna cineva pe cealalta linie. (…) Asa, scuza-ma, nu, adica nici nu stiu ce doream sa spun, ma doare capul foarte rau.” De fapt chiar nu isi dorea niciunul dintre ei sa urle cineva la ei ca vin acasa la 23; incepusera sa confunde asteptarea cu lenea; downtempo, un Jack, ceva moale, culori, lumini, miscari incete si imagini derulate in minte. Asteptare si lene.

“Bai Sabina, ma doare capul de mor!” “Pai schimba-ti naiba monitorul…” Si asa s-a mai dus o zi. “Hei, ce faci?”. Trecusera cinci ore si totul era luat de la inceput. “Neata! Hai, te invit la o cafia, biraitbac.”