catallin

“Mi-am pierdut magnetelul…ajung acasa intr-o ora, mai am niste chestii de facut.” A facut la viata sa cadouri scumpe si cadouri ieftine. In sentimente, toate erau la fel, dar parca cele ieftine erau mai importante. Incercase sa cucereasca fete mai mult prin imaginatia sa si simtul umorului. Daca era vorba de cadouri, simtea tot timpul cumparaturi marunte; nici nu credea ca un sentiment trebuia imbracat in staniol lucios si dupa o vreme observase ca nici nu era bine sa o faca.

“Ai trimis materialul ala?” “Da! Hai mai repede ca pierdem trenul, nu am pierdut in viata  mea decat un tren si m-am enervat la culme!!” “Esti dus!” Printre ultimele click-uri, tot felul de hartii si cateva tricouri intr-un rucsac, incepu sa cotrobaie agitat prin setare, pe sub reviste si rapoarte; se mai uita o data la inelul cu chei in timp ce se incalta si mai incerca o data si frigiderul, desi nu il pusese niciodata acolo. “Nu inteleg unde poate fi!”

Il primise din Paris, de fapt in Paris. Era o siara de aprilie si mai aveau 20 de euro pentru o zi si jumatate. Era in urma cu multi ani, ani fara carnetele dar in care fericirea se masura tot in cafele baute pe marginea trotuarului. Iar magnetelul venise prins de o cheie gasita cu cateva zile in urma pe o strada.

Initial s-au gandit sa o duca la Politie dar cand au realizat cat de veche este au renuntat si au inceput sa faca povestioare pe marginea sa. « Asta e cheia de la mansarda noastra! » « Daaa! Si la parter o sa avem o librarie si cand nu o sa fie nimeni in ea o sa putem sa bem cafia si sa citim! »

Trage puternic de volan si patineaza un pic in timp ce lua curba la stanga. Este 6:17 iar trenul e la si jumatate. “Il prindem. Vezi? E si masina asta buna la ceva!” “Da…” “Bricheta ai luat-o?” Avea multe chestii primite si le indragea pe toate la fel de mult. Tot felul de pietre, bucati de lemn cu mesaje scrise pe ele, creioane, multe.

Dar parca mai presus de toate era magnetelul din Paris si bricheta luata de peste munti. Isi inscriptionase pe ea BDP3 si chiar daca i se rupsese fitilul, o pastra pe birou in asteptarea gasirii unui mester care sa o repare. Se oprea din cand in cand, parca pierdut, si stergea fata brichetei, trecandu-si degetele peste scrisul auriu; si statea asa fumand in gol cu minutele. Magnetelul de la chei si bricheta, astea erau lucrurile lui.

« Luni trebuie sa ma vad cu … Duminica noapte imi fac un mini-plan, daca ne intoarcem pe  la 23, am timp sa… » “Scuza-ma, ce ai spus?” “Intrebam daca ai luat bricheta, ar fi o ocazie buna sa o repari” “Ma-sa… Am uitat-o pe birou…”

Dupa doua ore, toate incepeau deja sa se indeparteze. Se uitau amandoi pe geam la culmi si incepusera sa povesteasca cum niciunul nu a reusit sa ajunga pe Piatra Craiului. Stiau amandoi povestea, dar de fiecare data o povesteau cu si mai multa pasiune. “Mergem peste doua saptamani? Dam cateva telefoane, ne strangem cativa… ” “Daaa! Si eventual putem sa luam si masina aia infecta, poate scapam de ea!”, si incepura amandoi sa rada.

Deja trecusera de munti si nu se gandeau decat la omleta dintr-un loc descoperit in urma cu multi ani. “Luni te trezesti devreme? Ai treaba? Parca mi-ai spus sa te trezesc pe la 6 ca ai ceva de scris…” “N-am nici cea mai vaga idee… In fine… Cred ca o sa-mi iau doua omlete!”