catallin

Nu imi doresc sa devina un cliseu, dar chiar aveam in jur de patru ani! Se pare ca a fost o perioada glorioasa. Atat de glorioasa incat mama il lua pe catallin.ro pitic de mana si plecau la cumparaturi, nu foarte des, cat sa fie acolo. Cocor, mare mare magazin al Capitalei; nu iti placea ce gaseai in Unirii, incercai dincolo, ceea ce am si facut.

Lumea era la fel. Din pricina varstei si din pricina faptului ca marea majoritate a oamenilor erau imbracati la fel, cladirile erau la fel… Cel putin acestea sunt amintirile mele. Este de inteles (din contextul de mai sus) de ce nu am fost in stare sa imi reperez mama proaspat angajata intr-un exercitiu de coada la raion. Eu am fost pus sa stau cuminte langa un stalp din magazin si nu am mai putut sa o disting de la inaltimea celor 100siceva de centimetri ai mei.

Ce era de facut? Logic: plec acasa! Imi aminteam imagini cum ca metroul ar fi in stanga magazinului, cum ies. Asa ca usurel, usurel, mic fiind, pas mic, bla bla, drumul mi s-a parut o vesnicie, parca eram Dorothy in cautarea Orasului de Smarald. Am intrebat vreo cinci persoane daca merg in directia buna si cum toti au raspuns afirmativ, am continuat.

Metrou, pe sub bara, atent la anuntarea urmatoarei statii si ajung linistit in Berceni. M-am lipit de un om la intersectie, traversand pe langa el si am ajuns acasa in siguranta. Supriza: usa inchisa! Am inceput sa plang psihedelic, sa ma dau cu capul de usa, am vrut sa ma strecor prin gaura de la cheie.

Intr-un final m-am plictisit de lipsa oricarei reactii de dincolo de usa si m-am dus in parc sa alerg. Dupa vreo doua ore a venit si mama, disperata de disparitia mea si am fost foarte, foarte hapi. Dupa doua ore a venit si tata si am inceput sa alerg iarasi.

Din acel moment, Cocor are in mintea mea un loc special. Iar in zilele de astazi trece printr-o remodelare semnificativa. A fost chiar interesant si semi-fun sa ma uit cum se plimba prin el, pe la etajul doi-trei, un mini excavator care arunca jos moloz. Intre timp, molozul a ajuns la inaltimea celor doua etaje, moment in care a intrat in cadru un utilaj mult mai mare, care a smuls mai multe corpuri (un fel de balcon al cladirii, acum a ramas cladirea fara ‘balcon’).

La finalizare, o sa fie un magazin, aproape mall, de lux. Ramane de vazut ce chiriasi va reusi sa atraga, zona este foarte buna, dar din cate tin minte, nu a ales niciun agent de inchiriere. In fine, o sa imi fie dor ‘in a weird kind of way ‘de toate magazinele cu oale si polonice, role de musamale si rochii de mireasa, dar astept totusi cu nerabdare sa o mai iau pe mama la o plimbare prin Cocor.